sâmbătă, septembrie 23, 2023
AcasăActualitate militara"Când militarii români sunt respectați, România este respectată!”

„Când militarii români sunt respectați, România este respectată!”

Declarația pompoasa, însă lipsita de esență reala, aparține ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, care, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, și de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană, i-a vizitat joi, 13 iulie, pe militarii detașamentului „Carpathian Vipers” dislocat de Forțele Aeriene Române în baza Šiauliai, Lituania.

Va invitam stimate ministru sa va întrebati cum este respectat un sergent al Armatei României ieșit din școală cu o solda de 3200 de lei, în condițiile în care peste 1000 constituie norma de hrana. Deci un salariu de 2200 de lei este considerat respectabil și poate asigura un trai decent militarului care a semnat un contract pentru viata cu tara?

Cum este respectat un sublocotenent, absolvent de academie tehnica militara cu o solda de 4000 de lei din care peste 1000 reprezinta norma de hrana? Este respectat acest tânăr ofițer când, după 5 ani de truda în academie, ajunge sa ia o indemnizație de chirie de 500 de lei?

Cum respectați militarii când valoarea unui tichet de masa al civilului a ajuns sa fie mai mare decât norma de hrana a militarului? De ce? Pentru ca onoratul guvern, din care cu onoare faceți parte, a considerat ca militarul roman nu depune suficient efort și astfel nu are nevoie de caloriile specificate în OUG care reglementează norma de hrana.

Cum respectați subofițerii aflați în funcții de comanda care nu sunt plătiți de mai bine de 5 ani pentru faptul ca îndeplinesc un act de comanda deși exista un ordin al domniei voastre în acest sens?

Mai nou, nici veteranii din teatrele de operații nu mai sunt respectați, pentru ca v ați legat inclusiv de indemnizația lor, plafonand o la nivelul anului 2022 deși legea spune altceva.

Sa mai scriem de pensiile „speciale” ale militarilor? Nu cred ca este cazul pentru ca le aduceți voi, politicienii, zilnic, în studiourile televiziunilor. Din păcate și pensia unui subofițer, în cuantum de pana în 4000 de lei, după 30 de ani de activitate, a ajuns sa fie speciala.

Respectați-va militarii dacă vreți sa fiți respectati

Domnule ministru, cu tot dragul și cu tot respectul, va aducem la cunoștință faptul ca trebuie sa luați masuri, atât dumneavoastră în calitate de ministru al apărării, cât și politicienii României, pentru că România de astazi nu este respectată.

Daca vreți ca România să fie respectată, respectați va militarii și angajamentele asumate la semnarea contractului. Nu implicați militarii României în mocirla politica în care va scăldați zilnic.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

ARHIVA

Most Popular