Legea nr. 226/2011 face referire la fostele cadrele militare active, combatante în rândurile Armatei Regale Române, care au fost îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, în condiţiile în care existenţa „Armatei Regale Române” nu este delimitată temporal printr-un act oficial.
Prezentul proiect de lege urmăreşte:
– încadrarea în timp a apartenenţei la Armata Regală Română şi eliminarea noţiunii de „combatant”, în scopul înlăturării unor dificultăţi în aplicare, pe fondul relativităţii noţiunilor;
– eliminarea sintagmei „au solicitat trecerea” prevăzută în actuala reglementare la art. 3 alin. (2), astfel încât să poată beneficia de drepturile consacrate de această lege şi cei trecuţi „din oficiu” în cadrul disponibil al armatei, pentru o abordare echitabilă a celor care se încadrează în această situaţie;
– crearea posibilităţii de a beneficia de drepturile prevăzute de lege şi pentru cadrele militare care au îndeplinit funcţii politice în armată şi au fost îndepărtate abuziv în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 din motive politico-morale şi a celor care au făcut dizidenţă şi/sau au suferit condamnări din motive politice;
– înlocuirea structurilor financiar-contabile cu casele de pensii sectoriale, pentru efectuarea plăţii indemnizaţiei, în acord cu schimbările organizatorice instituţionale produse.
– asigurarea accesului şi pentru cadrele militare îndepărtate abuziv din armată care nu sunt pensionari militari, la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană şi alte amenajări recreative sau sportive, beneficiind de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, în mod similar foştilor camarazi care au avut o carieră militară neafectată de regimul comunist;
– considerarea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (2) şi a neîncadrării în situaţiile enunţate la art. 3 alin. (3) lit. c) şi d) pentru soţia supravieţuitoare aflată în imposibilitatea de a face dovada prin documente oficiale eliberate de organele competente. În cazul în care faptele prevăzute la art. 3 alin. (3) sunt constatate după stabilirea calităţii de îndepărtat abuziv din armată a soţului decedat, soţia supravieţuitoare este obligată să restituie sumele încasate potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat având această calitate;
– crearea posibilităţii solicitanţilor de a depune cereri pentru determinarea calităţii de îndepărtat abuziv din armată şi la centrele militare zonale;
– eliminarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 8 din lege pentru depunerea cererilor, însoţite de dosarul cu actele justificative, astfel încât să fie timp suficient pentru a adopta o conduită corectă faţă de cei care au suferit prin îndepărtarea abuzivă din armată.
Proiectul a fost supus dezbaterii publice de catre Ministerul Apararii Nationale: expunere de motive si proiectul de lege.