În baza planului de cooperare al unităţilor militare ale Forţelor Navale din garnizoana Mangalia cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” şi SMURD Constanţa, saptamana trecuta s-a desfăşurat, la Divizionul de Rachete Navale, un exerciţiu comun de intervenţie în cazul producerii unui incendiu atât la navă cât şi în incinta unităţii se arata intr-un comunicat al fortelor navale.
S-a urmărit antrenarea forţelor, viabilitatea planului de cooperare şi al planului de acţiune la producerea unui eveniment la o navă aflată în locul de dislocare permanentă dar şi la un incendiu de vegetaţie produs în incinta unei unităţi militare în afara orelor de program, timpii de răspuns, modul de implicare al forţelor.
La finalul exerciţiului a fost organizat un briefing de prezentare al modului de intervenţie al SMURD în cazul producerii unui accident soldat cu victime.
La acţiunea desfăşurată coordonarea căpitan-comandorului Milu Zaharia, şeful de stat major al Divizionului de Rachete Navale, au participat forţe şi mijloace ale unităţii, ale Divizionului de Corvete, Secţiei Logistice Mangalia, Divizionului de Nave Speciale Mangalia, autospecialele ale ISU „Dobrogea”, Secţia de Pompieri Mangalia şi ale SMURD Constanţa.
Chiar dacă a fost un exerciţiu simulat, cooperarea dintre structurile implicate a fost una foarte bună, lecţiile învăţate urmând a fi valorificate la exerciţiile viitoare, se mai arata in comunicatul SMFA.