vineri, octombrie 4, 2024
AcasăIn zona barfeiScrisoare deschisa adresata primului ministru referitoare la dezastrul recalcularii pensiilor militare

Scrisoare deschisa adresata primului ministru referitoare la dezastrul recalcularii pensiilor militare

Sau despre cum se scot din activitatea normala 5000 de militari pentru a cauta in arhive, desi nu au dreptul sa faca acest lucru. Avem mai jos o scrisoare adresata de presedintele filialei Constanta a SCMD primului ministru al Romaniei, o scrisoare bine argumentata.
Iata ce transmite d-l Col.(r) Remus Macovei primului ministru:

PRIMULUI MINISTRUL AL ROMÂNIEI
Domnului Emil Boc

Cu toate că Legea nr.119/2010 nu prevedea implicarea pensionarilor militari în procesul de recalculare a pensiilor, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă, aţi introdus, în H.G.nr.735/2010, prin exces de putere, ceea ce nu este permis avînd în vedere calitatea dumneavostră de doctor în ştiinţe juridice, mai multe dispoziţii care adaugă la lege, obligând pensionarii militari să-şi procure documente doveditoare privind veniturile realizate de-a lungul întregii cariere şi apoi pe baza acestor documente, să solicite personal recalcularea (în fapt diminuarea) pensiilor. Cei care nu respectau aceste prevederi urmează să fie sancţionaţi cu diminuarea pensiilor, prin recalcularea acestora pe baza salariului mediu brut pe economie.
Mai mult, prin Ordinul M.101/2010 , ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, la răndul să doctor în ştiinţe juridice, stabileşte în responsabilitatea Centrelor Militare Zonale (Judeţene) eliberarea acestor documente, cu toate că obligativitatea eliberării adeverinţelor salariale revine altor organe specializate şi abilitate de legile în vigoare să desfăşoare astfel de activităţi.
Şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, a emis o dispoziţie conform căreia pînă la 01 noiembrie a.c., Agenţia pentru Servicii şi Sisteme Informatice Militare urma să creeze baza de date centralizată, pe care o va transmite spre utilizare centrelor militare.
Pentru încadrarea în termenul stabilit ministrul apărării naţionale a decis ca pentru fotocopierea documentelor, transcrierea după fotocopiere a datelor informatice, introducerea datelor informatice şi pentru căutarea datelor în baza de date centralizată în vederea eliberării adeverinţelor de venit, să fie implicaţi 5000 de militari, care nu erau specilişti în domeniu.
La 20 noiembrie a.c. a început eliberarea adeverinţelor de venit, ocazie cu care pensionarii militari au constatat că toate promisiunile ministrului apărării naţionale au fost doar minciuni.
Zeci de mii de pensionari militari au primit nişte hîrtii, care pot fi oricînd dovedite ca nişte falsuri ordinare. Exemplific cu cîteva date obţinute de la colegii din Constanţa:
– unui comandor cu o cariră militară de 33 ani îi lipsesc veniturile pentru 26 ani;
– unui colonel cu o carieră militară de 37 ani îi lipsesc veniturile pe 20 ani;
– unui comandor cu o cariră militară de 29 ani îi lipsesc veniturile pentru 23 ani;
– unui locotenent colonel cu o carieră de 24 ani îi lipsesc veniturile pentru 20 ani iar în mai 1977 cînd era elev al unui liceu constănţean primea o soldă în valoare de 2510 lei; nici măcar o singură valoare a soldelor trecute în adeverinţă pe anul 2001 nu corespunde cu sumele înscrise în fişa fiscală eliberată pentru perioada respectivă de organul financiar al UM 01295;
– din adeverinţa unui colonel rezultă ca ar fi primit 1.855.685,00 lei în lunile iunie şi iulie 1977, iar în luna august a aceluiaşi an următoarele sume: 288 lei, 2.762lei, 248.500 lei şi 2.104185 lei.
– din adeverinţa mea rezultă ca în luna aprilie 2000 am primit următoarele sume : 9.089.129 lei şi 90.891.291 lei.
Sunt doar cîteva din erorile majore descoperite în conţinutul adeverinţelor de venit eliberate de CMZ Constanţa, pe care vi le pun la dispoziţie. Din discuţiile avute cu colegii am constatat ca doar o singură adeverinţă eliberată de CMZ Constanţa conţine date complete pentru întreaga carieră militară, iar erorile privind dublarea sau triplarea sumelor sunt frecvente, la fel şi diminuarea sau mărirea artificială a veniturilor. Fac precizarea că reprezentanţii CMZ Constanţa doar au prelucrat datele primite de la Agenţia pentru Servicii şi Sisteme Informatice Militare.
Niciun pensionar militar nu a putut verifica, în vreun mod, cum au fost obţinute sumele trecute în adeverinţe, neavând acces la procedurile folosite de către reprezentanţii CMZ sau la documentele din care au fost extrase. Acest lucru a fost premeditat de ministrul apărării naţionale care a stabilit prin Ordinul M.101 conţinutul adeverinţei. Spre comparaţie vă înaintez un exemplar de adeverinţă eliberat de Arhivele militare, organ abilitat de lege, să desfăşoare astfel de activităţi, din care se pot verifica cu mare uşurinţă veniturile reale obţinute.
Menţionez că , noi pensionarii militari, nu ne putem explica mulţimea acestor erori decît prin reaua voinţă a celor implicaţi sau incompetenţa acestora. Ar fi de preferat reaua voinţă, pentru că dacă la nivelul unei agenţii de o asemenea importanţă s-ar manifesta incompetenţă ar fi foarte grav.
În aceste condiţii declaraţiile generalului Maria Lupu, prin care anunţă că “potrivit prevederilor legale, adeverinţele de venit din care lipsesc date vor fi completate provizoriu cu salariul mediu brut pe economie, urmînd ca, pe măsura identificării documentelor doveditoare, să se completeze şi aceste date, în regim de urgenţă, de către centrele militare” le considerăm hazardate şi denotă nesimţire. Pensionarii militari nu sunt vinovaţi de lipsa acestor documente, ei au respectat prevederile legale. De ce să fie sancţionaţi ?
Nu sunt amintite cazurile a zeci de mii de pensionari care au depus cereri pentru obţinerea adeverinţelor în termenul legal dar nu le-au obţinut din vina CMZ-urilor. În acelaşi interviu nu se spune nimic despre adeverinţele eronat completate. Sperăm că niciun reprezentant al Secţiei Pensii Militare nu va semna eliberarea Deciziilor de Pensionare după aberantele adeverinţe eliberate de CMZ-uri.
De asemanea, în acelaşi interviu generalul Maria Lupu „a uitat” să precizeze cine şi în ce termen va remedia toate aceste erori. Având în vedere cele 82.000 de Decizii de Pensionare care trebuie eliberate urgent şi ţinând cont de zecile de mii de contestaţii care în mod cert vor apărea urmare a emiterii a acestor Decizii de Pensionare, ne intrebăm ce şanse sunt ca zecile de mii de erori să fie remediate în termenul legal de 30 de zile?
Având în vedere afirmaţiile generalului Maria Lupu, conform căreia Secretariatul General al Guvernului ar fi emis un punct de vedere care prevede că sentinţele de suspendare operează doar pentru reclamanţii din procese, iar sentinţa privind anularea H.G. nr. 735/2010 nu poate produce efecte decât după ce aceasta a rămas definitivă şi irevocabilă, aveţi şansa de a remedia haosul existent prin luarea următoarelor măsuri:
– încetarea recalculării pensiilor militare, evitîndu-se astfel zeci de mii de procese la instanţele româneşti sau internaţionale, cu consecinţe dezastruoase asupra bugetului şi imaginii României.
– luarea masurilor legale pentru demiterea ministrului apărării naţionale, a şefului Statului Major General, a şefului Direcţiei financiar contabile a M.Ap.N. şi a şefului Agenţiei pentru Servicii şi Sisteme Informatice Militare pentru modul iresponsabil şi total neprofesionist în care şi-au îndeplinit atribuţiunile.
– numirea unei comisii care să verifice sumele cheltuite pentru centralizarea şi prelucrarea datelor necesare eleberării adeverinţelor de venituri şi imputarea acestora, celor vinovaţi, avînd în vedere situaţia financiară precară în care se află România.
– încetarea ieşirilor publice iresponsabile a oricăror persoane din cadrul Guvernului, care să prezinte faptul că pensiile militare sub 3000 lei nu vor scădea.
În situaţia în care nu veţi ţine cont de sentinţele judecătoreşti vă atenţionăm că vom iniţia acţiuni în justiţie împotriva tuturor persoanelor vinovate, inclusiv împotriva dumneavoastră.
Anexez copii după adeverinţele unor pesionari militari eliberate de C.M.Z.Constanţa si o copie după o adeverinţă eliberată de Arhivele Militare.

Preşedintele S.C.M.D.- Filiala 1 Constanţa
Col.(r)
Remus Macovei

Sursa: scmdfiliala1constanta.blogspot.com

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE