Astăzi, plt. adj. pr.(rtr) Valer Modorcea, din Braşov, combatant din cel de-al Doilea Război Mondial, la împlinirea vârstei de 100 de ani, a primit vizita reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale care l-au felicitat şi i-au înmânat diploma de onoare.
La acest moment de mare încărcătură emoţională i-au fost alături şi colegii de la Asociaţia Veteranilor de război din Braşov.
,,Cumpătarea, credinţa şi viaţa sănătoasă m-au ajutat sa ajung până aici!” – le-a spus veteranul celor prezenţi.
Ma bucur din suflet ca ministerul nu uita acesti adevarati eroi ai Romaniei. Chiar daca nu are parghia legala de a-i rasplati financiar, aceste gesturi mici in esenta dar imense moral vin sa reaminteasca eroilor Romaniei ca nu vor fi niciodata uitati.
La multi ani si din partea noastra, cu tot sufletul, plt. adj. pr.(rtr) Valer Modorcea.