duminică, mai 3, 2026
Acasă Blog Pagina 51

Un veteran de razboi ajuns la varsta de 100 de ani

0

Foto: facebook.com/mapn.ro
Un secol de viata, un secol de amintiri, inclusiv din cel de-al doilea razboi mondial. Un VETERAN DE RAZBOI de care si-a adus aminte astazi ministerul pentru care a lucrat si a luptat, precum si colegii din Asociatia Veteranilor de Razboi.

SAUR II a obtinut calificativul „foarte bun” la testele de la Craiova

0

Transportor amfibiu blindat
Transportor amfibiu blindat
Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber „Dreptatea” din uzina Automecanica, Constantin Bucuroiu, după 10 zile de probe, comisia de verificare a performanţelor tehnice ale TBT Saur II de la baza specială de testare din Craiova, au acordat transportorului calificativul „foarte bun”.

Investitie de 32 de milioane Euro în aerodromul de la Fetesti

0

Proiectul aflat în desfăşurare vizează refacerea sau modernizarea pistei de decolare-aterizare, a sistemului de frânare de avarie, a platformelor de parcare şi de mentenanţă a aeronavelor, a depozitelor, precum şi a hangarului de mentenanţă.

Scandalul Cartei Albe a Apărării sau realitatea subfinantarii Armatei Romane

0

Zilele acestea a aparut un nou subiect prin care ne aducem aminte de militarii romani, de aceasta data un subiect de scandal, pentru ca presa a aflat, ”cu stupoare”, de slaba dotare si de crunta subfinantare la care a fost supus sistemul militar de cativa ani buni incoace. Carta Alba a apararii, noul subiect de presa, noul subiect de scandal….

Noutati in cadrul ansamblului de locuinte pentru militari din str. Antiaeriana

0

Daca aproape doi ani site-ul proiectului de construire de locuinte din str. Antiaeriana, iata ca zilele trecute a fost publicata o stire, chiar daca trista, dar macar este ceva: pe 31 octombrie 2013, incepand cu ora 15.00, a avut loc o intalnire a reprezentantilor conducerii MApN, BCR si ZRP Insolvency S.P.R.L. – administrator judiciar al SC ISORAST TECHNOLOGY-ROTARY SRL in Proiectul de construire de locuinte din str. Antiaeriana…

Fregata „Regina Maria” la finalul Operaţiei „Active Endeavour”, desfăşurata în Marea Mediterană sub conducerea NATO

0

Fregata Regina Maria. Sursa foto: navy.ro
Fregata Regina Maria. Sursa foto: navy.ro
Cu un bilant de 5791 de mile marine parcurse, 604 ore de marş, monitorizarea a 198 de nave şi interogarea a 81 dintre ele, peste 30 ore de zbor pe parcursul misiunilor de supraveghere aeriană ale pilotilor militari, fregata „Regina Maria” va acosta, in cadrul unei ceremonii in portul militar Constanta luni, 4 noiembrie, începând cu ora 11.00.

Monument dedicat eroilor de la Tuzla

2

Foto: cugetliber.ro
Pentru cinstirea memoriei militarilor care au decedat în accidentul aviatic de la Tuzla, din anul 2010, a fost ridicat un ansamblu monumental care este amplasat la intrarea în aerodromul din localitate şi este compus dintr-o troiţă, o ancoră şi o pală de elice.

Echipele medicale din Spitalul Militar Central (SUUMC) au efectuat 65 de intervenţii chirurgicale de transplant de cornee

0

Potrivit unui comunicat dat publicitatii de MApN, de la începutul acestui an şi până în prezent echipele medicale din Clinica de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) au efectuat 65 de intervenţii chirurgicale de transplant de cornee.

Colonelul doctor Iancu Mocanu a fost trimis in judecata

4

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată a inculpatului colonel doctor MOCANU IANCU, șef secție Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Vasile Cândea”, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și primire de foloase necuvenite, se arata intr-un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie.

Exercitiu militar romano-american la Miercurea Ciuc

0

Militarii Batalionului 24 Vanatori de Munte din Miercurea Ciuc impreuna cu militari americani din cadrul Corpului de Infanterie Marina al SUA desfasoara un exercitiu comun de pregatire, activitatile desfasurandu-se in poligonul si terenul de instructie din Miercurea Ciuc.