In sectiunea comentarii a unui post, o doamna modesta, mama, sotie,medic si nu in ultimul rand, ofiter aflat in rezerva Armatei Romane a postat doua comentarii lungi dar la subiect. O analiza a situatiei actuale din Romania, o analiza care merita un post pe acest site. Fiind total de acord cu cele expuse, trecem aceste comentarii la sectiunea postari, invitandu-va sa le cititi pentru ca reflecta realitatea actuala.
Sper ca materialul de mai jos o sa va intereseze.
Nu este normal ceea ce se intampla in ziua de azi cu Romania.
Totul a plecat de la reducerea soldelor militare si a pensiilor militare.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Pornind de la :
Constitutia Romaniei:
Statul roman, Articolul 1
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Universalitatea, ARTICOLUL 15.
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Putem discuta despre :
– In conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei, se prezuma faptul ca toti cetatenii cunosc Legea din momentul publicarii si sunt obligati sa o respecte, fara exceptie. ( Aviz amatorilor PDL-UDMR, aviz domnilor Basescu si Boc ).
Cum respecta Legile statului roman domnii de la PDL-UDMR, in frunte cu domnii Basescu si Boc, daca ei, prin masurile luate reduc pensiile pensionarilor, pensionari care au iesit legal la pensie in baza unei Decizii de pensionare bazata pe prevederile Legii de pensionare aflata in vigoare la data pensionarii ?
Cum sa recalculezi o pensie aflata in vigoare, stabilita deja printr-o lege, pensie de care beneficiaza un cetatean pensionar in baza legii de pensionare aflata in vigoare de la data stabilita?
Daca Guvernul doreste o altfel de Lege a pensiilor, atunci poate propune Parlamentului – organul legislativ in Romania, conform Constitutiei Romaniei – un proiect de o noua Lege a pensiilor care sa aiba efect legal pentru viitor, si in nici un caz pentru trecut, pentru-ca se incalca art. 15 aln. 2 din Constitutia Romaniei, ca sa nu mai vorbim de legislatia internationala.
Dar ce este Constitutia Romaniei pentru Coalitia PDL – UDMR-UNPR ?
Dupa cum se comporta Coalitia, cred si credem ca pentru ei Constitutia nici nu exista. Exista “ Legislatia PDL-UDMR-UNPR “, corect ?
Cum respecta legile statului roman parlamentara Roberta Anastase, daca ea, parlamentara PDL, “ziua in amiaza mare “ fura voturile in Parlament, sau cum a cazut de “ proasta “ doamna Ridzi, parlamentara PD-L, pentru-ca de fapt banii furati au trecut in conturile PDL-ului, iar ea a ramas cu “ buza umflata “ tragand acum ponoasele.
S-au ce parere sa ne facem de marea brambureala, abureala, “ cu marea actiune “ de arestari peste arestari in randul vamesilor si politistilor de frontiera, arestarea de fapt a unor oameni nevinovati, pana in ziua cand liderul Sindicatului politistilor a declarat public ca “ o mare parte din banii colectati ajungeau in buzunarele unor mahari din PDL, dar mai ales in fondul partidului PDL sub forma de donatii “, deci hotii strigau hotii. Si ati vazut ca imediat dupa declaratiile publice ale liderului Sindicatului politistilor, subit s-au terminat arestarile si mai ales nu se mai face nimic public.
Nu cumva domnul Emil Boc impreuna cu guvernantii actuali au pus la cale acest plan marsav, de arestari cu elicopterul, a vamesilor si politistilor, pentru a distrage atentia poporului roman si pentru a insela increderea autoritatilor europene, ascunzad astfel neputinta lor de guvernare privind primirea in Spatiul Schengen?
Domnule Boc, domnilor guvernanti PDL-UDMR-UNPR, va transmitem “ condoleante “ pentru ratarea integrarii Schengen.
Si uite asa domnul Emil Boc, impreuna cu guvernarea PDL-UDMR-UNPR, merg din gafe in gafe dar ce gafe.
In prezent la ce asistam?
Asistam la un alt scandal politic – guvernamental si anume distrugerea sistemului sanitar, asistam la ceva groaznic, da este groaznic sa vezi pe toate canalele de televiziune, cum in urma hotararii domnului Emil Boc, a hotararii Coalitiei guvernamentale PDL-UDMR-UNPR, si folosind “ mainile murdare “ ale ungurului ministru al Sanatatii, sa vezi cum sunt evacuati din Spitale ale Romaniei de azi, bolnavi cu perfuzii puse, bolnavi operati, bebelusi in incubatoare, lehuze cu bebelusi in brate, personalul medical si auxiliar, toti acestia fiind fugariti din preajma Spitalelor de oamenii guvernantilor sub pretextul de desfiintare si transformare in Azile de Batrani. Oare chiar asa sa fie, adica romanul sa fie lipsit de Umanitate?
