Începând cu ora 12.00, la mormântul generalului Constantin Christescu, din Cimitirul Bellu, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, la 90 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care este considerat creatorul şcolii de stat major din Armata României.
De asemenea, la Muzeul Militar Naţional şi la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române a fost organizata, de la ora 09.00, „Ziua Porţilor Deschise”.
In localităţile unde sunt dislocate unităţi militare au avut loc ceremonii de depuneri de coroane de flori, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
Prezent la ceremonia militară de la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial, ministrul Dusa a declarat:
„Sper că această zi importantă pentru România să aducă pace şi linişte în sufletele românilor şi sper ca ceea ce face Armata Română să fie apreciat în continuare de români. Nu pot ca în aceste momente deosebite să nu evoc şi eroii în viaţa şi pe militarul pe care-l avem în Statele Unite, Florinel Enache, care în aceste zile va fi externat şi adus în ţară.”
Ministrul nu a uitat insa sa scoata in fata eforturile facute de MApN pentru militarii romani raniti in teatrele de operatiuni, dezvoltand tema Florinel Enache:
”Armata Română face eforturi deosebite pentru ca tratamentul care i se acordă în SUA să fie unul de calitate şi deja am cheltuit foarte mulţi bani, dar atunci când este vorba despre un erou român, indiferent câţi bani cheltuim, nu este prea mult. I-am achiziţionat zilele trecute şi acel scaun care este personalizat şi sperăm că odată cu venirea în ţară, în zilele următoare, pe un transport aerian Statele Unite – Germania – România, să se simtă bine. De altfel, i-am pregătit o garsonieră separată, amenajată corespunzător în Spitalul Militar Central pentru că în continuare va avea nevoie de supraveghere medicală, i-am pregătit şi posibilităţi de a merge acasă la Focşani”, a arătat ministrul.
Parca pentru a combate anumiti carcotasi ce condamnau ministerul pentru neimplicare in caz, ministrul a continuat:
”Le-am achitat toate facturile trimise din SUA pe anul trecut, trebuie să sosească o nouă factură pentru acest an, iar toate deplasările familiei şi ale medicilor care au plecat din ţară pentru a vedea de starea lui de sănătate au fost suportate din bugetul MApN. Pentru anul trecut am achitat 150.000 de dolari şi se pare că tot cam atât va trebui să achităm şi pentru perioada aceasta de început de an şi în continuare vom suporta cheltuielile vizând tratamentul acestui erou român. În acelaşi timp avem şi alţi eroi care au suferit în Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni de care ne îngrijim şi cărora le acordăm întreaga atenţie”, a afirmat Mircea Duşa.
La ceremonia militară de la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial au participat şi fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.