În deschiderea evenimentului, începând cu ora 10.00, la Memorialul Eroilor Neamului din Parcul Carol I se va desfăşura o ceremonie de depunere a patru urne cu pământ adus de la locurile în care Armata României a suferit mari pierderi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Ţiganca (în Republica Moldova), Sevastopol, Odessa (ambele în Ucraina) şi Stalingrad (astăzi Volgograd, în Federaţia Rusă).
De asemenea, gazdele au organizat pentru vizitatori, în sediul ONCE, expoziţii de carte cu tematică istorică şi cu obiecte aparţinând militarilor români căzuţi în lupta pentru apărarea Patriei.
La eveniment va participa şi Asociaţia „Tradiţia Militară”, ai cărei membri vor defila în uniformele specifice celui de-al Doilea Război Mondial şi vor executa exerciţii de mânuire a armelor, urmând regulamentul militar din epocă.
Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE) – infiintat in baza Legii 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi si a Hotararii de Guvern nr. 635/2004 este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
Oficiul este condus de un director, numit prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale.
Oficiul este continuatorul de drept al Asezamantului National Regina Maria pentru Cultul Eroilor, iar infiintarea sa reprezinta un pas important in alinierea, in acest domeniu, a legislatiei si practicii Romaniei la cele europene.
Oficiul indeplineste functii de reglementare, consiliere, sprijin si control, reprezentare, educatie civica si de administrare a patrimoniului propriu. De asemenea, este abilitat sa caute, sa descopere si sa identifice mormintele si operele comemorative de razboi si sa organizeze sistemul national de cercetare si evidenta a mormintelor si operelor comemorative de razboi, romanesti si straine, aflate pe teritoriului Romaniei, precum si a celor romanesti din strainatate. El colaboreaza cu organizatiile neguvernamentale si cu cultele religioase recunoscute de lege si, la cerere, ofera celor interesati date referitoare la locul de inhumare de razboi.
Impreuna cu alte institutii abilitate, elaboreaza programul manifestarilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sarbatoare nationala.