Operaţiunea Atalanta a fost lansată în decembrie 2008, la decizia Consiliului Uniunii Europene, fiind prima operaţiune navală a Uniunii Europene. Operaţiunea era programată iniţial pentru 12 luni, până la 13 decembrie 2009, dar a fost extinsă până în decembrie 2012. Circa 16.000 de vase comerciale tranzitează în fiecare an strâmtoarea Bab el Mandeb, între Golful Aden şi Marea Roşie, pe unde trece aproape 30% din petrolul mondial. Atacurile piraţilor somalezi în zonă s-au intensificat în ultimii ani, făcând necesară apariţia acestei misiuni de protecţie.
La operaţiune, care beneficiază de un buget anual de 8 milioane de euro, participă 23 de state UE din cele 27, la care se adaugă şi alte ţări din afara UE, precum Norvegia sau Ucraina.