Sa scoti bolnavii si noii-nascutii din Spitale si sa fie lasati in plata Domnului in strada, este o crima dragi cititori, deci criminalii de guvernanti nu trebuie pedepsiti?
De unde treaba asta cu “ Azilul de batrani “, nu cumva in spatele acestei actiuni guvernamentale se ascunde ceva ilegal, ceva care sa-i imbogateasca pe mafiotii de la guvernare?
Tinand cont de locatiile in care se afla Spitalele care s-au desfiintat prin hotarare guvernamentala, avand in vedere spatiile, cladirile, terenul pe care se afla cladirile spitalicesti, ( vezi mai ales Spitalul TBC de pe Valea Prahovei, probabil il va cumpara vreun grangur din guvernarea asta si il va transforma in Hotel – pensiune pentru el si familia lui ), se pune o mare intrebare si anume cine va beneficia de aceste locatiile fostelor Spitale?
Raspunsul este clar, maharii si grangurii guvernamentali.
Sau cum explica guvernarea si mai ales ungurul de ministru al Sanatatii faptul ca, s-au alocat fonduri pentru construirea unui Spital intre Spitalul de la Valcele si Spitalul de la Intorsura Buzaului, deja existente, deci in functiune?
De ce ministrul Sanatatii nu a alocat acele fonduri pentru renovarea si dotarea celor doua Spitale existente, Spitale care deservesc o multime de pacienti cu probleme deosebite, Spitale cunoscute si prin tratamentul aplicat cu resurse minerale din zona. Dar mai mult decat probabil este faptul ca cineva din guvernare, doreste sa puna mana pe resursele minerale din zona pentru el, sau sa le vanda unui “ intreprinzator “ mafiot, care sa profite de tot ce este in zona. Deci ungurul ministru al Sanatatii a pus alte interese inaintea Sanatatii pacientilor.
Tare as vrea ca un adevarat ziarist, sau mai multi ziaristi de investigatii sa urmareasca de-a lungul timpului, destinatia acestor foste Spitale.
Sau cineva din cadrul autoritatilor statului sa urmareasca si sa de-a in vileag mafia guvernamentala. Dar cine?
Atat eu cat si majoritatea din sistemul sanitar, nu suntem impotriva reducerii de cheltuieli, de restructurare, daca acestea sunt facute cu judecata adica cu cap, cu logica, si in primul rand pentru o mai buna tratare a pacientilor si o mai buna incadrare a personalului sanitar, si crearea de conditii spitalicesti mai bune.
Dar vedeti dumneavoastra, se reduc cheltuieli, se restructureaza, se arunca oamenii afara fara nici o logica in gandirea acestor lucruri, iar treburile spitalicesti merg si mai prost, si atunci te intrebi de ce este mai proasta situatia ?
Simplu, neputinta si prostia guvernamentala.
