Aeronautic Show 2014 este cea de a VII-a ediţie a festivalului anual dedicat sporturilor aeriene şi nautice: AeroNautic Show – Lacul Morii București. In cele peste 2 ore de spectacol AeroNautic legătura între aer şi apă se va face printr-o suprapunere elegantă a evoluţiilor nautice şi a celor aeriene astfel încât spectatorul nu va sesiza momentele de trecere dintre cele două medii atât de diferite.
Tot sâmbătă, în Parcul Crângaşi, în intervalul orar 12.00 – 19.00, bucureştenii pot vizita AERONAUTIC EXPO, expoziție cu profil aerian și nautic unde pot interacționa cu tehnica prezentată de instituțiile participante la Festivalul AeroNautic Show.
Ministerul Apararii Nationale participa la eveniment cu jocuri marinăreşti, exerciţii de drill-team ale Regimentului de Garda, spectacole de fanfară şi ale Ansamblului Doina al Armatei, o expozitie statica.
Din punct de vedere aero, ministerul are alocate in program doar 5 minute pentru decolarea unui elicopter PUMA.
După orele 16.30, bucureştenii vor putea urmări zboruri de prezentare a unor aparate de zbor, acrobaţii solo avion, JetSky acrobatic, zboruri în formaţie cu avioane sau simularea unei intervenţii cu elicopter SMURD.
Accesul la eveniment este liber.
Căi de acces:
Tramvai: 41
Metrou: Staţia Crângaşi
Autobuze: 162, 163, 178
Doritorii pot consulta Programul „AeroNautic Show 2014 – Lacul Morii” din 4 Octombrie, integral, aici: AeroNautic SHOW