Asa cum a promis cu cateva zile in urma, Flotila 71 Aeriană a dat publicitatii, prin intermediul site-ului oficial al MApN, un comunicat de presa in care prezinta decizia Consiliului de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană in ceea ce priveste abaterile savarsite de locotenentul Gheorghe Alexandru si masurile propuse impotriva acestuia. Aparatorul locotenentului Alexandru Gheorghe, generalul Ion Panaitescu, reactioneaza la propunerile facute de Consiliul de judecata.
Astfel,potrivit comunicatului oficial, Consiliului de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, întrunit în şedinţă, în data de 6 februarie, pentru a analiza abaterile de la ordinea şi disciplina militară comise de locotenentul Gheorghe Alexandru, a constatat că ofiţerul este vinovat de încălcarea prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi a altor prevederi ale regulamentelor militare şi a propus trecerea în rezervă a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995.
Faptele pentru care locotenentul Gheorghe Alexandru a fost găsit vinovat de către Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană sunt următoarele:
– participarea în data de 23.01.2012 la mitingul/demonstraţia din Piaţa Universităţii-Municipiul Bucureşti, faptă interzisă de prevederile art. 29, lit. g) din Legea nr. 80/1995 şi prevăzută de art. 2, lit. d) din „R.G.-8, Regulamentul consiliilor de judecată”;
– purtarea uniformei militare pe timpul participării, în data de 23.01.2012, la mitingul/demonstraţia din Piaţa Universităţii-Municipiul Bucureşti, cu nerespectarea prevederilor coroborate ale art. 89, alin. (1) din „R.G.-1, Regulamentul de ordine interioară în unitate” şi art. 3, alin. (2) din Dispoziţia şefului Statului Major General nr. SMG-13/02.02.2011 privind unele reguli pentru portul uniformelor militare, faptă prevăzută de art. 2, lit. e) din R.G.-8;
– neînştiinţarea comandantului despre deplasarea şi în alte localităţi pe timpul părăsirii garnizoanei pe data de 23.01.2012, respectiv în municipiul Bucureşti, încălcând astfel prevederile art. 122, alin. (7), din R.G.-1, faptă prevăzută de art. 2, lit. e) din R.G.-8;
– acordarea de interviuri şi declaraţii reprezentanţilor mass-mediei civile, fără a păstra echidistanţa politică a armatei şi fără aprobarea comandantului unităţii, şi, totodată, furnizarea unor informaţii exceptate de la liberul acces, respectiv denumirea funcţiei şi a structurii unde se găseşte aceasta, conform prevederilor art. 12, lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 65, alin. (1), lit. d) şi e) din „Instrucţiunile privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, aprobate prin Ordinul nr. M. 12/28.01.2009, fapte prevăzute de art. 2, lit. e) din R.G.-8.
Consiliul de judecată a fost format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, colegi de unitate ai locotenentului Gheorghe Alexandru, iar hotărârea a fost luată în unanimitate.
La şedinţa Consiliului, au fost prezenţi locotenentul Alexandru şi apărătorul ales de acesta. Pronunţarea hotărârii s-a făcut în prezenţa ofiţerului judecat, acesta refuzând să ia la cunoştinţă, prin semnătură, de conţinutul hotărârii, fapt care a fost consemnat într-un proces-verbal.
Potrivit prevederilor art. 23 din R.G.-8, ofiţerul judecat poate formula o cerere de apel împotriva hotărârii adoptate de Consiliul de judecată, în termen de două zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Ca a fost influentat de cineva sau nu, asta era masura normala si necesara impotriva tanarului locotenent. Ce va face in continuare si daca va fi ajutat de cineva ramane de vazut. Insa din punctul nostru de vedere, tanarul locotenent a fost supus pur si simplu unei manipulari ordinare si asta sigur nu din partea MApN si nu consideram ca obligatorie excluderea sa din randul cadrelor militare active.
Sursa comunicat: mapn.ro
Aparatorul locotenentului Alexandru Gheorghe, generalul Ion Panaitescu, s-a declarat consternat de decizia Comisiei de Judecata. “Piesa fusese deja scrisa. Este absolut aberant tot ce s-a intamplat azi la Campia Turzii. Nu s-a judecat nimic pe fond”, a declarat generalul.
Avocatul locotenentului a confirmat, pentru “Adevarul”, faptul ca membrii Consiliului de Judecata l-au gasit vinovat pe Alexandru Gheorghe pentru toate cele patru capete de acuzare: neinstiintarea comandantului despre deplasarea sa in alte localitati pe timpul parasirii garnizoanei in data de 23 ianuarie 2012, respectiv in municipiul Bucuresti, incalcand astfel prevederile prevazute in Regulamentul de ordine interioara in unitate; participarea in data de 23 ianuarie 2012 la mitingul/demonstratia din Piata Universitatii – municipiul Bucuresti; purtarea uniformei militare pe timpul participarii in data de 23 ianuarie 2012 la mitingul/demonstratia din Piata Universitatii – municipiul Bucuresti si acordarea de interviuri si declaratii reprezentantilor mass-mediei civile fara a pastra echidistanta politica a Armatei si totodata furnizand informatii exceptate de la liberul acces, respectiv denumirea functiei si a structurii unde se gaseste aceasta.
In opinia generalului Ion Panaitescu, “Armata romana este ultimul bastion stalinist”. “Nu are niciun interes Armata sa iasa cu hora-n drum”, a punctat generalul.
“Nu ma opresc aici!”
Aparatorul locotenentului este decis sa apere cauza clientului sau chiar si adresandu-se Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). “Promit ca nu am sa ma las! Tin prea mult la Armata. Vom ataca decizia Consiliului de Judecata la Statul Major al Fortelor Aeriene. Pe urma, daca va fi cazul, vom ajunge si la Curtea de Apel Cluj, si la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Oricum, propunerea de excludere din Armata e una, dar decizia ii apartine ministrului Apararii Nationale”, a declarat generalul Ion Panaitescu.
Generalul Ion Panaitescu a precizat ca, pana la o hotarare definitiva si irevocabila, locotenentul Alexandru Gheorghe se va prezenta in fiecare zi la Unitatea Militara de la Campia Turzii si isi va indeplini atributiile de serviciu.
Generalul Ion Panaitescu a sustinut, luni, la Unitatea Militara de la Campia Turzii, ca nu exista un temei legal pe baza caruia s-a constituit Consiliul de Judecata. „Am ridicat o exceptie cu privire la inexistenta unui act normativ care sa justifice intrunirea Consiliului de Judecata. Regulamentul de organizare a Consiliului de Judecata nu a fost publicat in Monitorul Oficial, ca atare nu exista niciun temei legal”, a declarat generalul Panaitescu.
Sursa: adevarul.ro