sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăLegislatieStagiul de cotizare este diferit de vechimea în muncă

Stagiul de cotizare este diferit de vechimea în muncă

In ultimul numar al Observatorului militar, nr.10 din 2013, Irina Mihaela Nedelcu face o analiza detaliata a celor doua componente ale sistemului de pensii, concluzia analizei fiind că stagiul de cotizare este diferit de vechimea în muncă, aceasta din urmă fiind exclusiv obținută în temeiul unui contract individual de muncă, în timp ce stagiu de cotizare poate avea orice persoană care se asigură în temeiul unei declarații individuale de asigurare sau contract de asigurare socială, în condițiile legii.

Astfel, în timp ce vechimea în muncă este dovedită de către angajator prin emiterea unui document, stagiul de cotizare se certifică asiguraților, din oficiu, o dată la 2 ani (începând cu luna iunie 2013), de Casa Națională de Pensii Publice și de casele de pensii sectoriale, sau la cererea asiguraților, contra cost.

În concluzie, stagiul de cotizare nu poate constitui temei pentru acordarea sporului de vechime, acesta va fi luat în calcul doar la stabilirea drepturilor de pensie acordate în temeiul Legii 263/2010, cu modificările și completările
ulterioare. Sporul de vechime se poate acorda doar în baza vechimii în muncă, dovedită fie cu carnetul de muncă, pentru vechimea stabilită până la data de 31 decembrie 2010, fie cu documentul eliberat de angajator ulterior acestei date.

Multumind domnisoarei Irina Mihaela Nedelcu pentru precizarile foarte necesare dealtfel, va invitam sa cititi in detaliu articolul din pagina 17 a Observatorului Militar nr. 10.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE