Este un ofiţer de carieră care spune că îi place să creadă că, dacă ar ieşi din Armată, ar putea face orice, pentru că e adaptabil – aşa l-a făcut viaţa în uniformă. Dincolo de grade şi uniformă, există şi familia. Este căsătorit şi are doi copii mici: de 2 şi de 4 ani.
Eu am jurat să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Dumneavoastră aţi fi făcut asta? Da sau nu?”
„Eu aş pleca aici de la jurământul militar”, ne spune căpitanul, când vorbim despre OAMENI TARI. „Eu am jurat să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Dumneavoastră aţi fi făcut asta? Da sau nu?”
Ce răspunzi la aşa ceva? Nu poţi decât să zâmbeşti.
El, însă, continuă: „E un risc pe care eu mi-l asum. Controlat sau nu, aş putea sa spun că am şi datoria, dar trebuie să îl şi conştientizez. Având în vedere că sunt în Armată de 14 ani, eu zic că am ajuns în postura în care mi-am interiorizat acest jurământ şi dacă, spre exemplu, mâine aş pleca într-o zonă de operaţii şi m-aş întoarce de acolo cu drapelul militar, probabil colegii mei îmi vor ţine funeralii militare şi atunci vor spune despre mine că am fost un om tare”.
Dincolo de jurământ, mai e şi pregătirea pentru misiune: „Eu zic că totuşi nu toată lumea ajunge să desfăşoare o misiune de luptă într-o ţară străină, în condiţiile în care nu ştii exact ce se va întâmpla acolo şi conştientizezi de la bun început că sunt condiţii foarte dure, că există riscul să nu te mai întorci acasă sau să te întorci pe bucăţi şi, în condiţiile acestea, totuşi, oamenii merg înainte.
Da, există şi familia, da, o preţuim, dar cred că este un aspect de reciprocitate. Atât timp cât eu, ca militar plecat în teatrul de operaţii, încerc să nu-i dau mai multe griji decât ar fi nevoie, şi familia la rândul ei încearcă să păstreze doar aspectele pozitive, astfel încât să ne susţină de acasă.
În felul acesta, nu suntem oameni tari doar noi prin sine, ci şi prin faptul că avem şi susţinere. Atât colegii, cât şi familia ne susţin. De unul singur, nimeni nu poate fi tare”.
****
„Caz concret: mergi într-un sat, constaţi că e lipsă de apă, localnicii vor să aibă acces la apă potabilă şi atunci eu, ca ofiţer CIMIC, când mă întorc în bază, scriu un raport şi înaintez o propunere de proiect, în care spun că, în acel sat, am discutat cu localnicii şi eu consider că este necesar ca acest proiect să fie implementat, respectiv construirea unei fântâni.
Trebuie să cunoaştem care sunt nevoile lor, pentru că sunt localităţi în care există, spre exemplu, o mare penurie de apă şi, din punctul de vedere al armatei noastre, aceasta este văzută ca o criză umanitară. Atunci când un nou-născut nu poate să folosească apă potabilă, poate să se îmbolnăvească şi atunci speranţa lui de viaţă scade”. După ce este aprobat proiectul, se găseşte un contractor, se execută proiectul din banii NATO şi oamenii au fântână în sat.
Articolul integral pe gandul.info: „Dacă m-aş întoarce cu drapelul militar, colegii îmi vor ţine funeralii militare şi vor spune că am fost un om tare”
