Potrivit biroului de presa al MApN, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu şi a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, care şi-au pierdut viaţa sub culorile Drapelului naţional, în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan.
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Luni, 23 septembrie, la ora 14.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi eroi.
Oficialitati romane au transmis condoleante familiilor indurerate, poate singurele care resimt cu adevarat aceasta pierdere:
-”Am primit cu mare tristeţe vestea că doi militari români şi-au pierdut viaţa în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare. Îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile militarilor şi le adresez acestora sincere condoleanţe!”
Victor Ponta,
Prim-ministru al Guvernului României
-„Am primit, cu profundă tristeţe, vestea încetării din viaţă a maistrului militar clasa a III-a Vasile-Claudiu Popa şi a plutonierului Adrian Postelnicu, care şi-au servit ţara cu abnegaţie şi curaj în misiunea care le-a fost încredinţată în Afganistan. Militarii Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu vor rămâne veşnic în amintirea camarazilor, dar şi a poporului român ca doi eroi care s-au jertfit în numele ţării lor.
În aceste momente de durere, îmi exprim solidaritatea cu familiile eroilor şi le transmit sincerele mele condoleanţe.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!”
Presedintele Romaniei, Traian Basescu.