duminică, februarie 9, 2025
AcasăInzestrareBugetul MApN pe 2012 avizat de comisiile de aparare

Bugetul MApN pe 2012 avizat de comisiile de aparare

Comisiile de apărare reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat pozitiv, fără amendamente, bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale (MApN) pentru anul 2012,buget ce se ridica la valoarea de 7,57 miliarde de lei cu 2% mai mare fata de anul anterior.

„MApN, pentru anul 2012, a fundamentat şi transmis MFP un necesar de 14,25 miliarde lei, reprezentând 2,38% din PIB, aşa cum România s-a angajat la intrarea în NATO. Din păcate, economia nu a permis decât alocarea unui procent de 1,31% din PIB pentru MApN, ceea ce reprezintă totuşi un plus de 60 de milioane de euro. Acest buget va permite îndeplinirea principalelor obiective pe care armata le are”, a explicat Secretarul de stat în MApN Mihail Vasile Ozunu .

El a spus că bugetul MApN este de 7,57 miliarde de lei – 1,78 miliarde de euro – iar din această sumă 67,8% vor reprezenta cheltuielile de personal.

Secretarul de stat a arătat că MApN are planuri pentru noi achiziţii.

„Se va iniţia procesul de achiziţionare a unui avion multirol care să satisfacă cerinţele MApN şi se vor continua procesele de înzestrare. Se vor achiziţiona încă două avioane Spartan chiar în acest an. Până la sfârşitul anului vor fi achiziţionate”, a conchis Ozunu.

Potrivit ziare.com, cheltuielile bugetare sunt repartizate astfel:

-cheltuielile de personal cresc cu 1,6%, la 3,28 miliarde lei;
-pentru bunuri si servicii sunt alocate 760 milioane de lei, respectiv cu 9,4% mai putine fonduri decat anul anterior;

Desi la nivel general cheltuielile cu bunuri si servicii scad, sunt si subcapitole unde sunt prevazute mai multe fonduri decat in 2011. De exemplu, pentru „Prime de asigurare non-viata” alocarile sunt cu 25% mai mari, de la 3,28 milioane de lei la 4,13 milioane de lei.

-la subcapitolul „Hrana pentru oameni” este prevazut un plus de 17,36%, de la 56,11 milioane de lei la 65,85 milioane de lei. De asemenea, la alineatul denumit „Hrana pentru animale”, sumele cresc cu 51%, de la un milion de lei la 1,61 milioane de lei.

Ceea ce nu am inteles din acest proiect de buget este triplarea fondurilor alocate pentru „Reclama si publicitate”, de la 4.000 de lei la 13.000 de lei. Sa intelegem prin asta promovarea profesiei militare, promovarea imaginii armatei in societatea civila sau ………..?

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE