vineri, decembrie 13, 2024
AcasăPoliticaUSL târăște Armata română în mocirla hoției voturilor

USL târăște Armata română în mocirla hoției voturilor

Politizarea excesivă a instituțiilor statului de către domnia despotică a USL riscă să angreneze pe termen mediu o criză de proporții. În goana nebună după putere mai-marii USL nu a ținut cont de nimic și s-au aruncat într-o bătălie totală nu doar cu inamicii politici, ci mai ales cu stâlpii de susținere ai statului de drept. În această categorie intră și Armata Română, dată pe mâna liberalului Corneliu Dobrițoiu, cel care nu s-a sfiit să o folosească ca pe propria jucărie pentru a-și atinge dezideratele politice. Asta în condițiile în care Armata și Biserica reprezintă instituțiile în care românii au cea mai mare încredere.

Numai că acest capital de imagine a fost folosit de Dobrițoiu și USL ca vector politic, aruncând astfel o pată de noroi pe uniforma militară atât de încercată în ultimele două decade în războaie din Africa, Balcani, Irak și Afganistan. Concret, este vorba despre voturile militarilor din Afganistan care au fost folosite în cazul referendumului.

Articolul integral pe curentul.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE