Comisia de Apărare din Senat a dat, ieri, aviz favorabil Ordonanţei de Urgenţă 1/2011 care prevede recalcularea pensiilor militarilor, cu amendamentul potrivit căruia dacă la recalculare vor rezulta sume mai mari, acestea se vor aplica, iar dacă vor rezulta sume mai mici, vor rămâne în plată pensiile care au cuantumul mai mare.
Teodor Meleşcanu, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Apărare, în calitate de coautor al amendamentului, a declarat că la formularea acestuia s-au avut în vedere atât principiile de drept, cât şi prevederile Legii 19/2000 a pensiilor. „Singura problemă la care nu am primit răspuns este de ce a fost nevoie de tot acest exerciţiu. Mă refer la desfiinţarea sistemului de pensii ocupaţionale şi trecerea la cele pe bază de contributivitate, în condiţiile în care nu se face nicio economie şi în condiţiile în care bulversarea pentru foarte mulţi e foarte mare“, a adăugat Meleşcanu.
Teodor Melescanu este un fin cunoscator al fenomenului militar, in urma remanierii guvernamentale din 5 aprilie 2007, fiind numit în funcția de ministru al apărării naționale, în Guvernul Tăriceanu, functie in care a stat pana in data de22 decembrie 2008.