Contractul a fost atribuit pe 20 decembrie firmei israeliene Elbit
Dupa 20 de ani de utilizare, Ministerul Apararii a decis sa doteze cele patru avioane militare C 130 Hercules cu aparatura de razboi electronic. Contractul a fost castigat pe 20 decembrie de firma israeliana Elbit contra sumei de 12,9 milioane de euro, fara TVA, la mai mult de un an de la lansarea licitatiei.
Dupa un an si cateva luni de la lansarea licitatiei, Romarm a atribuit contractul de echipare a celor patru aeronave grele de transport C 130 Hercules cu echipamente de protectie impotriva razboiului electronic (EW – Electronic Warfare). Contractul in valoare de 12,9 milioane de euro fara TVA a fost atribuit companiei israeliene Elbit, un vechi partener al Ministerului Apararii. La licitatie au fost trei participanti, iar criteriul atribuirii a fost pretul cel mai scazut. Trebuie precizat ca in anuntul de licitatie pretul cerut era de 20 de milioane de euro, fara TVA. Aceste sisteme, cu care ar fi trebuit dotate aparatele inca de la achizitie din anii ’90, ar trebui sa le asigure o minima protectie impotriva atacurilor de natura radioelectronica. Durata contractului, potrivit anuntului de participare, va fi de 48 de luni de la semnarea acestuia. Licitatia s-a desfasurat in mai multe etape. In prima faza, pe 14 decembrie 2009, potrivit anuntului de participare din 4 octombrie 2009, trebuiau sa fie selectati intre 5 si 7 competitori. In a doua etapa a competitiei, ofertantii trebuiau sa depuna cate o garantie de participare in valoare de 250.000 de euro, dar si o garantie de buna executie egala cu 10% din valoarea contractului, fara TVA, in cazul in care castiga contractul.
Conditiile impuse companiilor pentru a participa la aceasta licitatie au fost destul de dure.
– Sa dovedeasca cu documente ca este inregistrat si ca are in obiectul de activitate producerea/comercializarea si instalarea produselor care au fost solicitate. Anuntul preciza ca vor fi exclusi din cadrul procedurii operatorii economici care nu fac dovada inregistrarii si a faptului ca au in obiectul de activitate producerea/comercializarea si instalarea produselor de natura celor care fac obiectul procedurii de achizitie.
– Echipamentele de razboi electronic ofertate sunt utilizate si pe aeronavele unor state membre NATO.
– Este autorizat de fabricantul aeronavei pentru executarea de modificari/modernizari ale aeronavelor de tip C 130 sau detine acordul scris al fabricantului aeronavelor prin care acesta se angajeaza sa-i acorde candidatului asistenta tehnica necesara executarii lucrarilor de instalare a echipamentelor EW (Electronic Warfare).
– Candidatul trebuia sa fi indeplinit, in ultimii trei ani, contracte al caror obiect sa fi fost producerea/comercializarea si instalarea de produse similare si care, cumulat, sa fi avut o valoare mai mare de 5.000.000 de euro (sau echivalentul in lei).
Sursa: financiarul.com