vineri, octombrie 4, 2024
AcasăIn zona barfeiScrisoare deschisa a Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva şi in...

Scrisoare deschisa a Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva şi in Retragere (ANCMR) adresata presedintelui Romaniei

Scrisoarea deschisă semnată de pensionarii militari a fost transmisă preşedintelui României, Traian Băsescu, preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierului Emil Boc şi ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.

Astfel, Asociaţia – care reprezintă peste 82.000 de cadre militare în rezervă şi în retragere din Ministerul Apărării – atrage atenţia asupra „stării generale de nemulţumire, îngrijorare şi dezamăgire” care există în rândul rezerviştilor generate de măsurile Guvernului în ceea ce priveşte recalcularea pensiilor militare.

„Cu profundă amărăciune şi totală deziluzie trebuie să menţionăm că trăim în continuare cu „povara” şi ruşinea impuse prin discriminarea negativă, ilegală şi abuzivă a Armatei Române, a segmentului socio-profesional ce-l reprezintă militarul român în activitate sau în rezervă (pensie militară în plată), din cauza nerecunoaşterii specificităţii serviciului militar în România, de altfel recunoscut şi acceptat în toate ţările membre ale NATO şi Uniunii Europene, prin aplicarea prevederilor Legii 119/2010 şi a Hotărârii de Guvern nr.735/2010 referitoare la pensiile militare de stat şi recalcularea lor ilegală”, se arată în memoriul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”.

Potrivit ANCMR, în urma procesului de recalculare, aproximativ 80% dintre pensiile militare vor fi afectate. De altfel, pensionarii militari susţin că există numeroase situaţii în care adeverinţele cu veniturile lunare individuale obţinute în perioada activităţii şi eliberate de către Centrele militare zonale cadrelor militare în rezervă şi în retragere sunt completate greşit, din multe lipsind perioade de luni sau chiar ani de zile, precum şi alte drepturi băneşti primite în timpul serviciului (prime, indemnizaţii, sporuri). „Aceste omisiuni sunt de natură să afecteze grav pensiile militare recalculate”, afirmă Asociaţia „Alexandru Ioan Cuza”.

În aceste condiţii, pensionarii militari au început să nu mai aibă încredere în promisiunile şi asigurările primite din partea Ministerului Apărării Naţionale şi a ministrului Gabriel Oprea, potrivit cărora pensiile sub 3.000 de lei nu vor suferi modificări în urma recalculării. „Această stare este alimentată şi de zvonurile potrivit cărora, de la 1 ianuarie 2011, pensiile militarilor vor fi evaluate în funcţie de salariul mediu brut pe economie, indiferent de stadiul eliberării adeverinţelor de venituri sau de rezultatul recalculării”, se arată în memoriul ANCMR.

Având în vedere aceste aspecte, ANCMR solicită instituţiilor abilitate ale statului să facă demersuri pentru oprirea „imediată” a procesului de recalculare a pensiilor militare (Legea 119/2010, Hotărârea de Guvem nr. 735/2010 şi Ordinul M 101 al ministrului Apărării, n.r.) , în contextul pronunţării deja a cel puţin două hotărâri judecătoreşti care suspendă sau anulează HG 735/2010 de către Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Bucureşti în favoarea lor.

În caz contrar, pensionarii militari susţin că vor deschide peste 35.000 de procese Guvernului şi premierului Emil Boc în instanţele din toată ţara, formele de protest putând să ajungă până la instanţele europene sau chiar comandamentul NATO. „Ulterior, în ultimă instanţă, vom aplica măsurile cele mai severe aflate la îndemâna armatei de rezervă”, susţine Asociaţia, fără a preciza, însă, care sunt aceste măsuri radicale.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, pe 13 septembrie, că după recalculare, majoritatea pensiilor militare nu vor scădea, iar unele dintre ele chiar vor creşte, ca urmare a modificării bazei de calcul a pensiilor prin introducerea unor venituri şi sporuri care până în prezent nu erau luate în calcul.

De altfel, Oprea a semnat pe 23 august un ordin prin care se simplifică procedurile în cazul recalculării pensiilor militare, astfel încât cadrele în rezervă pot obţine adeverinţele de venit direct de la centrele militare de care aparţin, fără să mai meargă pe la fiecare unitate militară unde au lucrat.

Prin acest ordin, procesul de eliberare a adeverinţelor de venit se desfăşoară prin centrele militare zonale/judeţene/de sector, fapt care vine în sprijinul pensionarilor militari, astfel încât să nu fie necesar ca aceştia să se adreseze, pentru obţinerea adeverinţelor, fiecăreia dintre unităţile militare unde au lucrat, susţine MApN.

Sursa: money.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE