L-am cunoscut în infernul de la închisoarea Abu Ghraib. Dormea într-o celulă unde cu câteva luni înainte erau schingiuiţi adversarii regimului Saddam Hussein. Asta când nu îngrijea insurgenţii irakieni sau militarii sfârtecaţi de gloanţe. Era unul din echipa medicală românească care a scris acolo istoria.
Plutonierul Răzvan Gherghina, asistent medical. După ani de zile m-am reîntâlnit cu el acasă, în România. Unde veteranul( că are la activ trei stagii în zone de conflict – Somalia – 1993-1994, Irak – 2004 -2005 Abu Ghraib, 2005-2006 Camp Buca) medaliat de armata americană trebuie să ducă propriul război. De supravieţuire. La propriu. Nu i-am cerut acordul pentru a scrie despre toate lucrurile pe care mi le-a spus pentru că ştiu că ar fi refuzat. O fac cu riscul de a se supăra pe mine, dar sperând că, odată pentru totdeauna, statul român va învăţa să-i respecte pe cei care-l slujesc .
“Astăzi am strâns ultimii bani din casă. Am cumpărat pâine şi asta am mâncat. Mâine nu ştiu ce o să fac. După 23 ani de muncă ca asistent medical (15 în cadrul armatei), după trei misiuni în afara graniţelor tarii, dupa ce în 21 decembrie 1989 am fost în celebrul balcon al CC-ului (măcar am avut bunul simţ să nu îmi scot certificatul de revoluţionar ) am ajuns în situaţia de a cerşi pentru a putea supravieţui, am ajuns să mor de foame lucrând în armata română ca personal civil contractual. Eu şi soţia câştigăm împreună 3200 lei. Atâta avem şi cheltuieli că aproape 2000 lei sunt rate. Atunci când am făcut creditele aveam o salarizare corespunzătoare care să-mi asigure şi ratele la credit şi un trai decent. Cu banii obţinuti în prima misiune în Irak am putut sa plătesc avansul pentru achizitionarea unui Logan, pentru diferenţa de bani trebuind să fac un credit. Cel de-al doilea credit l-am luat în idea de a-mi renova locuinţa, însă datorită reducerii salariilor am rămas şi cu banii daţi şi cu apartamentul neterminat. Din ce să îi mai dau copilului să manance sau cu ce să-l imbrac?! Nu vreau pomană. Vreau doar să fiu plătit corespunzator pentru munca efectuată, vreau respect pentru mine ca om, nu vreau batjocura că m-au “ciuruit”…. sau să-mi plăteasca statul cele doua credite si ca salarizarea îmi va ajunge cât de cât pentru un trai la limita subzistenţei. Ce soluţii îmi mai rămân acum?!?! Să fur!?!? Sa jefuiesc?! Să dau în cap cuiva!?? Pentru a putea supravieţui, dupa amiaza, în puţinul timp liber care îl mai am, am început să “prestez” diverse activităţi “la negru”…comisioane, transport persoane, muncă pe şantier, însă nu sunt venituri permanente pe care să mă pot baza. Renunţ şi la armată dacă e nevoie pentru un job plătit decent. Am carnet de conducere, vorbesc engleză şi franceza fluent, abilităţi pe computer, persoană sociabilă, volubilă. Cineva interesat?”.
Sursa: pressalert.ro
