Sase militari americani au fost ucisi astazi pe aeroportul militar din Kabul, capitala Afganistanului, după ce un ofiţer afgan de aviaţie a deschis focul asupra trupelor aflate in zona, a anunţat Ministerul afgan al Apărării.
Incidentul a survenit în jurul orei locale 11.00 (9.30 ora României) , in urma unei dispute intre ofiterul afgan si un militar american şi a avut loc la o bază unde se antrenau Fortele Aeriene Afgane , a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, generalul Mohammad Zahir Azimi.
Un purtator de cuvant al NATO a confirmat incidentul armat şi a declarat că există victime în cadrul ISAF, fără a preciza nurmărul, insa, conform postului de televiziune Al Jazeera toti cei 6 militari decedati erau americani.
Comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA) a fost preluata de forţele aeriene române in data de 1 aprilie, de la forţele aeriene ungare , pentru un an, fiind prima natiune careia i se acorda conducerea pentru aceasta durata.
România a mai deţinut comanda aeroportului din Kabul în urmă cu cinci ani, in 2006, avand la acea data aprecieri din partea tuturor organismelor internationale.