vineri, februarie 7, 2025
AcasăIn zona barfeiJoaca de-a avionul multirol.Este posibil sa nu fie F-16.

Joaca de-a avionul multirol.Este posibil sa nu fie F-16.

Ca si cum nu ar fi facut nici-o declaratie legata de avionul la mana a treia de la portughezi, ministrul Dobritoiu declara ieri ca nu se poate preciza deocamdata tipul de avion multirol care va fi achizitionat de Romania, acest lucru urmand a fi cunoscut in momentul in care va fi semnat contractul.

„Vom putea spune acest lucru in momentul in care vom semna contractul. Vom demara etapa negocierilor si abia la sfarsitul acestei etape putem sa avem certitudini. Negocierile se vor purta, intr-o prima etapa, cu un singur furnizor. Daca vom avea succes, categoric ne vom opri aici. Daca nu vom avea succes si daca piata produselor multirol se va ingusta, atunci vom deschide negocieri si cu altii. Finantarea va fi cu certitudine de la bugetul de stat, pentru ca se pune problema sustinerii unui program multianual de finantare cu impact minimal de 0,1% din buget”, a declarat Corneliu Dobritoiu, dupa intalnirea cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament.

El a spus ca le-a prezentat membrilor Comisiilor reunite de aparare, ordine publica si siguranta nationala „o analiza de stare succinta”.

„Am facut o scurta introducere in tema, o analiza de stare succinta, analiza in urma careia rezulta ca trebuie sa derulam rapid niste etape pentru a ne aseza ferm in picioare cu o relevanta strategica pe masura, ca stat. Am prezentat conceptia de dezvoltare a capacitatilor aeriene pana in 2030. E o conceptie graduala, care vizeaza pe o perioada initiala desfasurarea unei achizitii, urmata de operare in comun atat a MIG 21 LanceR cu a avionului care va intra in dotare si o perioada finala, care speram noi, in alte conditii economice, sa ne asigure accesul catre un aparat de generatia a V-a”, a afirmat Dobritoiu.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. cred ca da inapoi pentru ca au iesit prost lucrurile si lumea nu a inghitit gogosile.

    1. ne grabim – deci le luam dupa 2016, cand puteau sa ia Gripen cu livrare in 2 ani.

    2. F-16 vechi sunt cele compatibile cu F-35. Imi iau o caciula rupta acum pe motiv ca economisesc sa imi cumpar un palton nou care sa aiba aceeasi culoare.

    Se ignora o oferta foarte buna de avioane suedeze noi, mai ieftine, mai putin pretentioase in materie de infrastructura si cu armament american daca dorim asa ceva – desi unii cumparatori de F-35 cer armament european – in fine, Gripen merge cu amandoua variantele de armament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE