Sondajele de opinie din ultimii ani arata, fara exceptie, o indreptatita incredere a romanilor in Biserica si in armata, aceleasi sondaje releva o tot atat de indreptatita neincredere in clasa politica din aceasta tara, in parlament, guvern, justitie, administratie etc., vinovate de dezastrul social si economic al tarii, ele nici nu merita altceva decat oprobriul societatii civile romanesti.
Cu toate atacurile, insinuarile si obstructiile obscure si in mod parsiv dirijate din umbra, Biserica a ramas pilonul fundamental al spiritualitatii noastre. Mai complexa si mai sinuoasa este soarta armatei nationale. Decapitata in mod intentionat de sovietici pe parcursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial (Oarba de Mures, pastrand proportiile, este Katyn-ul nostru, spre exemplu), ea va redeveni o forta a natiunii in vremea conducerii „odiosului”. Dupa 1965, armata a fost implicata profund in proiectele mari de infrastructura, in constructii, in agricultura, in salvarea de vieti omenesti atunci cand se produceau calamitati naturale etc. In cadrul Tratatului de la Varsovia, colaborarea era doar la nivel de experti, Nicolae Ceausescu refuzand exercitiile militare comune atat pe teritoriul Romaniei, cat si pe cel al altor state.
In ultimele doua decenii, insa, in urma unor masuri aberante si criminale cat priveste siguranta nationala, armata a ajuns doar umbra a ceea ce fusese candva; o putem asemana unui copac batran si falnic, al carui trunchi este putred, ros pe dinauntru si gata sa se franga la prima rafala de vant.
S-a ajuns in aceasta situatie nu intamplator, ci in urma unor masuri premeditate, anume gandite intru slabirea principalului garant al stabilitatii si independentei Romaniei. Iar „artizanii” acestei disolutii periculoase a struc
turilor fortelor armate romanesti s-au gasit in toate guvernarile postdecembriste, fara exceptie.
Iata cateva din cauzele pentru care Armata romana tinde sa devina o frumoasa amintire:
– reducerile de personal in mod direct sau prin neinlocuirea cadrelor militare superioare si medii, pensionate, cu tineri absolventi ai institutelor de profil;
– inchiderea, sub diverse motive/pretexte, a numeroase unitati militare, unele vitale pentru apararea tarii;
– incetarea reinnoirii bazelor militare cu echipamente de lupta moderne;
– vinderea, la preturi de nimic, a patrimoniului unitatilor militare (practic, tehnica de lupta si dotarile auxiliare au primit statutul de fier vechi, bun de comercializat la centrele afaceristilor in domeniu);
– renuntarea la serviciul militar obligatoriu (care, oricum, prin anii 2000 devenise o parodie) a lasat, practic, multe cadre militare fara „obiectul muncii”.
Ce mai avem acum? In urma aderarii la NATO, exista o armata „profesionista”, cu un numar restrans de militari, buni sa moara pentru interese straine prin aridele deserturi asiatice. Achizitionam tehnica de lupta de mana a doua, pe bani grei, de prin tara „unchiului Sam”, ale carui picioare nu put cu mult mai frumos decat cele ale tatucului Stalin (a se vedea preconizata cumparare a celor 24 de avioane de lupta F-16 pe care ni le baga pe gat americanii, dorind sa faca curatenie prin hangarele lor).
Si atunci, dragi cititori, increderea dumneavoastra se indreapta inspre o armata reala sau inspre o proiectie nostalgic-ideala? Si, atunci, Romania nu se gaseste intr-un real pericol cat priveste unitatea teritoriala si independenta sa? Si n-ar trebui, oare, trasi la raspundere _ moral, dar si penal _ cei care au adus ostirea romana in situatia de acum?
Sursa: cuvantul-liber.ro
