vineri, decembrie 13, 2024
AcasăActualitate militaraUn nou detasament in Kosovo.

Un nou detasament in Kosovo.

Ceremonia militară prilejuită de plecarea Detaşamentului RO FND XXI în teatrul de operaţii KOSOVO s-a desfăşurat miercuri, 25 august, la sediul Batalionului 32 Infanterie MIRCEA, din Timişoara.
La activitate au participat, alături de rudele militarilor care urmează să plece în misiune, secretarul de stat Viorel Oancea, generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul Brigăzii 18 Infanterie BANAT, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Secretarul de stat Oancea a prezentat mesajul prin care ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea le-a transmis militarilor că prezenţa lor în misiunea condusă de NATO în Kosovo – KFOR reprezintă, mai presus de toate, o modalitate directă şi concretă prin care ţara noastră îşi onorează statutul de contributor activ la asigurarea securităţii în plan internaţional, alături de partenerii şi aliaţii noştri.

„Cunoscându-vă potenţialul şi determinarea în orice acţiune pe care o desfăşuraţi, ştiu că veţi îndeplini misiunea cu profesionalism şi vă veţi adapta întregului spectru de probleme pentru a găsi cele mai adecvate soluţii. La fel ca şi colegii dumneavoastră care acţionează în Afganistan şi în alte misiuni externe, am convingerea că veţi confirma imaginea pozitivă a Armatei României şi că veţi continua eforturile pe care ţara noastră le face pentru a răspunde provocărilor din actualul mediu internaţional de securitate”, a mai precizat ministrul apărării naţionale.

Ministrul Gabriel Oprea i-a asigurat pe militarii timişoreni că Ministerul Apărării Naţionale va face tot ceea ce este posibil pentru ca misiunea lor în Kosovo să se desfăşoare la parametri corespunzători, cu rezultatele scontate şi fără incidente.

Militarii români participanţi la misiunea în sprijinul păcii – KFOR au responsabilităţi în menţinerea unui climat de siguranţă şi securitate în partea de vest a provinciei KOSOVO. Principalele misiuni executate de cei aproximativ 80 de militari români sunt de patrulare, de escortă şi monitorizare şi se desfăşoară pe o perioadă de şase luni. Militarii timişoreni îi înlocuiesc în teatrul de operaţii din Kosovo pe militarii Batalionului 60 Paraşutişti din Buzău.

Sursa: mapn.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE