duminică, februarie 16, 2025
AcasăPoliticaDespre recalcularea pensiilor militare

Despre recalcularea pensiilor militare

De la introducerea în circulaţie a termenului de „pensii nesimţite” de către premierul Emil Boc, cohorte întregi de analişti de tot felul care habar n-au ce înseamnă fenomenul militar, s-au perindat pe la diferite televiziuni pentru a-i judeca pe pensionarii militari.
Acest termen de „pensii nesimţite” nu a însemnat altceva decât o sămânţă de scandal între cadrele militare şi cele din învăţământ, sănătate, justiţie, administraţie şi alte domenii de activitate pe de-o parte, şi chiar între ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri pe de altă parte. Probabil că acesta a fost obiectivul lui Boc. Răul a fost deja făcut. Şi cum un rău nu vine niciodată singur, a venit şi recalcularea pensiilor militare.
În ultima perioadă de timp s-a intensificat propaganda în mass media pentru a-i intoxica pe pensionarii militari cât de benefică este această recalculare. Se fac tot felul de promisiuni că pensiile de până la 3000 de lei nu vor scădea. Nu există în afară de aceste promisiuni niciun act normativ, nici o prevedere legală în această privinţă.
Legea nr. 119/2010 în domeniul pensiilor are prevederi clare, o metodologie precisă de aplicare. Această lege „din faşă s-a născut moartă”; cu toate îmbunătăţirile cu care se laudă ministrul Apărării, Gabriel Oprea, că i le-a adus, ea ocoleşte adevăratele principii cu care trebuie răsplătită o carieră militară. Cariera militară de 25-30 de ani şi peste 30 de ani a însemnat sacrificarea vieţii în slujba ţării. Fără dreptul de a protesta, de a face grevă, de a face parte din partide politice, de a avea firme sau a face afaceri, cadrele militare au fost obligate să execute prompt toate ordinele primite. În poziţia „drepţi” şi cu pumnul în gură militarul a participat în zone de operaţii, la aplicaţii militare de scurtă şi lungă durată, la campanii agricole şi de împăduriri, la inundaţii, la cutremure, muncă pe şantiere de drumuri şi poduri, la canal, construcţii de locuinţe, industriale, socio-administrative şi a îndeplinit atâtea misiuni, punându-se la dispoziţie 24 de ore din 24.
La încheierea carierei militare, gradul dobândit a devenit proprietate personală conform Statutului cadrelor militare. Aceste principii şi prevederi şi multe altele prevăzute în legi încă în vigoare nu se regăsesc în recalcularea pensiilor militare.
Nu se spune nici un cuvânt despre situaţia cadrelor militare disponibilizate pentru înfăptuirea reformei în armată, necesară pentru ca România să intre în NATO. Aceste cadre militare disponibilizate nu au reuşit să aibe o carieră militară de 25-30 de ani, dar la ieşirea la pensie a acestora le-au fost oferite suficiente garanţii că protecţia lor va fi asigurată şi în continuare. Despre acest fapt s-a uitat repede, guvernanţii folosesc astăzi principiul „scapă cine poate”.
De câteva luni, pe fluturaşul de pensie a apărut un îndemn, prin care pensionarii militari sunt rugaţi să se prezinte la centrul militar pentru a-şi semna sentinţa (cererea de recalculare).
Cei care nu se prezintă la centrul militar, începând cu 1 ianuarie 2011 vor beneficia de o pensie recalculată pe baza salariului mediu brut pe economie.
Cadrele militare active sunt demoralizate când văd cu ochii lor ce-i aşteaptă la încheierea carierei militare.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate se oferă să lupte pentru pensionarii militari care se simt nedreptăţiţi. Acest sindicat oferă speranţa pensionarilor militari că în situaţia nereuşirii în ţară a demersurilor ce le va face, există posibilitatea ca forurile europene să facă dreptate şi să-i oblige pe guvernanţi să respecte legislaţia europeană în domeniul pensiilor militare.
Pensionarii militari nu cer „pensii nesimţite” sau alte favoruri, în schimb aceştia cer cu fermitate şi hotărâre să le fie respectată demnitatea şi onoarea.
Înşelaţi, trădaţi şi abandonaţi, pensionarii militari meritau o soartă mai bună, nicidecum să fie executaţi cu nonşalanţă de tandemul Băsescu-Boc.
Marginalizarea cadrelor militare pensionate în ciuda imenselor servicii pe care acestea le-au adus ţării, duce inclusiv la şubrezirea sistemului de apărare a ţării. Ţările occidentale civilizate pun un accent deosebit pe întărirea sistemului de apărare.
La noi nu-s bani, nu există voinţa necesară şi nici nu se doreşte acest lucru.

Sursa: informatiadealba.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE