miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăIn zona barfeiPoliţiştii reduc activitatea cu 25%.

Poliţiştii reduc activitatea cu 25%.

Poliţiştii îşi reduc activitatea, începând de luni nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia, a declarat miercuri, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia.

Liderul poliţiştilor a declarat că poliţiştii îşi vor limita activitatea la 75 la sută, pentru că sunt plătiţi doar 75 la sută. Membrii din teritoriu au cerut chiar întreruperea totală a activităţii.

„Din 20 septembrie anumite activităţi vor fi reduse. Poliţiştii vor merge în teren, dar vor sta în puncte fixe, nu vor acţiona decât la apelurile de urgenţă 112. Poliţia rutieră nu va mai dirija circulaţia, nu va mai da amenzi, ci doar avertismente, nu vor mai face audieri în dosarele penale. Protestul nostru este similar cu cel al magistraţilor. Avertizăm autorităţile să nu facă presiuni la adresa noastră că s-ar putea să se trezească cu o revoltă fără precedent”, a spus Gruia.

SNPPC a solicitat o întâlnire urgentă cu premierul Emil Boc, dar nu au primit încă răspuns. „Din informaţiile pe care le deţin sindicatele, şefii inspectoratelor judeţene au comunicat ierarhic despre starea de tensiune care se acutizează în unităţi fără a se solidariza cu problemele personalului. În acest context, conducerea superioară a poliţiei fără să prezinte public o viziune, o strategie sau un plan de măsuri motivat a reacţionat transmiţând conducerilor profesionale teritoriale atenţionări privind interdicţia poliţiştilor de a declara sau de a participa la grevă”, a zis Gruia.

Liderul sindical a precizat că poliţiştii nu vor declara grevă şi nici nu vor participa la această formă de protest, acţiunile lor fiind similare cu cele ale magistraţilor din septembrie 2009 şi poliţiştii va trebui să fie trataţi similar cu magistraţii de către instuţiile statului.

Sursa: Mediafax

Pe cand reducerea cu 25% a activitatii militarilor din Afganistan?

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE