duminică, februarie 16, 2025
AcasăActualitate militara12 ani in teatrul de operatii din Afganistan: forte speciale si structuri...

12 ani in teatrul de operatii din Afganistan: forte speciale si structuri de sprijin

Mine Resistant Ambush Protected (MRAP) Armored Vehicles
Mine Resistant Ambush Protected (MRAP) Armored Vehicles

Începând cu anul 2005, forțele pentru operații speciale (FOS) au dislocat în teatrul de operații din Afganistan mai multe detașamente, însumând 16 rotații. Structurile dislocate în teatrul de operații au fost dimensionate conform standardelor necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor.

În cadrul operațiilor conduse de NATO sau ale Coaliției de forțe, contingentelor naționale FOS au executat misiuni specifice cu grad ridicat de pericol. Acțiunile FOS din teatrul de operații Afganistan au avut ca efect destructurarea organizațiilor ostile din raioanele de responsabilitate, structurile FOS românești de nivel tactic generând un indiscutabil impact strategic.

În cei peste 8 ani de misiuni de luptă în Afganistan, forțele de operații speciale și-au demonstrat competențele și spiritul de sacrificiu. Acest fapt este dovedit de cele peste 1000 de medalii, ordine, decorații și certificate de apreciere naționale și peste 100 internaționale (americane, franceze) primite de militarii care au luptat în Afganistan. De asemenea, Drapelele de luptă ale Brigăzii 6 Operații Speciale și Batalionului de Operații Speciale au fost decorate cu ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler cu însemne pentru război, respectiv pace.

Pe timpul misiunilor, trei militari au căzut la datorie, patru militari au fost grav răniți și alți zece militari răniți și-au recuperat complet capacitatea de luptă.

În mai puțin de un deceniu de participare în luptă, România a reușit performanța de a-și construi structuri de forțe de operații speciale la nivelul tuturor categoriilor de forțe, cele mai notabile dintre acestea fiind Brigada de Operații Speciale ‘Mihai Viteazu’ iar, la nivel central, Componenta pentru Operații Speciale.

Brigada de Informații Militare ‘Mareșal Alexandru Averescu

Brigada de Informații Militare ‘Alexandru Averescu’ a participat cu militari la operația ISAF — Afganistan, în provincia ZABUL, în cadrul Detașamentului de Informații Militare ‘ZABUL’.

Militarii dislocați în provincia ZABUL și-au desfășurat misiunile în perioada ianuarie 2007 — august 2014, pentru asigurarea sprijinului cu date și informații a operațiilor, prin tehnici și proceduri specifice HUMINT și IMINT și pentru protecția contingentelor naționale și aliate din provincie.

În perioada amintită, în cadrul Detașamentului de Informații Militare ‘ZABUL’, un număr de aproximativ 400 de militari au luat parte la misiuni, pe parcursul a 15 rotiri ale contingentelor românești.

Componenta IMINT a detașamentului a executat misiuni de zbor cu sisteme de avioane fără pilot (SHADOW 600, SCAN EAGLE și RAVEN) și sistemul PGSS — Persistent Ground Surveillance System.

Echipe Operaționale de Consiliere și Legătură (OMLT)

În perioada 2008 — 2013, au fost dislocate în provincia Zabul un număr de cinci tipuri de Echipe Operaționale de Consiliere și Legătură (OMLT/ MAT), care au avut ca misiune îndrumarea, instruirea și consilierea în toate domeniile funcționale a structurilor din Armata Națională Afgană în scopul dezvoltării capabilităților operaționale ale acesteia, astfel: OMLT tip garnizoană, OMLT/ MAT tip batalion, OMLT / MAT ‘CS’ (Combat Suport/ Sprijin luptă) și OMLT/ MAT ‘CSS’ (Combat Service Suport/ Unități Sprijin Luptă).

