Uniformele militarilor romani sunt expuse la Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Uniformele militarilor romani sunt expuse pentru prima dată într-un muzeu din România – la Sarmizegetusa Ulpia TraianaUn arheolog hunedorean a adus în ochii lumii o expoziţie inedită în fosta capitală a Daciei romane, după ce un ofiţer al armatei SUA l-a îmbrăcat, acum nouă ani, într-un costum de legionar romanMonna VoinescuGalerie foto
Avem ocazia să vedem pe viu o fărâmă de istorie adevărată. Istoria de acum 2000 de ani!
Un arheolog hunedorean s-a încumetat să aducă în faţa lumii o expoziţie inedită, la muzeul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Premieră românească
Cinci încăperi ticsite cu urmele unei civilizaţii milenare. Peste 100 de exponate – cele mai multe, descoperite în pământul oraşului prin care trecea cândva drumul imperial ce venea de la Dunăre. Piesele de rezistenţă sunt uniformele militare purtate de romani. Modele originale. Un astfel de echipament se află expus pentru prima oară într-un muzeu din România.
„Uniformale militare dar şi celelalte obiecte expuse sunt identice cu cele purtate de romani. Toate acestea au fost făcute pe baza izvoarelor istorice autentice. Fără nicio urmă de butaforie”, explică arheologul Gică Băeştean, Doctor în Istorie şi şeful Secţiei Sarmizegetusa a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.
Cercetătorul îşi aminteşte şi cum i-a venit ideea expoziţiei.

Un ofiţer american l-a pus pe gânduri
Strădania a început în 2001. Un român stabilit în Statele Unite a adus un oaspete în fosta capitală a Daciei romane. Asta se întâmpla chiar de „Zilele lui Traian”. Oaspetele se numea Daniel Peterson şi era ofiţer al armatei americane. Străinul a venit la Sarmizegetusa cu câteva modele de uniforme purtate de militarii romani.
„Noi le-am îmbrăcat şi aşa i-am întâmpinat pe toţi cei veniţi la sărbătoare. Eu m-am costumat în legionar roman. De-atunci, n-am avut alt gând decât să reuşesc să expun aici asemenea echipamente. După nouă ani, am reuşit. M-am interesat de unde pot face rost de ele. Am găsit o firmă în Germania care le confecţionează, după modelul original. Cu 3.000 de euro, am reuşit să cumpărăm patru uniforme. Cornicenul ne-a fost donat de un istoric de la Cluj-Napoca”, explică Băeştean, îndreptându-şi privirea spre cele cinci manechine costumate exact ca acum două milenii.
Ofiţerul cu cel mai înalt grad din armata romană e primul din şir. Stă chiar lângă uşă, în dreapta. La nici un metru sunt aliniaţi alţi trei militari – centurionul, cornicenul şi legionarul roman. Uniforma şi armele le sunt diferite, după cum diferite le erau şi atribuţiile pe care le aveau în armata romană. Soldatul auxiliar încheie seria ineditelor echipamente. Adică, soldatul pe care romanii îl recrutau din provinciile cucerite şi care, după ce-şi încheia serviciul militar, primea cetăţenie romană.
Cine trece pragul muzeului din vechiul oraş fondat de Traian în inima Daciei poate vedea nu doar uniforma militarilor romani, ci şi armele cu care aceştia îşi doborau adversarii.

Arheologie experimentală
Lângă militarii romani sunt expuse şi cele mai vechi piese descoperite în săpăturile arheologice din fosta capitală a Daciei romane. Datează de la începutul secolului al II-lea. Fragmente de pumnale, vârfuri de lance ori de suliţe. Alături, arheologii au expus şi piese complete, identice cu originalele şi realizate din materiale asemănătoare. Motivul e simplu, explică Băeştean. Copia îl ajută pe privitor să vadă cum arătau exponatele complete în urmă cu două milenii. Specialiştii numesc asta arheologie experimentală, mai spune arheologul, oprindu-se în faţa a două căşti de gladiatori şi a machetei unui amfiteatru. Este, de fapt, o reconstituire a celei mai importante construcţii de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Situat la circa 150 de metri de latura nordică a zidului de incintă al oraşului, giganticul amfiteatru (88 de metri lungime şi 69 de metri lăţime) era dedicat atât de îndrăgitelor spectacole cu lupte de gladiatori. Toate se desfăşurau în arena acoperită astăzi cu iarbă, iar pe vremea aceea presărată cu nisip sau rumeguş, ca să absoarbă sângele. Cei aproape 5.000 de spectatori, câţi încăpeau în tribune, îşi ocupau locul după reguli stricte. Primele rânduri erau rezervate aristocraţiei. Urmau cavalerii – oameni de afaceri, uneori chiar mai înstăriţi decât cei din primele rânduri, dar care nu aveau poziţia socială a acestora. În ultimele rânduri stăteau plebea şi femeile.

