sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăActualitate militaraProiect de Lege privind Statutul cadrelor militare, soldatilor si gradatilor

Proiect de Lege privind Statutul cadrelor militare, soldatilor si gradatilor

Perioada ideala supunerii dezbaterii publice a unui proiect de lege esential functionarii organismelor militare este perioada sarbatorilor de iarna, asa ca in data de 19 decembrie a fost supus dezbaterii publice Proiectul de L E G E privind statutul cadrelor militare, gradatilor si soldatilor.

Nu ca as vrea sa fac o similitudine cu recentele modificari la codul penal, dar parca perioada in care proiectul a fost supus dezbaterii publice este cel putin curioasa. In zilele Sfinte ale Craciunului, nu stiu cati din cei interesati mai intra pe internet sau mai au timp de a studia in profunzime acest proiect si de a face eventuale propuneri. Cred ca se putea astepta foarte bine cateva zile, pana in ianuarie dar………sa dam cuvantul autorilor prin expunerea de motive a proiectului.

Prin acest demers legislativ se urmăreşte îmbunătăţirea cadrului normativ actual care guvernează exercitarea profesiei militare, printr-o structurare mai clară a prevederilor statutare, care să faciliteze interpretarea şi aplicarea unitară a acestora.

Totodată, se are în vedere unificarea legislaţiei prin includerea cadrelor militare şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sub incidenţa aceluiaşi statut.

În cuprinsul proiectului sunt reglementate, în principal, următoarele aspecte:
– definirea personalului militar şi structurarea lui pe corpuri profesionale şi grade militare;
– provenienţa personalului militar şi modalităţile de formare a acestuia;
– raporturile de serviciu şi situaţiile în care se modifică acestea;
– dezvoltarea carierei militare: numirea în funcţii, înaintarea în grad, trecerea dintr-un corp profesional în altul, trecerea dintr-o armă serviciu sau specialitate militară în alta/altul, dobândirea unei alte specialităţi militare în cadrul aceleiaşi arme sau aceluiaşi serviciu;
– încheierea carierei militare;
– îndatoririle şi drepturile personalului militar;
– interzicerea şi restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi constituţionale.

In forma prezentată, statutul vizează îndeplinirea unor cerinţe precum:
– respectarea prevederilor Constituţiei şi armonizarea, pe cât posibil, cu legislaţia naţională în vigoare, ţinând cont şi de aspectele care sunt cuprinse în legile de reglementare a statutelor altor categorii profesionale din România (statutul medicilor, medicilor dentişti şi farmaciştilor, statutul personalului didactic, statutul magistraţilor);
– adaptarea cadrului normativ la exigenţele îndeplinirii misiunilor instituţiilor militare şi a obiectivelor asumate în context internaţional;
– crearea cadrului normativ şi a premiselor pentru reconfigurarea şi aplicarea ulterioară a unui sistem eficient şi flexibil de management al carierei individuale a personalului militar, care să răspundă exigenţelor organizaţionale cât şi cerinţelor de ordin social.

Ne limitam la a va spune ca propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt asteptate pe adresa de e-mail , în termen de 10 de zile de la afisare, adica pana pe 28 decembrie 2013, dupa socotelile noastre.

Pentru ca in viitorul statut sunt noutati foarte interesante, va recomandam studierea in detaliu a Proiectului de lege privind statutul cadrelor militare, gradatilor si soldatilor, asa cum a fost supus dezbaterii publice, aici: Lege SPM 14. 11.13

RELATED ARTICLES

15 COMENTARII

  1. Va rog sa tineti cont de militarii care s-au nenorocit fizic si psihic in timpul serviciului, care au grad de invaliditate. Eu m-am nenorocit in mina Lupeni unde am stat doi ani, am stat si la Canal, am dezvoltat in timp zece boli grave, stau intr-un oras de provincie unde nu am posibilitatea sa iau medicamente gratuit de la MApN, dupa pensionarea cu invaliditate Armata te uita, te abandoneaza, nu te ajuta cu nimic, la trecerea in rezerva au profitat ca sunt bolnav si mi-au furat casa, nu esti ajutat cu nimic desii scrii de mii de ori la minister, esti ignorat. Daca in statut se prevede si ajutorarea noastra care nu suntem o povara prea mare pentru buget caci nu suntem multi, ar fi bine. Va rog sa analizati serios aceasta problema, am facut parte din generatia celor chinuiti la Canal, la mina, in agricultura, peste tot, ne-am pierdut familiile, viata personala, sanatatea definitiv, suntem chinuiti de boli si abandonati, traim in mizerie si suntem singura tara din Europa in care Armata si-au abandonat camarazii, nu-i ajuta la batranete si bolnavi cu nimic. Nici macar nu se fac studii si cercetari sociale cu noi, cei abandonati si uitati, iar ca mine mai sunt, nu multi dar rusinos pentru institutia si statul care ii uita! Stipulati, va rog, ceva in Statut despre acest lucru, nu cerem mult. O comisie militara se va convinge de realitate daca s-ar deplasa in teren sa constate cum supravietuim, mai ales cei din teritoriu si izolati de garnizoane! Va multumesc tuturor pentru intelegere si atentia acordata!

  2. Cei care au grad de invaliditate capatat in timpul si din cauza indeplinirii indatoririlor militare de serviciu, avem pensii foarte proaste, murim de foame si eu traiesc cu chirie, nu-mi ajung banii nici de medicamente, de nimic! De ce nu ni se acorda o pensie suplimentara reparatorie sa putem supravietui?

  3. Domnule Plotoaga, referitor la dreptul de organizare al militarilor in sindicate problema este simpla, in nota de fundamentare al acestui proiect de lege scrie ca nu se transpune legislatie comunitara. Cine a hotarat aceasta chestiune si de ce, ramane o intrebare. Conform Recomandarii Consiliului Europei 1572/2002, Art. 7. se solicita guvernelor statelor membre, sa permita personalului militar sa se organizeze in asociatii reprezentative cu drept de negociere de salarizare, conditii de angajare, inlaturarea unor restrictii, etc. La litera d) din acest articol chiar scrie ca aceste drepturi sa fie introduse in regulile si codurile militare ale statelor membre. Nu e nevoie sa se adopte legislatia vreunei tari ca Olanda, trebuie doar sa se respecte angajamentele luate de Romania la intrarea in UE si NATO si sa se armonizeze legislatia cu ele.
    Daca un militar este declarat inapt medical din diferite motive, trigliceride, miopie, retard mintal(vezi testele psihologice), lipsa unui picior, etc. si este trecut in rezerva, intrebarea este: in caz de mobilizare respectivul inapt se vindeca ca prin minune pentru a fi chemat din rezerva in activitate? Sau respectivul trebuie scos definitiv din evidentele MAp si nu trecut in rezerva? Doar e inapt pentru serviciul militar. Aceeasi problema se poate pune si celor trecuti in rezerva pentru diferite infractiuni sau neindeplinirea baremelor de pregatire fizica. Nu poti sa impui unui rezervist sa faca in fiecari zi gimnastica si alergari pentru a fi apt in caz de mobilizare. Sau cine stie, se poate.
    Parerea mea este ca nu trebuie sa se grabeasca cu acest proiect ci trebuie facut unul cu cap si coada, adaptat zilelor noastre.

  4. Domnule general Plotoaga de ce crezi că domnii generali care ajung în funcții pe pile sau ”politic” trebuie să fie un corp separat? Mai bine s-ar umbla la felul în care ajung acești domni în funcții sau la veniturile lor mai mari decât ale comandantului suprem . A se vedea raportul dintre solde la americani și la noi.

    http://www.militaryfactory.com/military_pay_scale.asp

    http://www.troopsandveteransoutreach.org/2014militarypaychart.htm

    Proiectul de statut a fost în primăvară prin unități dar cei mai mulți comandanți (viitorii generali din acel corp distinct) și chiar actualii generali nu au avut propuneri iar pe noi nu ne ascultă. De fap la unele unități nici nu s-a prelucrat proiectul.

  5. In ceea ce priveste categoriile de militari. Acest statut introduce generalii in corpul ofiterilor. Lucru total aberant. In toate statele NATO, generalii constituie un corp distinct in categoriile de personal, numai la noi niste novici au propus si niste generali neinteresati, care au citit proiectul in dunga, au acceptat aceasta aberatie.
    Trebuie instituit in acest proiect, in mod distinct, corpul generalilor.
    O alta problema ce va avea efecte dramatice si care va duce la acte de presiune si in ultima instanta la coruptie este articolul din statut care prevede ca militarii, care datorita unor afectiuni medicale sunt clasati „apt limitat”, sa fie automat trecuti in rezerva…De unde si pina unde? Se doreste o noua modalitate, parsiva si nelegala, neconforma cu legislatia generala a muncii, de a face, anual, o data cu controalele medicale, epurari in armata? Pai dupa o simpla operatie de bila, sau chiar si pentru altele mai complicate dar care vor contribui la refacerea capacitatii de munca, un picior fracturat etc ai nevoie de citeva luni pentru a te reface…in acest scop esti protejat, fiind clasat apt limitat, prin limitarea participarii la diferite activitati – gen servicii de zi, exercitii si aplicatii, trageri, diferite misiuni cu un caracter dificil ce pot dauna evolutiei post operatorii sau etc… Ce se va intimpla? Imediat dupa hotarirea comisiei de expertiza vei fi trecut in rezerva! Dar, dupa 6 luni sau un an iti vei reface capacitatea de munca.. Si-atunci? Sa vezi procese in care va fi implicat ministerul pentru repunerea in drepturi……Sau pentru militarii care se imbolnavesc de boli precum TBC – mi-aduc aminte ca in urma cu 20 de ani am avut un coleg care a contractat aceasta boala….A facut tratament un an de zile, timp in care a stat majoritatea timpului intr-un sanatoriu…dupa un an s-a vindecat si lucreaza si acum bine mersi….Dupa acest proiect de lege, in citeva luni, gata este trecut in rezerva. Solicit ferm eliminarea acestui articol abuziv din statut…. este neconstitutional si neconform legislatiei muncii….Pe aceasta linie continuand se poate spune ca prevederile privind asistenta medicala sunt foarte vagi, neclare si defavorizante pentru personalul militar…De cum te vei imbolnavi putin, gata esti rezolvat cu un apt limitat…..Dar ce sa mai zic, de aprox doi ani, am colegi care pentru trigliceride marite – fiind analizati in comisiile medico-militare, au fost clasati apt limitat…asa ceva nu s-a mai vazut nicicand in armata romana…Este ceva incredibil. Acest proiect necesita multe alte revizuiri, pe ici pe colo in partile esentiale…De fapt este nevoie de o dezbatere serioasa, realizata la nivel institutional, pe nivele ierarhice, pentru a analiza cu foarte multa atentie eventualele efecte negative rezultate prin aplicarea acestui statut. O propunere pe care o lansez este de a include in acest statut dreptul militarilor de a se organiza in sindicate, pe categorii de personal, dupa modelul armatei olandeze – care are sindicate din anul 1906, asa poate ca si noi militarii de azi si de maine vom avea cit de cit o protectie in fata abuzurilor de orice natura…Domnilor, aplicati modelul olandez si o sa fiti pomeniti de generatiile viitoare.

  6. Nu roarmy. Te înșeli. Militarul nu are curajul să-și susțină interesul . Ei nu-și cer nici măcar toate drepturile pe care le au deja conferite de lege să nu-și supere șefii care abuzează de funcții. Multe lucruri sunt aduse și la cunoștința conducerii ministerului și nu se iau decât măsuri de …. căutare a celui care a a vut curajul să sesizeze. Mulți au rămas cu mentalitatea dinainte de 1989

  7. Desi a fost vizualizat de peste 1300 de ori, articolul si subiectul lui se pare ca lasa indiferenti cititorii, marea majoritate militari. Daca aici nu au avut nimic de comentat, sper ca au trimis sugestiile si propunerile catre structura abilitata pentru ca pot fi aduse multe modificari in bine statutului in forma supusa dezbaterii . Astazi este ultima zi. Sper ca Dumnezeu sa lumineze mintile si initiatorilor acestui proiect pentru ca binele militarului, fie el sgp sau general cu 4 stele, sa primeze.

  8. Pai sa se faca odata ceva si pentru ei ca si pensiile lor sunt de amarati. S-au recompensat anii de contributivitate dar atat. Fara sporuri de grad, de studii, de pregatire militara, specializari. Cei iesiti in 2011 si dupa sant cei mai vitregiti. Toate categoriile socio-profesionale au fost bagate in seama numai militarii au fost uitati.Poate se va uita cineva dinte suspusi si catre ei……

  9. Prevederile Art.2-(1) care defineste personalul militar ca fiind cetatenii care au dobandit calitatea de ofiter, maistru militar, subofiter, gradat sau soldat, in urma acordarii unui grad militar, este in contradictie cu intelesul Art.1 care reglementeaza exercitarea profesiei de militar. In termeni juridici, profesia este activitatea aducatoare de venituri dobandita in urma studiilor iar obtinerea calitatii de militar si a gradului militar trebuie sa fie consecinta a studiilor militare nu „in urma acordarii unui grad militar” altfel militarii cu un parcurs normal in cariera sunt dezavantajati fata de ceilalti „militari” pe filiera indirecta care au obtinut calitatea in urma obtinerii unui grad militar.
    De asemenea la Art.24-(4) „Provenienta cadrelor militare” se prevede:
    Persoanele prevazute la alin.(1) lit.f) si i) li se acorda gradele in functie de varsta, pregatire si experienta profesionala, corespunzatoare stagiilor minime in grad prevazute in statut.
    Acest alineat este un nonsens deoarece prevederile actului normativ de fata se aplica cadrelor militare in activitate si rezerva si nu se poate aplica unui civil recrutat conform alin.(1) lit.f) si i).
    Un locotenent-colonel trebuie sa aiba o vechime de minim 6 ani pentru a avansa la gradul de colonel iar pentru a ajunge la gradul de locotenent-colonel a trebuit sa indeplineasca un stagiu minim de 6 ani in gradul de maior si asa mai departe pe cand un civil recrutat poate ajunge instantaneu la un grad de locotenent-colonel fara a indeplini criteriile prevazute in prezentul statut, ci doar prin simpla echivalare a varstei, pregatirii si experientei profesionale care nu este relevanta sistemului militar. Pe de alta parte, daca specialitatile pentru care sunt recrutati civilii nu sunt prevazute in programa institutiilor militare de invatamant inseamna ca nu este neaparat nevoie ca acestor specialitati sa le fie acordat un grad militar. Un contabil sau un croitor poate foarte bine sa-si desfasoare activitatea din calitatea de PCC si nu neaparat din pozitia de colonel sau plutonier.
    Acest alineat contravine si cu:
    Art.-62-(1) Personalul militar se numeste, de regula, in functie de gradul detinut.
    Deci ocuparea unei functii se face in baza gradului detinut si nu invers.
    Acest nou statut trebuie sa respecte realitatile actuale si trebuie sa tina cont de obligatiile Romaniei in plan legislativ fata de Uniunea Europeana si celelalte organizatii la care tara noastra este parte. Acest proiect contravine cu Regulamentului nr.1022/29.10.2009 al Comisiei Europene care are titlu obligatoriu si aici aduc in atentie aplicarea standardului ISCO-08 unde ocupatia de militar este recunoscuta ca activitate distincta si prevede clar cine poate face parte din aceasta grupa. La Ministrerul Muncii se afla in proiect inca din vara modificarea COR cu 10 grupe ocupationale, acest clasificator trebuia adoptata inca din 2011. Cred ca ar fi o idee buna ca intai sa se rezolve problema cu recunoasterea profesiei de militar conforma cu COR ISCO-08, apoi sa se defineasca foarte clar cine are dreptul sa beneficieze de prevederile prezentului proiect de statut, altfel intr-un timp foarte scurt aceast act normativ va trebui sa fie iar modificat.

  10. Propunere modificare statut cadre militare

    Art. 13. probabil s-a dorit recompensarea cadrelor militare pentru fidelitatea fata de institutie si o compensare in bani a privatiunilor la care au fost supusi in timpul carierei. Problema este ca metoda cu procente din solda nu reuseste sa aduca acea bonificatie dorita, ba as putea spune ca va aduce mai multa nemultumire in randul anumitor categorii de cadre si am sa explic de ce.
    Daca un militar cu o vechime in serviciu de 30 de ani are o solda sa zicem de 1000 RON, procentul anual de 1% pentru cei 30 de ani va aduce un spor salarial de 30% din cei 1000 RON care inseamna 300 lei, un militar cu 10 ani vechime dar cu o solda sa zicem de 3000 RON, acelasi procent de 1% din cei 10 ani, va aduce un spor la solda tot de 300 RON. Tinand cont ca anul are acelasi numar de zile si pentru cel cu 1000 RON si pentru cel cu 3000 RON, o masura corecta ar fi ca fiecare dintre militari sa primeasca o suma fixa de bani pentru fiecare an de serviciu, altfel va lasa impresia ca celor cu solde mari le sunt restranse si interzise mai multe drepturi si cu mai multa strictete decat celor cu solde mici. Ce ar fi daca norma de hrana sau de echipare s-ar acorda ca procent din solda?
    Daca totusi se doreste mentinerea metodei cu procente, propun ca acel 1% sa se acorde dintr-o suma fixa, poate sa fie salariul mediu/minim brut sau net pe economie pentru anul in curs.

    De asemenea la Art. 65. lit. d) referitor la compensatia chiriei, acel cuantum de 50% sa se faca tot dintr-o suma fixa, asemanatoare cu propunerea pentru modificarea Art. 13. Chiar daca esti la inceputul carierei sau ai o solda mai mica asta nu trebuie sa fie un criteriu pentru acordarea compensatiei de chirie, toti militarii suporta aceleasi privatiuni si au dreptul la un minim confort, trebuie tinut cont ca sunt garnizoane unde chiria depaseste salariul minim brut pe economie iar solda functiei de baza pentru cei de la inceputul carierei este destul de mica, insa cu toate acestea trebuie sa mai completeze din aceasta solda diferenta de plata a chiriei.

    • Compensarea chiriei cu o suma fixă pentru toți nu prea se justifică. În primul rând militarii aflați la inceput de carieră sunt singuri, mai apoi se căsătoresc și au copii. Să-i dai aceiași sumă pentru chirie burlacului, care are nevoie doar de o garsonieră, ori celui cu 3-4 copii, care are nevoie de 3-4 camere și două băi, nu prea pare echitabil. Chiria în București e mult diferită valoric de chiria de la Sf. Gheorghe Deltă. Se poate stabili un barem cu numărul de camere funcție de componența familiei și un plafon funcție de valoarea chiria pe piața liberă din garnizoana respectivă.

      • Stimate domn, sa transformi un militar intr-un exemplar bun de prăsilă pentru a primi “indemnizatia de chirie” intr-un cuantum mai mare, are mai degraba impact asupra sporului de natalitate decat spre rezolvarea problemei in discutie. Statutul trebuie sa respecte un principiu in jurul caruia trebuie construit, este foarte posibil ca eu sa nu-l disting. Eu vad doar o suma de articole adunate intr-un document care reglementeaza ce au unii voie si altii nu, de ce beneficiaza unii si altii nu, cum unii pot ajunge direct in varf si altii nu, etc.
        Principiul in jurul caruia trebuie trebuie construit statutul trebuie sa se aplice de la soldat la general in egala masura altfel nu are rost inlocuirea Legii 80.
        Propunerile facute de mine le-am transmis la MApN, sper macar sa le citeasca cineva, poate considera ceva util.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE