Desi fortele coalitiei au dat publicitatii faptul ca actiunile insurgentilor talibani au scazut cu 25% fata de anul trecut, armata romana are din ce in ce mai multe victime. Lista ranitilor este completata cu sublocotenentul Daniel-Cătălin Trefaş.
Conform mapn.ro, marţi, 15 noiembrie, în jurul orei 10.30, sublocotenentul Daniel-Cătălin Trefaş din Batalionul 2 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat (DEI).
Militarul se afla într-o misiune de patrulare pe autostrada A1 Kabul-Kandahar şi executa, conform procedurilor, cercetarea terestră a unui obiectiv. Urmare a exploziei, militarul a suferit leziuni la picioare şi la omoplatul drept.
Ofiţerului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman, pentru tratament de specialitate şi investigaţii suplimentare. Starea militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa.
Trebuie sa recunosc faptul ca de data aceasta biroul de ppresa al ministerului a fost mai darnic si ne-a oferit cateva amanunte despre ranile suferite de militar……o bila alba pentru acest birou.
Nu ne ramane decat sa ii dorim ofiterului insanatosire grabnica si sa speram ca este ultimul in de acum prea lunga lista a ranitilor.