Patru militari români răniţi în teatrele de operaţii vor participa, în perioada 9-14 septembrie, în localitatea Oberhambach, Germania, la competiţia sportivă „Soldier Ride Germany”.
La Hambachtal Resort, unde va avea loc evenimentul sportiv organizat de militarii Forţelor Terestre americane dislocate în Europa, vor participa plutonierul-adjutant Costel Stanciu, plutonierii-majori Vasile Zbâncă şi Valerică-Costinel Slăniceanu. Aceştia au fost internaţi şi trataţi la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, în urma rănilor suferite pe timpul executării unor misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, în prezent fiind reintegraţi în activitate.
Alături de cei trei militari sosiţi din ţară va participa şi locotenentul Alin Marinescu, aflat sub tratament în Germania ca urmare a rănilor suferite în urma incidentului din 30 martie a.c. în provincia Zabul, Afganistan.
Concurenţii vor participa la o cursă de ciclism, inclusiv cu biciclete pentru persoane cu dizabilităţi, cu scopul de a-şi testa şi redobândi condiţia fizică şi psihică.
Proiectul se desfăşoară sub egida „Wounder Warrior Project”, prin care se urmăreşte dezvoltarea unor programe pentru a veni în sprijinul militarilor şi veteranilor, bărbaţi şi femei, care au suferit răni pe timpul misiunilor executate în teatrele de operaţii.
Cat de frumos ar fi sa avem si in tara competitii internationale organizate de MApN. Poate asa vor simti si militarii nostri ca nu au fost uitati si ca acolo sus cuiva inca ii mai pasa.