luni, aprilie 21, 2025
AcasăForte aerieneBăsescu şi Gabriel Oprea au falimentat Romavia

Băsescu şi Gabriel Oprea au falimentat Romavia

Romavia RA, regia de transport aerian special aflată în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a fost falimentată cu largul concurs chiar al celui care trebuia să beneficieze de aceste servicii speciale de transport aerian, nimeni altul decât Traian Băsescu, preşedintele României. Băsescu a aplicat şi în acest caz, la o scară mai mică, exact acelaşi procedeu pe care l-a folosit şi în cazul marelui furt strategic împotriva României numit “Dosarul Flota”.

Dacă atunci Băsescu şi-a pus paravan un “shogun”, acum el s-a folosit de o “izmană”, respectiv de fostul şef al MApN în guvernarea Boc, Gabriel Oprea, supranumit “generalul-izmană”, actualmente recuperat, cu izmene cu tot, de premierul Ponta! Cotidianul.ro a dezvăluit printr-o serie de articole, în exclusivitate, începând cu 17 martie 2011, afacerile scandaloase în care Băsescu a băgat Romavia, una dintre fostele cele mai sigure şi bune companii aeriene româneşti. Acum, cotidianul.ro vă prezintă constatările experţilor Curţii de Conturi a României în urma auditului efectuat la Romavia RA care confirmă, prin cifre seci, dar şi prin analize pertinente ale acestora, ceea ce redactorii cotidianul.roau dezvăluit de aproape doi ani de zile.

Citeste articolul integral pe cotidianul.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE