vineri, decembrie 13, 2024
AcasăActualitate militaraMinistrul Gabriel Oprea face economii la bugetul apararii

Ministrul Gabriel Oprea face economii la bugetul apararii

Ca urmare a măsurilor dispuse de ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea, pentru reducerea cheltuielilor la nivelul cabinetului ministrului, până la 31 iulie a.c. s-au economisit 74.000 lei. Până la sfârşitul anului, suma astfel economisită va ajunge la valoarea de 161.000 lei.

Încă din luna mai, în condiţiile unui buget de avarie alocat armatei, ministrul apărării naţionale a dispus măsuri de reducere imediată a cheltuielilor pentru anul 2010, începând cu propriul cabinet. Astfel, de la începutul lunii mai, ministrul Gabriel Oprea nu mai utilizează maşina de serviciu de la M.Ap.N, ci se deplasează cu autoturismul personal, pe cheltuială proprie. Domnia sa a renunţat, totodată, la fondul alocat pentru reprezentare şi protocol, iar cheltuielile pentru rechizite şi materiale consumabile necesare cabinetului ministrului şi consilierilor s-au redus cu 50 la sută. Măsura de reducere cu 100 la sută a consumului de motokilometri se aplică, tot de atunci, şi pentru consilierii ministrului. Ministrul apărării naţionale a decis direcţionarea acestor fonduri pentru susţinerea militarilor români aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, prin achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare.

De asemenea, fondurile economisite din aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, conform prevederilor Legii nr. 118/2010 şi O.U.G. nr. 55/2010, vor fi redirecţionate, potrivit unui plan de măsuri aprobat de ministrul apărării naţionale, către instituţiile de învăţământ militar, cele de asistenţă socială ale ministerului, pentru achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare pentru unităţile sanitare din reţeaua proprie, pentru activităţi de instruire a personalului şi pentru cheltuieli de operare şi mentenanţă la tehnica militară din unităţile aflate în curs de operaţionalizare.

De la preluarea mandatului, în luna decembrie 2009, domnul Gabriel Oprea donează indemnizaţia netă de ministru copiilor eroilor militari, care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, în conturile deschise pentru aceştia. Fiecare dintre cei 18 copii ai personalului militar căzut la datorie în teatrele de operaţii beneficiază, lunar, de 1.000 lei, suma totală lunară donată de ministru fiind de 18.000 lei, reprezentând indemnizaţia de ministru şi contribuţia personală a domnului Gabriel Oprea. Ministrul apărării naţionale va continua să facă aceste donaţii, în fiecare lună, copiilor militarilor decedaţi în teatrele de operaţii.

Sursa : MApN

Nota redactiei:
Masura de reducere cu 100 la sută a consumului de motokilometri ar trebui sa se aplice si zecilor de generali ai armatei care beneficiaza la aceasta data de masini de serviciu. Nici-un cadru militar nu beneficiaza de transport gratuit de acasa la serviciu si invers. Daca ministrul merge cu masina personala, nu vedem de ce generalii ar merge cu masini de serviciu. Probabil s-ar face economii substantiale si ministerul si-ar permite sa ofere macar militarilor din teatrele de operatii conditii mai bune de trai……..

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE