Tag Archives: ANCMRR
Proiect de Lege privind Statutul cadrelor militare, soldatilor si gradatilor
Perioada ideala supunerii dezbaterii publice a unui proiect de lege esential functionarii organismelor militare este perioada sarbatorilor de iarna, asa ca in data de 19 decembrie a fost supus dezbaterii publice Proiectul de L E G E privind statutul cadrelor militare, gradatilor si soldatilor.
Nu este necesar nici un demers individual pentru revenirea pensiei la cuantumul din decembrie 2010
Intr-un raspuns adresat unei solicitari a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Casa de Pensii Sectoriala a MApN aduce la cunostinta ca nu este necesar nici-un demers individual al pensionarilor militari pentru revenirea pensiei la cuantumul din decembrie 2010.
Lege reparatorie pentru 18.400 de militari cu pensiile diminuate in urma recalcularii
UPDATE 16.07.2013: Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astazi, 16 iulie, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.