La ei respectul pentru veteranii de razboi, pentru militarii care lupta in teatrele de operatii este in sange. Nu trebuie sa-l cersesti, nu trebuie sa-l invoci. El este……in suflet si-n simtiri. Pentru ca din suflet, celebrul artist Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, se va întâlni în această seară, LA SOLICITAREA SA, în culisele show-ului muzical „The Wall”, cu un grup de militari români răniţi în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak.
Potrivit unui comunicat MApN, un grup de militari români răniţi în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak se va întâlni astăzi, 28 august, la Bucureşti, cu Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, care a ţinut să îi invite personal la concertul său.
Artistul se va întâlni cu militarii români în culisele show-ului „The Wall”, care va avea loc în Piaţa Constituţiei, pentru a le mulţumi acestora pentru sacrificiul lor în operaţiunile de menţinere a păcii desfăşurate în aceste zone afectate de conflicte.
Roger Waters şi-a dedicat întreaga carieră luptei împotriva violenţei de orice fel, vorbind întotdeauna despre recunoştinţa pe care o poartă militarilor din întreaga lume.
„The Wall” este unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale, un simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din toată lumea.
Stimati politicieni romani, va transmite ceva acest gest?