Cadranul solar, amfore şi o puşculiţă
Două manechine sunt costumate în toga purtată de copiii romani şi care, la adolescenţă, era schimbată cu toga pentru adulţi. Par că sunt gata să scrie ceva pe tăbliţele din lemn pe care le ţin în mâini. Sunt acoperite cu ceară, iar din mâna copiilor nu lipseşte styllus-ul, din bronz şi din fier – adică, obiectul cu care zgâriau ceara şi de la care a venit, mai târziu, termenul de „stilou”.
La Sarmizegetusa Ulpia Traiana pot fi văzute şi câteva dintre instrumentele medicale folosite de romani, în vitrina cu fibule şi cu pietre de inele. În sala tehnologiei romane este expus un cadran solar cioplit din marmură de Bucova – localitate situată la graniţa Hunedoarei cu judeţul Caraş-Severin, chiar lângă „Porţile de Fier ale Transilvaniei”. Este „ceasul” după care se orientau romanii în timpul zilei, căci noaptea, foloseau clepsidra.
Piesele ceramice sunt cele mai multe, numeric vorbind, dintre materialele descoperite la săpături. Şi-au găsit şi ele locul în inedita expoziţie. Ulcioare, opaiţe, chiar şi o puşculiţă, vase în care romanii amestecau vinul cu apă, amfore cu care aduceau mărfurile de import – vinuri greceşti şi ulei de măsline, un mortarium despre care arheologul spune că nu avea o utilitate prea bine determinată, şi un antefix – adică, un obiect pe care romanii îl puneau la colţurile casei socotind că le păzeşte lăcaşul de rele.

Şi romanii trişau la jocuri
Arheologia experimentală le-a permis specialiştilor să reconstituie şi o fântână publică. Săpăturile au scos la iveală doar un fragment dintr-o statuie care-l reprezenta pe Neptun, zeul mării în mitologia romană. I se disting picioarele. Dreptul e sprijinit pe capul unui delfin. Pământul a mai păstrat în el şi mare parte din capul olimpianului, dar şi jumătate dintr-o altă statuie ornamentală.
Arheologii au scos la iveală şi un joc „Ţintar” – cunoscut şi sub numele de „Moară”, care are o tradiţie lungă pe pământurile stăpânite astăzi de români. Este un joc de societate, jucat în doi, şi face parte din categoria jocurilor de strategie. Romanilor nu le-a fost aşadar străină tabla de joc cu trei pătrate concentrice şi conectate la mijlocul laturilor. În mijlocul ei, poţi citi şi o frază inscripţionată în limba latină: „Si vis pacem, para belvm” („Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”).
Străine nu le-au fost nici alte jocuri de strategie. Dovadă că la Sarmizegetusa au fost descoperite diferite jetoane şi mai ales zaruri. Şi, curios, unul dintre acestea din urmă are o formă niţel cam plată şi nicidecum cea a unui cub perfect. Explicaţia este simplă, lămureşte cercetătorul Gică Băeştean. Şi romanii trişau la jocuri!

Legionarul roman
Legiunile erau unităţile de bază ale armatei romane. Într-o astfel de legiune – care era formată din circa 5.600 de soldaţi profesionişti – erau recrutaţi doar cetăţeni romani, care constituiau infanteria grea, armata de tradiţie a Imperiului Roman. Echipamentul de luptă al unui legionar cântărea 35 de kilograme şi era format din: cămaşă lungă, roşie, sandale din piele, armură şi mânecă din segmente de fier, cască din fier sau bronz prevăzută cu obrăzare, apărătoare de ceafă şi de frunte şi spaţii pentru urechi, o centură care susţinea teaca pumnalului, scut dreptunghiular, semirotund – care era mânuit de toţi soldaţii doar cu mâna stângă, pentru a păstra ordinea în bătălie, sabie de 60 de centimetri, cu tăiş pe ambele părţi – purtată pe partea dreaptă, pumnal drept – folosit în lupta corp la corp, şi o suliţă lungă de 2 metri – o armă foarte temută care era aruncată de la o distanţă de 10-15 metri şi pătrundea prin scut, ucigând inamicul din spatele acestuia. Chiar dacă suliţa nu atingea totuşi duşmanul, rămânea înfiptă în scut, iar coada ei se îndoia incomodând adversarul.

Cornicen
Cornicenul juca rolul unui ofiţer inferior în armata romană. El era cel care semnaliza sonor ordinele date de către centurion. Rolul unui cornicen era foarte important pentru că, într-o legiune, înţelegerea perfectă a ordinelor era absolut necesară. Echipamentul cornicenului cuprindea o tunică lungă, peste care purta o „lorica hamata” din inele de fier, o cască din bronz, un scut mic, rotund, o sabie scurtă, un pumnal şi un instrument de suflat, din alamă, denumit corn. Ca semn distinctiv, cornicenul purta peste cască şi pe spate blana unui animal de pradă – lup, urs sau leu. Pe timp de pace, cornicenul făcea parte din fanfară.

Centurion
Centurionii erau ofiţerii inferiori ai unei legiuni. Iniţial, un centurion conducea 100 de soldaţi, iar apoi, în timpul Imperiului, o centurie (unitate condusă de un centurion) era formată din 80 de legionari. Centurionul avea drept de viaţă şi de moarte asupra soldaţilor din subordine. Uniforma centurionului era formată din tunică roşie, peste care se punea o cămaşă de zale preluată de la celţi. Tot pentru apărare, centurionul mai purta casca metalică şi scutul – de cele mai multe ori, oval. Armele îi erau o sabie scurtă şi un pumnal drept. Peste armură, centurionul purta decoraţiile obţinute în luptele la care participase.

Legatus
Legati Augusti Legioni erau comandanţii legiunilor romane, comandanţii supremi ai armatei – trimişi direcţi ai împăratului. Un astfel de general conducea o unitate de 5.600 de soldaţi şi făcea parte din cele mai înalte clase ale societăţii romane. Cei câţiva ani petrecuţi în fruntea unei legiuni îl pregăteau să devină guvernator al unei provincii. În conducerea unei legiuni, comandantul era ajutat de către un corp de ofiţeri superiori – tribunii. Uniforma unui ofiţer superior era formată din tunică (cămaşă) roşie, peste care purta un subarmalis din piele, apoi o platoşă din alamă. În picioare purta cizme, iar tibiile îi erau apărate de cnemide din bronz. La şoldul stâng purta o sabie dreaptă, cu tăiş pe ambele părţi şi mai lungă, de tipul celor folosite de trupele de cavalerie. La şoldul stâng, ofiţerul purta un pumnal drept. Casca îi era ornamentată cu păr de cal sau cu pene de struţ, vopsite în roşu, şi constituia un element care arăta gradul înalt pe care îl purta un legatus.

Soldatul auxiliar
Încă din timpul Republicii, armata romană şi-a dat seama că, pe lângă legiunile proprii, are nevoie şi de alte tipuri de soldaţi, care să poată face faţă inamicilor tot mai mulţi şi mai variaţi ca stiluri de luptă. Astfel, romanii au apelat iniţial la aliaţi sau au cumpărat mercenari pentru a avea trupe de cavalerie, de infanterie uşoară, de arcaşi sau prăştieri. Încet-încet însă, au început să recruteze trupe specifice provinciilor cucerite. Şi chiar dacă trupele auxiliare mai păstrau echipament militar şi tehnici de luptă specifice zonelor de unde proveneau, ofiţerii lor erau romani, ordinele erau date în limba latină, iar după terminarea serviciului militar – care dura 25 de ani – soldaţii primeau cetăţenie romană. Trupele auxiliare aveau între 500 şi 1.000 de soldaţi. Echipamentul soldatului auxiliar cuprindea: cămaşă lungă, din lână, armură din solzi de fier sau bronz, preluată de la populaţiile orientale, cască metalică, de formă conică, scut oval, sabie lungă de un metru, dreaptă şi cu tăiş pe ambele părţi, şi lance.

30000 de turişti vizitează, anual, ruinele fostei capitale Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Sursa: zhd.ro