vineri, octombrie 4, 2024
AcasăLegislatieCarpe pe post de tinute de protectie (sau ce achizitioneaza armata)

Carpe pe post de tinute de protectie (sau ce achizitioneaza armata)

CÂRPE VS ACID. După aproape două luni de anchetă, procurorii militari constănţeni au stabilit că militarii mutilaţi cu acid la Divizionul 150 Rachete Navale nu purtau echipamentul de protecţie corespunzător.

Anchetatorii spun că aceasta este o problemă de achiziţie şi că victimele s-au echipat, fără să ştie, cu nişte cârpe care nu puteau să îi apere nici măcar de ploaie. „Niciunul dintre militarii implicaţi în acest incident nu a observat cum s-a întâmplat accidentul. Toţi s-au trezit împroşcaţi cu acid în timpul ultimului test al motopompei. Sunt oameni cu experienţă care, însă, nu au putut să explice ce a mers rău chiar dacă fiecare militar era la postul lui. Salopetele cu care erau îmbrăcaţi s-au dovedit a fi o reală problemă. Cert este că aceste haine nu îndeplinesc condiţiile de lucru în acest mediu de risc. În mod sigur avem de a face cu o problemă de achiziţionare a echipamentului“, a declarat procurorul militar Claudiu Lazăr, din cadrul Parchetului Militar Bucureşti – Serviciul Teritorial Constanţa. Concluziile anchetatorilor întăresc informaţiile care au apărut la scurt timp de la producerea accidentului şi care se refereau la proasta calitate a echipamentului de lucru, motiv pentru care militarii au suferit arsuri grave. „Echipamentul care trebuia să îi protejeze putea să îi ucidă. Costumele de protecţie s-au îmbibat cu acid şi, cu toate că au fost stropiţi cu soluţie de neutralizare, acidul a continuat să lucreze pe sub haine şi să îi ardă de vii. Au fost îmbrăcaţi cu nişte site“, declarau atunci martorii care au văzut de aproape chinurile prin care au trecut militarii Divizionului 150 Rachete Navale.
MUTILAŢI. Incidentul în urma căruia şapte militari au fost răniţi a avut loc pe 10 iunie. „În jurul orei 15.00, s-a produs o scurgere de oxidant, care a generat accidentarea militarilor, prin contactul direct cu substanţa corozivă, deşi s-au luat măsuri de protecţie specifice unei astfel de operaţiuni“, a precizat într-un comunicat Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Cei şapte militari răniţi sunt lt. comandor Augustin Viţulescu, lt. Florin Croitoru, maistru militar clasa a V-a Gabriel Andone şi soldaţii voluntari Florin Ghimbu, Valentin Voicu, Cătălin Săraru şi Ionuţ Dâmbu. Victimele au fost transportate la Spitalul Mangalia, iar după acordarea primului ajutor au fost transferate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Medicii unităţii sanitare au considerat că trei dintre militari trebuie transferaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, din Bucureşti. Un elicopter din cadrul Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului de Interne i-a preluat pe soldaţi şi i-a transportat în Capitală. Cadrele medicale spun că arsurile cele mai grave, respectiv pe aproape 20% din suprafaţa corpului, le-a suferit chiar şeful intervenţiei, lt. comandor Augustin Viţulescu.

Sursa:telegrafonline.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE