Participarea fregatei Regele Ferdinand, în premieră, la Operaţia ATALANTA 2012, a adus pe lângă atâtea misiuni executate pentru prima dată, încă o premieră pentru Forţele Navale Române: prezenţa a două echipe de jurnalişti români la bordul navei, timp de două săptămâni, pe timpul unei misiuni internaţionale. În a doua jumătate a lunii noiembrie, s-au aflat la bordul navei, la solicitarea acestora, Nicolae Melinescu de la Televiziunea Română, Denisa Morariu şi Liviu Dochiţa de la postul TV Antena 3.
Au fost două săptămâni intense în activităţi, atât pentru jurnalişti cât şi pentru echipaj, timp în care am învăţat să „convieţuim” împreună, să ne respectăm reciproc, să ducem lucrurile şi solicitările la maxim, respectând însă toate regulile jocului şi măsurile de siguranţă impuse de acţiunile desfăşurate.
Au fost două săptămâni în care am învăţat şi am încercat să fim constanţi şi corecţi unii cu ceilalţi, două săptămâni în care am pus multă pasiune în ceea ce am făcut, în care ne-am ignorat, ne-am supărat şi ne-am bucurat împreună de reuşita unei misiuni, de un cadru bun de filmare, de o discuţie informală sau de un interviu reuşit; au fost două săptămâni în care am parcurs împreună mulţi kilometri pe punţile navei, încercând să vedem cât mai mult din viaţa la bordul unei nave militare şi să cuprindem toată gama de acţiuni împotriva pirateriei desfăşurate în această perioadă.
Au fost două săptămâni în care am am acţionat la bordul elicopterului Puma Naval şi am participat la misiuni cu ambarcaţiunile rapide, au fost două săptămâni aglomerate, dar care au trecut parcă mult prea repede, două săptămâni în care ne-am demonstrat limitele.
Cum au văzut această experienţă cei trei actori principali, comanda navei şi cele două echipe de jurnalişti?
Comandorul Mihai Panait, comandantul fregatei Regele Ferdinand: „A fost pentru prima dată când o echipă de jurnalişti civili participă la acţiuni în teatrul de operaţii la bordul unei nave militare. Este o premieră pentru noi, dar cred că este un lucru foarte bun pentru că aşa putem să arătăm mai bine populaţiei civile, familiilor noastre, colegilor, prietenilor, românilor, ceea ce face fregata «Regele Ferdinand», ceea ce face marina noastră pe mările şi oceanele lumii.
O acţiune de asemenea importanţă a Uniunii Europene este necesară a fi mediatizată şi a arăta destinaţia şi rolul deosebit pe care îl au navele militare în asigurarea libertăţii de navigaţie, a traficului comercial în apele şi oceanele lumii.”
Nicolae Melinescu, TVR1: „Este o experienţă unică şi este un privilegiu să fiu aici în mijlocul echipajului de pe fregata «Regele Ferdinand» pentru originalitatea misiunii şi pentru căldura şi bunăvoinţa cu care toţi cei din echipaj m-au ajutat să-mi fac propria misiune aici, să-mi îndeplinesc acest demers jurnalistic, care este foarte important atât pentru echipaj cât şi pentru publicul din ţară.
Este prima experienţă de acest gen pentru mine. Niciodată nu am navigat pe o navă militară şi niciodată nu am fost pe mare un timp atât de îndelungat. Totul pentru un străin, pentru cei care vin din afara navei este fascinant; pentru dumneavoastră, pentru echipaj este locul de muncă cu obligaţii, cu rigori şi acest lucru merită tot respectul.
Referitor la aşteptări, pot spune că şi cea mai îndrăzneaţă aşteptare a mea, înainte să vin la navă, a fost depăşită pentru că au fost foarte multe evenimente, foarte multe exerciţii care ilustrează modul în care acţionează marinarii pe o navă militară românească şi, în plus, am avut toate facilităţile, am obţinut imaginile pe care mi le-am dorit, mult peste ceea ce mă aşteptam. A fost o perioadă foarte bogată în evenimente, în întâlniri, în discuţii, în interviuri, deci nu cred că se putea să mă aştept la mai mult.
Studiul meu despre efectele pirateriei maritime asupra navigatorilor români, practic s-a răsturnat după aceste două săptămâni. M-am gândit să reconsider modul de repartizare a informaţiilor şi această experienţă de pe fregată să fie pilonul central al tuturor studiilor şi a ceea ce am descoperit în această cercetare post-doctorală. Este imposibil să nu-ţi placă la bordul navei. A fost fascinant! Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine experienţa mea din aceste două săptămâni.”
Denisa Morariu, Antena 3: „A fost fabulos, a fost experienţa vieţii mele, a fost experienţa vieţii lui Liviu (Liviu Dochiţa, n.n.) şi cel mai frumos a fost că ne-am adaptat imediat. O să ne fie dor să ne trezească cineva dimineaţa cu semnalul, «deşteptarea Regele Ferdinand», o să ne fie dor să urcăm şi să coborâm atâtea scări şi, mai ales, o să-mi fie dor de oamenii fabuloşi pe care i-am cunoscut aici, oameni tineri, talentaţi şi curajoşi.
Sper să vă placă materialul pe care îl vom face pentru că noi am pus, nu tot sufletul, ci mult mai mult de atât. Sper să vă placă aşa cum ne-a plăcut şi nouă să fim aici. Ni s-a părut fabulos să fim primii jurnalişti care vin aici. Nici nu ne gândeam că e posibil. Am început într-o seară de duminică să dau telefoane, să înţeleg dacă există vreo şansă să vin aici sau nu, şi a existat şansa. Sper să păstrez multe din lucrurile pe care le-am aflat aici, mulţi ani, poate tot restul vieţii cu mine.
Aşteptările, munca şi rezultatele cred că au ieşit 150% din planul de bază cu care am venit. Am reuşit mult mai mult decât ne imaginam şi asta pentru faptul că oamenii au fost foarte deschişi şi ne-au spus poveşti frumoase, iar noi le vom spunem mai departe. Aş vrea să vă spun o poveste referitoare la piraţi, care să rămână în istorie. În prima mea zi pe fregată am făcut un plan de filmare pe zile, luni, marţi, miercuri etc. Iar eu în ziua de miercuri, 21 noiembrie, am scris «goana după piraţi». Aşa a fost să fie, fix în ziua de miercuri, 21 noiembrie, am alergat după ei şi i-am prins. Ne-am dorit mult să iasă bine şi cred că va ieşi minunată emisiunea noastră.
A fost atât de uşor totul la bord, şi să facem baie cu apă rece şi să ne uscăm părul la lumina soarelui şi cred că pe lângă multele experienţe frumoase pe care le-am trăit, aici am văzut cel mai frumos cer înstelat, cea mai frumoasă lună şi multe lucruri din categoria cele mai frumoase. Au fost momente foarte mari de cumpănă, pentru că mi-am dorit să iasă foarte bine şi să fie un reportaj complet, dar a ieşit, în premieră, 150%. A fost minunat şi mulţumesc pentru asta!”
O corespondenta de locotenent comandor Mihai Egorov, ofiţerul de relaţii publice al fregatei „Regele Ferdinand” pe timpul participării acesteia la Operaţia împotriva pirateriei navale, „Atalanta”. Preluare integrala de pe siteul fortelor navale navy.ro.