Echipele Operaționale de Consiliere și Legătură — au fost dislocate în teatrul de operații pentru instruirea unităților afgane, asigurarea legăturii cu celelalte forțe ale ISAF și pentru consilierea unităților Armatei Naționale Afgane (ANA) pe timpul planificării operaționale și a întrebuințării unităților/ subunităților în operații militare, astfel încât acestea să fie în măsură să asigure, în perspectivă, un nivel de operaționalizare care să permită unităților ANA executarea misiunilor independent, după retragerea forțelor Coaliției.

Forțele Aeriene Române

Detașamentul C-130

Prezentă încă de la început în cadrul coaliției multinaționale, aviația militară a fost printre primii operatori aerieni care au început transporturile cu aeronavele C-130 Hercules pe aeroportul din Kabul, în ianuarie 2002, ulterior pavilionul românesc fiind prezent aproape zilnic în teatrul de operații, prin dislocarea unei aeronave în Pakistan, începând cu lună martie 2002, pentru o perioadă de aproximativ un an, în vederea susținerii logistice a trupelor.

Având capabilități de transport pe distanțe medii și lungi, aeronava C-130 Hercules a constituit în ultimii 15 ani principalul mijloc de susținere a tupelor proprii aflate în teatrele de operații, de intervenție și de ajutor în situații de calamități naturale, pe plan intern și internațional și chiar transportul personalităților la necesitate.

Din anul 2002 până în prezent, s-au executat 550 de misiuni în T.O. Afganistan, reprezentând peste 10.000 ore de zbor, în care s-au transportat aproximativ 5000 tone de materiale.

În toată această perioadă, misiunile de zbor s-au executat atât pentru introducerea/ extracția militarilor, suport logistic, transportul personalităților civile și militare, cât și misiuni pentru repatrierea militarilorcăzuți la datorie înT.O. Afganistan.

Comandamentul Logistic Întrunit

Comandamentului Logistic Întrunit a participat la misiunea din teatrul de operații din Afganistan cu Elementul Național de Sprijin (ENS), generat de Baza Sprijin Logistic ‘MUNTENIA’, efectuând 13 rotații în perioada 2008-2014.

Misiunea ENS a constat în asigurarea sprijinului logistic necesar executării misiunilor de către structurile românești dislocate în teatrul de operații Afganistan, repatrierea acestora, în scopul încheierii cu succes a participării Armatei României la operația ISAF, precum și crearea condițiilor pentru participarea la misiunea Resolute Support Mission (RSM) conform angajamentelor asumate de statul român.

Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii

Modulul de Comunicații și Informatică Dislocabil — DCM’ E’ NATO

Modulul NATO de comunicații și informatică dislocabil DCM ‘E’ a fost înființat la data de 1 august 2010 și este subordonat operațional Batalionului 2 Transmisiuni din cadrul Agenției NATO pentru servicii de comunicații (NCSA) și administrativ Centrului 48 comunicații și informatică strategice/ Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii.

În perioada ianuarie — august 2012, Modul NATO de comunicații și informatică dislocabil — DCM ‘E’, a asigurat suportul de comunicații și informatic al Punctului de Comandă al Forței Internaționale pentru Asistența de Securitate din Afganistan (ISAF) în Kabul. Au participat un număr de 33 de militari comandați de maiorul Daniel RUSALIM.Începând cu luna iulie 2014, DCM’ E’ NATO, cu un efectiv de 23 militari, sub comanda Cpt. Ecaterina-Cristina DINU, a fost dislocat în teatrul de operații Afganistan cu misiunea de asigurare a suportului de comunicații și informatică pentru Comandamentul Forței Internaționale pentru Asistență de Securitate (ISAF).

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Am studiat cu atenţie materialul şi din păcate nu am găsit nicio referire la Batalionul 341 Infanterie „Rechini Albi” care aparticipat la acţiunile din Afganistan, având un mort şi 7 răniţi. Poate reuşiţi să eliminaţi aceastp eroare. Ar fi păcat pentru militarii acestei unităţi să sufere această nedeptate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE