Sondajele de opinie din ultimele două decenii arată, în mod constant, că românii au cea mai mare încredere în Biserică şi în Armată. O încredere necondiţionată, care pare să se fi născut în zilele şi nopţile cumplite de la sfârşitul anului 1989, când noi toţi eram ferm convinşi că militarii se luptă pe viaţă şi pe moarte cu teribilii, dar niciodată descoperiţii „te ro rişti”.
O luptă ciudată care ne-a făcut să uităm că, înainte de 22 de cembrie, aceeaşi Armată a participat, extrem de dur, la reprimarea mişcărilor de protest. Dar, dincolo de acele drame cumplite, dar şi de „jocurile de culise” neelucidate încă până la capăt,
Revoluţia a demonstrat clar ineficienţa, slaba dotare tehnică şi lipsa de coordonare dintre forţele componente ale Armatei române. O stare de fapt extrem de gravă, recunoscută atunci chiar şi de căpeteniile militare din cele mai înalte eşaloane de comandă. Tot în acel prim an de libertate a devenit clar că această situaţie gravă îşi are originea în anii lungi de austeritate şi de economii drastice impuse de Ceau şescu, care aduseseră oastea ţării la sapă de lemn. Dar şi în anii, încă şi mai mulţi, în care „trupa”, cu tot cu şefii ei, fusese mâna de lucru cea mai ieftină trimisă cu japca ba pe şan tierele patriei, ba pe ogoare, la cu le sul porumbului lăsat de izbelişte de „tovarăşii ţărani”.
Momentele de glorie, în care po pu laţia mărşăluia pe străzi scandând bezmetică „Armata e cu noi”, au trecut însă repede. Chemarea din rezer vă a generalului Nicolae Militaru şi nu mirea lui în fruntea Ministerului Apărării Naţionale a provocat o stare de nemulţumire, un veritabil conflict între generaţii. Iar informaţiile care au început să circule atunci, pe toate ca na lele, privitoare la faptul că noul ministru ar fi un fost agent al servi ciilor secrete sovietice nu a făcut decât să pună gaz peste foc şi să ridice nivelul încordării generale. În plus, tensiunea socială provocată de nenumăratele mitinguri şi ma ni fes ta ţii din primele luni ale anului 1990, evenimentele din Târgu-Mureş, precum şi mineriada din 13-15 iunie nu aveau nici ele cum să aducă prea multă linişte printre militarii de ca rieră ai Armatei române.
Citeste tot articolul in jurnalul
