Sincer, m-a întristat atunci aflarea veştii că vulturul de pe monumentul dintre Roşia şi Daia „şi-a luat zborul”, din motive de metale neferoase şi de ciordeală. La fel, m-a bucurat iniţiativa Primăriei Roşia de a repara acest neajuns, ceea ce a şi făcut.
Dorind să văd cum arată pe stil nou, plus asociindu-mă demersului Filialei Sibiu a Asociaţiei „Cultul Eroilor”, de a identifica şi clasa toate monumentele, mormintele şi locurile de bătălie din judeţ (lucru nefăcut de NIMENI până acum, deşi ne dăm mari patrioţi locali pe la ocazii), am zis că să dăm o tură pe la Roşia şi Dealul Dăii, locuri unde, la 1916, a avut loc „o bucăţică” din marea şi sângeroasa Bătălie a Sibiului, pentru a vedea ce a mai rămas. La Roşia, nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că, într-adevăr, „vulturul a aterizat” din nou pe vechiul monument, şi că acesta e într-o stare relativ bună.
Monumentul se află pe drumul dintre Daia şi Roşia, în zona ramificaţiei care merge spre Nou. Pe vremuri era ceva impunător. Îngrădit de borne legate cu lanţuri (dispărute şi ele, că erau din metal, nu?), obeliscul cu vultur deasupra şi cu o cască sculptată a fost ridicat de Cercetaşii României, şi inaugurat, mai mult ca sigur, cu prilejul Jamboreeii Naţionale de la Sibiu, din iulie 1932, „în amintirea ostaşilor români căzuţi luptând vitejeşte pe aceste locuri în răsboiul 1916-1919”, după cum spune inscripţia, destul de dificil de descifrat. Interesant este că pe tot terenul de pe coasta dealului, care dă spre Daia, se mai văd foarte bine urmele de tranşee şi chiar gropile de proiectile de artilerie grea, care formau poziţiile de luptă ale armatei româna în primul Război Mondial. Aici s-ar putea face multe. De exemplu un mic memorial, care să includă monumentul şi tranşeele menţionate, păstrate foarte bine datorită faptului că terenul nu a suferit intervenţii. Plus că de aici ai o panoramă excelentă asupra Dăii şi a peisajului din jur…
În Roşia, alte două surprize plăcute, Vestea că, la monumentul de pe deal, în fiecare an are loc o festivitate de comemorare de Ziua Eroilor (chiar nu ştiam, dar dacă nu ni s-a spus până acum, asta e) şi descoperirea, în incinta bisericii evanghelice, din secolul al XIII-lea (cunoscută mai mult prin faptuul că aici păstoreşte preotul scriitor Eginald Schlattner), a unui mic memorial al celor căzuţi în Primul Război Mondial, din locuitorii comunei. Fiind probabil, o premieră cel puţin naţională, reăroducem aici ce scrie pe placa memorială: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” ( din Apocalipsa lui Ioan, 2.5). / „În memoria membrilor comunităţii din Rothberg (Roşia) căzuţi în războiul mondial 1914-1918”: Michael Ackner, Stefan Andrasch, Georg Gottschling, Michael Gottschling, Andreas Konnert, Hpt. (hauptmann – căpitan) Adolf Loesch, Heinrich Loesch, Michael Loesch, Michael Reger, Valentin Reger, Valentin Reger, Johann Spack, Albert Stamp, Johann Stock, Johann şi Michael Thal. / „Construit în anul 1924”.
Cel puţin această ultimă „descoperire” este interesantă, deoarece, graţie naţionalismului pompos şi violent al comuniştilor care au condus România, eroii trebuiau să fie neapărat de partea „noastră”, restul fiind, în continuare, inamici pe viaţă. Poate acum vom uita această apucătură şi vom purcede, echilibrat, alături de foştii „duşmani”, la recuperarea a ceea ce a mai rămas de pe vremea „câmpului de glorie”…
Sursa: tribuna.ro