Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Olt, colonelul în rezervă Dumitru Dogaru, spune că acest imobil a fost cumpărat de militari în anii 1930. „Pe lângă faptul că este înscrisă în circuitul monumentelor istorice, clădirea a fost dobândită de cadrele militare de la un anume Nae Ionescu, din Bălteni.
Imobilul a fost plătit cu banii militarilor, având destinaţia de cerc militar al subofiţerilor din Garnizoana Slatina. Şi la ora actuală, în podeaua sălii mari se regăseşte încastrat „Cercul Militar al Subofiţerilor 1933”, spune colonelul Dogaru.
Militarii au făcut demersuri pentru a intra în posesia actelor de vânzare-cumpărare a fostului cinematograf.
„Ştim că la un moment dat, după apariţia cinematografului vorbitor, cadrele au închiriat clădirea pentru a funcţiona un astfel de cinematograf acolo. În zece zile suntem programaţi să vedem dosarul. Dacă noi avem dreptate, ne vom cere drepturile în instanţă”, mai spune colonelul în rezervă.
Militarii nu îi acuză pe reprezentanţii primăriei pentru preluarea imobilului, dar vor ca ea să revină în patrimoniul „Cultului Eroilor”. „Ne intrigă totuşi faptul că cineva vrea să facă investiţii într-un imobil care nu îi aparţine. Această clădire este a militarilor, nici Ministerul Apărării Naţionale nu are atribute asupra ei”, ne-a declarat Dumitru Dogaru.
„Cine va folosi locuinţele de serviciu?”
Clădirea fostului cinematograf „Victoria” nu este singura nemulţumire a cadrelor militare în rezervă. În urmă cu zece zile, Primăria Slatina a preluat prin transfer o parte importantă din terenul Unităţii Militare Slatina (11,6807 hectare), terenul de sub blocul armatei din bulevardul Nicolae Titulescu, dând la schimb 48 de locuinţe de serviciu şi reabilitarea Cercului Militar de pe strada Ionaşcu.
„Când am cumpărat apartamentul din acel bloc, în contractul de vânzare-cumpărare scrie clar că mi se atribuie 28,9 metri pătraţi în cotă individuală a terenului, pe toată perioada folosirii. Pe noi cine ne-a întrebat când au făcut acest transfer?!”, spune colonelul în rezervă Dumitru Dogaru.
Nici de cedarea terenului Unităţii Militare nu sunt mulţumiţi rezerviştii, având mari semne de întrebare cu privire la valoarea reală a terenului.
„O altă întrebare care se naşte este cine va primi locuinţă de serviciu câtă vreme în Slatina nu există militar care să poată beneficia de ea. Mai mult decât atât, acest teren este atribuit în folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, care nu are voie să-l înstrăineze. În momentul înstrăinării, terenul reintră în posesia proprietarilor”, mai spune colonelul Dogaru.
Sursa: gazetanoua.ro