Eu, ca doctorita, ca orice alt cadru medical tinand cont de pregatirea mea civila si militara ( doamnelor si domnilor, ce bine era daca se mai executa stagiul militar obligatoriu, pentru-ca eu ca femeie si ca toate celelalte femei si barbati cu studii superioare care am executat serviciul militar obligatoriu Termen Redus, multe am invatat si ne-au folosit si ne foloseste in continuare in viata noastra), as fi gandit astfel :
– doamnelor si domnilor, daca tot trebuie sa restructuram pentru a reduce cheltuielile si din alte motive obiective, atunci in primul rand imi realizam un Plan cu obiective, scopuri, timpi de executare, cheltuieli prevazute de indeplinire, si o evaluare a situatie prezente, o situatie de exercitiu de viitor in urma a ceea ce ar ramane dupa ce as duce Planul la indeplinire. Dupa aceea as inventaria toate unitatile sanitare, cu personal, cladiri si teren, si ce deservesc acestea, ( spitale, policlinici, laboratoare, populatia care foloseste aceste institutii sanitare s.a.m.d.). Pasul urmator si cel mai important, Mersul pe teren. As forma o echipa de specialitate cu membrii specialisti in medicina, administratie si juridica, cu care m-as deplasa in fiecare unitate sanitara si am executa o evaluare foarte obiectiva rezultata din inspectarea si inventarierea unitatilor sanitare, bolnavii internati si externati, specialitatile sanitare, dotarea medicala, cheltuieli interne si externe, discutii si evaluarea personalului medical si auxiliar, un sondaj de opinie in randul locuitorilor de pe raza careia se afla unitatea sanitara, ce cheltuieli pentru viitor ar trebui suportate s.a.m.d. Dupa aceea as reveni la Sediul central si as supune spre dezbatere publica, medicala, si politic-parlamentara propunerea unui Plan de restructurare-imbunatatire la nivel national al Sistemului sanitar, asteptand impreuna cu comisia de specialitate in primul rand propuneri si modificari constructive. Si nu in ultimul rand planuri pentru repartizarea bolnavilor si personalului spitalicesc din unitatile sanitare in alte centre sanitare sau libera alegere a bolnavilor si personalului dar cu concursul nostru al autoritatilor care am decis soarta lor. Nu asa cum au facut autoritatile romane in frunte cu ungurul ministru al Sanatatii care au spus public : “ fiecare indiferent ca-i pacient, ca-i medic sau altceva sa plece unde vrea, noi inchidem Spitalele si nu ne intereseaza”.
Ba trebuie sa va intereseze, Rusine guvernantilor.
In nici un caz, nu asa face si nu ar face cineva dintre noi asa cum au facut domnul Emil Boc cu guvernarea actuala si cu concursul ungurului Ministru al Sanatatii, ministru care a tradat breasla medicala. Rusine sa va fie.
Apropo de ungurul ministru al Sanatatii, am colege unguroace cu care ma inteleg foarte bine, dar acestea il detesta ca pe ultimul om pe acest ministru, spunand ca este “ un rebut al comunitatii maghiare “, si asta nu-i tot, am fosti colegi doctori maghiari care acum se afla in Ungaria, si vazand acestia la televizor cum in Romania ministrul Sanatatii in persoana unui om de etnia lor, a dat dispozitie sa fie aruncati in strada copiii si maturii bolnavi, au spus ca daca acest maghiar de-al lor, facea asa ceva in Ungaria, era impuscat de populatie si mai ales de doctori. Eu, ca romanca nu mai comentez, cred ca medicii maghiari din Ungaria si Romania, au spus totul cu duritate, dar sincer.
Ca sa nu mai vorbesc de telefoanele primite, din intreaga lume, de la foste, fosti colegi de medicina si din OMS, spunand ( redau cateva concluzii ), : o doctorita elvetiana din OMS: “ draga, asa ceva nici in cele mai sarace tari din lume, sau din Africa, nu am vazut dar, nici de-a lungul carierei noastre, cum este posibil sa arunci bolnavii in strada…”, alta fosta colega, o sasoaica din Germania : “ draga aceste vremuri prezente din Romania, imi aduc aminte de acele vremuri pe care le credeam ca au apus de mult, adica vremurile cand taranii, muncitorii, lumea medie, saracita din Romania, nu aveau acces la asistenta medicala totala…”, alta colega : “ draga vazand zilele trecute pe posturile straine de televiziune din Austria, cum sunt evacuati bolnavii din Spitalele romanesti, ca unguroaica care am trait o perioada in Romania si Ungaria, primul gand a fost sa-mi amintesc de deportarile din anii grei a lui Horty, probabil acest ministru al Sanatatii este un indoctrinat fascist, imi este rusine ca unguroaica, te rog sa crezi tu la mine ce spun, te rog sa ma crezi…”.
Cred ca acum comentariile sunt de prisos,nu ne ramane decat sa spunem Rusine, domnule Emil Boc, Rusine guvernarii PDL-UDMR-UNPR, Rusine.
O lume intreaga vede “privatizarea” si “ restructurarea “ sistemului sanitar, a societatii romanesti de catre PDL-UDMR-UNPR, adica distrugerea societatii romanesti.
Nu ne-a mai ramas noua, cetatenilor de rand sa spunem decat : Doamne fereste.
Mai departe va retin atentia cu urmatoarele si va intreb:
– Daca intelegeti prevederile din Constitutia Romaniei, si din legislatia europeana, aplicabila in toate tarile membre, privind Pensia, drept care constituie “ drept de proprietate “. Va spune ceva acest lucru? Sau nu vreti sa intelegeti, voi jurnalistii si altii, intelegeti numai ce vreti ca si guvernantii.
– Daca tot sau “ gandit “ guvernantii cu domnii Basescu si Boc in frunte, ca trebuie schimbata Legea pensiilor, atunci trebuiau sa o faca cu respectarea prevederilor legale aflate in vigoare atat in legislatia romana cat si in legislatia internationala, adica noua Lege sa fie aplicabila viitorilor pensionari, si cu respectarea pastrarii Legilor speciale de pensionare pentru militari, asa cum sunt Legi similare in toate tarile europene si mai ales in tarile membre N.A.T.O. De aceea nu s-au mai lasat pacaliti cei din U.E. cu privire la acceptarea Romaniei in spatiul Schengen, pentru-ca Europenii au mai fost pacaliti de guvernarea romaneasca, guvernarea promitand si luindu-si angajamentul ca din momentul admiterii in U.E. si N.A.T.O. sa aduca soldele militarilor si pensiile militare la nivelul celor din N.A.T.O., dar sa aduca si salariile si pensiile civililor la nivelul celor din U.E., in general guvernarea sa asigure nivelul de trai decent din Romania la nivelul de trai decent european. Dar guvernarea romaneasca s-a facut ca uita, dar Europenii nu au uitat, ca atare a taxat Romania. Dar tot poporul sufera si nu nemernicii de guvernanti.
– Daca intelegeti principiul juridic “ neretroactivitatea “ din legislatia romaneasca aflata in vigoare in Romania ? Ce intelegeti prin respectarea “ Dreptului de Patrimoniu “ , respectiv “ Dreptul de proprietate “ castigat legal de cetateni, respectiv de pensionarii militari, indiferent de structura din care provin acestia?
– De cand s-a declansat criza asta mondiala, mai ales la noi, criza care a fost declansata de falimentara guvernare PDL-UDMR, cum de s-a reusit sa o ducem mai greu de cat alte foste tari socialiste, si mai ales, atentie mai ales sa o ducem mai greu decat in comunism?
– Va rog sa-mi dati exemplu de tara in care guvernantii au taiat salariile in procente asa de mari ca in Romania, sa-mi dati exemplu de tara in care guvernarea a taiat retroactiv din pensiile militarilor, sau au recalculat retroactiv pensiile militarilor, sau ale civililor ( sa va aduceti aminte, dupa ultimele alegeri, cum PDL-ul a trecut la taierea pensiilor civililor mai ales a pensiilor cu grupa de munca ridicata ), pensii castigate in baza unor legi in vigoare la data pensionarii? Si culmea, acum in prezent domnul Boc se lauda ca mareste pensiile civililor prin reacordarea si recalcularea sporurilor si grupa de munca, uitand ca tot el si guvernul sau, le-a taiat cu ceva timp in urma, deci unde este marirea? Adica ieri ai taiat si azi dai ca marire? Ce hotie. Asa ca taieri de salarii si pensii ca la noi va spun eu ca nu exista, numai la noi s-au facut si se fac ilegalitati, ilegalitatile PDL-UDMR, corect, nu ?
– Ce parere aveti de aceasta guvernare falimentara, care nu a facut nimic de la Alegeri incoace, in afara de faptul ca a obligat populatia sa munceasca fara salariu, ( aduceti-va aminte de zilele muncite fara plata ), dupa aceea, guvernarea a taiat din salariile date ca mila, tot guvrnarea PDL – UDMR a taiat pensiile oamenilor castigate cinstit si legal, si continua sa tina lumea numai in strada, in greve, mitinguri, dar mai ales in stres si amenintari de genul “ consumati prea mult popor, ca atare va taiem salariile si pensiile “, ca atare popor roman nu mai manca, nu te mai imbraca, nu-ti mai lua casa, nu mai fa copii, ca se supara domnii Basescu, Boc si camarila lor PDL-UDMR , asa ca, fara comentarii. Chiar asa, ce a facut actuala guvernare? Nu a facut nimic, in afara de a da de “ lucru “, tuturor categoriilor sociale din tara, adica a provocat numai ilegalitati si diversiuni, pentru a distrage atentia poporului, si de a tine poporul in strada, in stres, in foame si mizerie, ca sa nu se vada neputinta guvernarii “ portocalii “ cu dungulite “ rosii-verzi “ UDMR-iste, si de a injosi, de a umili poporul roman. Dar sa nu uitam si faptul ca actuala Coalitie guvernamentala folosind si Televiziunea publica Tvr pentru manipulare si instigare, a trecut la instigarea breslelor una impotriva alteia, ca de exemplu muncitorii impotriva intelectualitatii, profesorii impotriva medicilor, pensionarii civili impotriva pensionarilor militari, salariatii impotriva pensionarilor s.a.m.d.
– Ce parere aveti si de ce nu-i reamintiti lui Boc ce a declarat vara trecuta, in plenul Parlamentului cand a propus taierea salariilor cu 25% ( in realitate au fost taiate cu 60-70% ), si anume, citez pe domnul Boc : “ daca nu vom reusi sa dam cei 25 % taiati din salariile salariatilor, atunci in ianuarie 2011, eu Emil Boc Prim – ministru imi dau demisia iar guvernul pleaca acasa “, incheiat citatul. Ca atare, cum ramane cu “ demisia si plecatul acasa “, pentru-ca in prezent nici un salariu din Romania nu a revenit la salariul avut.
– Cum ramane cu “ blonda “ Roberta care fura voturile in Parlament, cum ramane cu politica domnilor Basescu, Boc si camarilei PDL, politica care s- a transformat din “ Sa traiti bine “ popor in “ Sa muriti bine “ popor ( doamne fereste, sper sa nu fie asa ), iar in Parlament PDL-ul fura voturile ca la drumul mare, ca sa nu mai amintim “ Aici sunt banii dumneavoastra “ si vai si amar de drumurile noastre, care se construiesc cu “ un Km “ mai scump ca valoare si calitate decat in Elvetia sau din oricare alta tara din lume, dar, sunt scumpe si cu gropi, ca asa-i politica PDL, : “ bre, fraierul plateste ( poporul ), desteptii iau banii ( PDL – ul – UDMR-ul ), nu-i asa ? ba bine ca nu.
Ce sa mai zic, dar voi ce ziceti? Sa mergem mai departe.
Ca femeie medic, fost Observator O.N.U. in cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii ( O.M.S. ), absolventa de UMF, pe vremea Oranduirii comuniste, cand se facea carte, ( vezi ce concurenta era si ce nivel de pregatire trebuia sa ai ca sa intri la medicina, si apropo din promotia mea, 90% sunt medici stabiliti in strainatate, dar eu am ramas datorita sotului meu medic militar, altfel, pa), eu care am executat serviciul militar TR ( Termen Redus ), urmand si cursurile Scolii de Ofiteri in rezerva obtinind gradul de “ sublocotenent “ in rezerva de arma “ medicina militara “ si “ infanterie “, imi aduc aminte cu drag de zilele petrecute sub arme, unde am invatat cu adevarat ce inseamna “ Ordinea “ , “ Disciplina ”, “ Profesionalismul “, “ Onoarea “ , “ Demnitatea “, “ Responsabilitatea “ si chiar “ Iertarea “, am invatat respectarea Legilor si Regulamentelor militare, dar mai ales am invatat Respectul fata de Om, fata de fiinta omeneasca de langa noi, si respectul cuvantului dat, si am inteles cu adevarat “ Juramantul lui Hipocrate “, “ Juramantul militar “ si nu in ultimul rand respect pentru uniforma militara si insemnele Armatei si Statului roman, asadar pentru mine nu exista oranduire comunista sau capitalista ci oranduirea in care pot sa ma dezvolt ca fiinta umana, unde pot sa-mi fac o cariera, sa fiu mama, sa fiu sotie s.a.m.d., dar, mai ales sa pot avea un trai decent, pentru-ca fara un trai decent nu poti realiza nimic.
Inainte de Revolutia din Decembrie ’89, aveam acest trai cat de cat, mai ales salariul era la nivelul pregatirii mele profesionale, de fapt, ca al tuturor si nu era taiat asa cum este taiat acum de guvernul ticalos PDL-UDMR, ori in prezent noi cei din Medicina, sau cei din Invatamant, sau cei din Armata, sau cei din Interne si Servicii Secrete am ajuns bataia de joc a ticalosilor de domni Basescu, Boc si camarila PDL-UDMR falimentara.
Cititorule, pentru o mai bine lamurire citeste mai departe si poate o sa te “ trezesti “, si nu o sa mai vezi numai “ fericirea “ romanilor in “ portocaliu de PDL, cu “ dungulite rosii-verzi “ UDMR-iste si de azi inainte o sa inveti sa pretuiesti Omul, Adevarul, si Binele cu adevarat si sa judeci faptele cu intelepciune :
– La data trecerii in rezerva, am primit in dar ca recompensa militara o uniforma militara din material de postav, cu insemnele militare, cu acele pambligute rosii cu dungulite albe in zig-zag, care arata ca am fost T.R.-ista, si stelutele de sublocotenent, uniforma pe care o pastrez si azi in dulap, alaturi de rochia mea de mireasa, deci la loc de cinste.
Asta nu inseamna ca sunt fanatica, paranoica, sau fac fetisism, din iubirea fata de uniforma militara, sau de halatul alb de medicina, asa cum declara cucoana de ziarista Pora in “ Tema zilei “ ( Tvr1 ) , citez : “ militarii astia fac din datoria lor, si fata de uniforma lor un fetisism “, si tot din declaratia ei se mai intelege ca “ militarii nu au onoare, medicii sunt asa si asa, de profesori ce sa mai vorbeasca “.
Cucoana jurnalista si mare analist economic Pora si alte si alti jurnalisti si politicieni si altele si altii, sa stiti un lucru, Onoarea militara s-a castigat, se castiga, si se va castiga pe campul de lupta asa cum au facut-o inaintasii militarilor, asa cum o fac in prezent militarii aflati in teatrele de razboi, unii ajungand pana la jertfa suprema, si dupa cum vedem ca sta situatia politico-militara cred ca si in viitor militarii nostrii isi vor da cu onoare tributul de sange pentru pacea omenirii. Deci sa va fie rusine dragi jurnalisti si politicieni sau alti carcotasi ( unora nu celor care cred in valorile Omului ). Uite pentru cine si-au dat viata ostasii nostrii, pentru niste cutre de ziaristi ca Pora, Livia Dila, Lidia Moise s.a.m.d., pentru falimentarii PDL-isti, UDMR-sti si alte cutre.
Sa stiti ca toate lucrurile invatate, mai sus mentionate, mi-au folosit si imi folosesc in viata de zi cu zi ca sotie, ca mama si mai ales ca medic.
De ce am spus cele de mai sus ?
Eu nu primesc pensie militara, pentru-ca nu am fost cadru militar activ ca femeie medic ofiter, dar Constiinta mea de Om, respectul fata de acesti oameni numiti militari de cariera, care si-au facut datoria fata de tara si popor, acesti oameni care si-au desfasurat activitatea o viata, pe santierele tarii construind baraje pe cursurile de ape, construind Transfagarasanul, construind Canalul, Metroul, locuinte pentru oameni, uzine, fabrici, scoli, crese si gradinite, ( sa nu uitam ca pe vremea comunismului o mare parte a Armatei era si pe santiere, adica o perioada de timp facea instructie, si o perioada de timp era in economia nationala, ati uitat?), si nu in ultimul rand instruindu-se permanent in poligoanele de instructie, indeplinind misiuni de risc, participand la aplicatii interne si internationale, participand in teatrele de razboi din lume, deci constiinta si respectul nu ma lasa sa nu va reamintesc, dar mai ales voua jurnalistilor, nu tuturor, ci unor ticalosi de asa zisi jurnalisti si mai ales oamenilor fara bun simt ca domnii Basescu, Boc si camarilele lor de PDL-isti si UDMR-isti, ca in timpul cat acesti oameni minunati si cu simtul datoriei, numiti militari, isi faceau datoria, familiile lor, a militarilor, ramaneau acasa descurcandu-se cum puteau, dar mai ales dorul copiilor fata de tata sau mama, dupa caz, plecati in misiuni, nu se poate uita. Totodata, sa nu uite “ respectivii “, ca in timp ce un medic salva viata unui pacient, poate acasa copilul medicului, bolnav, statea singurel, cuminte asteptand sa vina mamica sau taticul sa se ocupe si de el, sau in timp ce un profesor la scoala invata copiii sa scrie si sa citeasca, acasa copiii sai poate cautau in pusculita niste maruntis ca sa cumpere paine, pentru-ca guvernantii i-au taiat salariul lui taticu sau mamica, si nu mai ajung banii de mancare.
Sa revenim : multi din acesti rezervisti – pensionari militari, la varsta de 40 – 50 de ani, sufera de boli profesionale, de boli cauzate de mediul in care au lucrat. De exemplu, inca de pe timpul carierei militare, foarte multi pensionari militari raman cu auzul scazut sau chiar il pierd, cazuri intalnite la cei din artileria terestra sau antiaeriana, tanchistii care au ramas cu sechele, unii nu pot sa adoarma din cauza asa zis “ zgomot de motoare “ care le persista in urechi, ca sa nu mai vorbim de cei care au lucrat in sisteme cu campuri electromagnetice, cu curenti de inalta tensiune, sisteme care le-au imbolnavit sangele si creierul celor care au fost la Transmisiuni sau Radiolocatie s.a.m.d. De curand am avut cativa pacienti care aveau hemoragii de sange pe nas foarte des, pacienti care au fost supusi unor consultatii medicale mai amanuntite si astfel s-a constatat ca acestia sufera de boli grave datorate campurilor electromagnetice de la locul de munca, adica din Centrele de Transmisiuni, din Punctele de comanda radio-electronice, sau din Centrele de Radiolocatie. Unii sunt bolnavi si nici nu stiu ca li se trage de la timpul desfasurat in fostele locurile de munca, pentru-ca nu au dat importanta la timpul potrivit, adica la aparitia primelor semne de imbolnavire. Dar mai suntem noi medicii si asistenta medicala romaneasca, noi care ne facem datoria asa cum si-au facut-o ei si incercam sa ii ajutam pe acesti rezervisti pensionari, cat mai putem, pentru-ca unii din neglijenta, din lipsa de bani sau alte motive nu se cauta la medic.
Deci se merita ca acesti oameni sa sufere acum, in prezent si viitor din cauza PDL-istilor si a guvernantilor?
In alta ordine de idei va mai retin atentia fata de uniforma militara. Voi ziaristii, unii nu toti, dar mai toti, prin scrierile voastre si iesirile la “ rampa “ televiziunilor, nu patati onoarea si demnitatea militara, pentru-ca oamenii politici, guvernele vin si pleaca, dar militarii in exercitiu si in rezerva trebuie sa-si pastreze verticalitatea si sa aiba incredere in societatea civila, iar noi civilii, cei de alte bresle trebuie sa avem si sa dam respectul cuvenit fata de uniforma militara si fata de militarii nostri activi sau rezervisti.
Spun acestea pentru-ca va vad pe unii vorbind asa cu o pasiune de “ reformele “ guvernarii ticaloase PDL-UDMR, de parca si domniile voastre ati fi membrii de partid PDL-UDMR, asa-i?
Si atentie, nu uitati ca femeile ofiter de azi care se afla in activitate sau in rezerva, sunt urmasele eroinelor in uniforma militara care si-au dat viata cu onoare pentru Armata romana pentru tara, pentru popor.
Nu uitati ca sublocotenent Ecaterina Teodoroiu a udat cu sangele ei uniforma militara dandu-si viata pe front pentru libertatea romanilor, scriind cu sangele ei o pagina din Istoria Romanilor.
Nu uitati, ca uniforma militara a fost udata cu sange de-a lungul timpului istoric, si este sfanta pentru ostasi, pentru poporul roman asa ca, ar trebui sa fie si pentru voi ziaristii, pentru voi parlamentari si guvernanti.
Zilele trecute, am vazut la stiri, cum o doamna lt. col. in rezerva plangea si anunta cum i-a fost taiata procente bune din pensia militara, in urma recalcularii “ Emil-iste Boc-iste “. Nu era de ajuns ca aceasta femeie ofiter pensionara militar, dar si ca mama, si-a pierdut fiul in razboiul din Irak? Acum drept “ rasplata “, Basescu si Boc, PDL-ul si UDMR-ul o “ recompenseaza “ cu taierea, cu “ recalcularea “de pensie militara ? Doamne ce zile a ajuns aceasta mama de erou.
Nu uitati ca oamenii politici vin si pleaca, dar domnia voastra, ziaristii, si unii oameni politici care mai sunteti cinstiti, trebuie sa ramaneti, obiectivi si sa aratati respect pentru cei care si-au sacrificat, isi sacrifica si sunt gata sa-si sacrifice viata sub arme, si nu uitati ce va spun eu ca femeie, ca doctorita, ca mama, ca rezervista, ca intr-o zi mania lui Dumnezeu si mania Poporului ii va ajunge pe cei care umilesc corpul medicilor si asistentilor medicali, corpul profesoral, corpul politistilor, pe pensionari, si pe Ostasii nostri, deci ii va ajunge si pe cei ca Basescu, Boc si pe nemernicii de PDL-isti – UDMR-isti, care au umilit Armata si Poporul.
S-a mai afirmat, de catre jurnalista Pora, tot in “ Tema zilei “ Tvr1,ca : “ ei si ce, mare scofala, ce inseamna sa fii militar, si militarii trebuie sa aiba pensiile ca si cei din viata civila, ca oamenii obisnuiti, “.
Ei, nu-i chiar asa, pentru-ca ei, militarii, nu sunt oameni obisnuiti, ca orice civil, nu au o viata simpla ca noi civilii, ei militarii, prin natura statutului de militar, sunt privati de anumite drepturi civile, viata lor este reglementata de legile si regulamentele militare si mai ales aceasta meserie, meseria de militar nu poate fi facuta de oricine, ci trebuie sa ai anumite aptitudini fizice si psihologice, mentale, s.a.m.d.
Dumneata nu vezi doamna Pora si celelalte prostane din PDL si alte ziariste, ca va da laptele in foc pe aragaz si va speriati ca niste proaste prin bucatarie si nu stiti ce sa faceti, intrati in panica s.a.m.d., si atunci se pune intrebarea : cine estu tu sau tu ca sa judeci niste oameni mai speciali ca statut?
Si ca sa nu muriti prosti sau proaste ca jurnalisti sau jurnaliste,( unii sau unele ), ca oameni politici, dupa caz, sa va mai lamuresc inca un lucru:
Cadrele militare, generali, ofiteri si subofiteri au contribuit si contribuie lunar cu o parte din solda lunara la Fondul de Pensii militare ale ministerelor din care fac parte si anume, militarii Armatei contribuie la Ministerul Apararii Nationale, militarii si politistii M.I. la ministerul M.A.I., militarii din serviciile secrete la S.T.S, S.R.I., S.I.E. dupa cum este incadrat fiecare.
Asa ca nu mai behaiti unii si unele ca militarii traiesc pe spatele vostru, ei isi platesc din propria solda contributiile.
Decat sa se faca pe placul guvernantilor, injosind prin spusele si scrierile voastre Armata, Medicina, Invatamantul si Politia, mai bine ati face niste reportaje despre familiile care si-au pierdut Fiii, Tatii sau Mamele in Afganistan sau in Irak.
Tin sa le multumesc jurnalistilor adevarati ca doamnele Cristina Liberis, Donna Tudor, domnilor jurnalisti Mihai Radulescu si Adelin Petrisor.
Dar pe ceilalti ii duce capul ? asta e intrebarea, in schimb ii duce capul la a injosi oamenii care si-au facut datoria. Dar ei asa zisi jurnalisti care injosesc militarii, ce datorie au?
Doamna Pora, doamna Dila, doamna Moise, doamna Culcer, mai bine v-ati uita la voi cum sunteti si cum ganditi, pentru-ca daca ati fi in S.U.A. erati impuscate de mult asa cum au impuscat-o pe Congressvomen, zilele trecute, pentru-ca nu si-a tinut gura si a coborat in strada ca sa minta poporul american. Dar vezi acolo nu tine cu niste cutre ca voi, acolo sunt lichidate cutrele. Acum inteleg de ce rusii mai lichideaza cate o cutra de ziarista sau ziarist, sau cate o cutra de politician, pentru-ca o merita, dar nu-i tarziu nici la noi, m-as bucura ca intr-o zi sa deranjati pe vreunul sau vreuna “ sariti de pe fix “ ( cum spunem noi medicii mai in gluma ), si sa mai lichideze niste cutre.
Fata de cele scrise mai sus, ( cu trimitere la Onoare, Datorie, Spirit de sacrificiu, Responsabilitate, crezul in uniforma militara si camarazi), in continuare am sa relatez un caz adevarat, la care am fost martor participant, chiar la o fapta eroica a unei femei subofiter sanitar din Armata romana, caz care s-a desfasurat cu ceva ani in urma:
Dupa ce am executat serviciul militar TR ( Termen Redus ), obligatoriu pentru femeile admise intr-o institutie de invatamant superior, am urmat cursurile UMF. Dupa absolvire, am fost selectata atat eu cat si alte colege si colegi de medicina si farmacie pentru a urma cursurile Scolii de ofiteri in rezerva. Eram de putin timp casatorita, sotul terminase Facultatea de medicina militara ( avea gradul de locotenent de medicina militara ), deci drumul vietii de familie si cariera era deschis. In urma consultarii cu sotul am optat pentru urmarea cursurilor. Dupa terminarea Scolii de ofiteri in rezerva, mi-am desfasurat in continuare activitatea de medic. Peste cativa ani, atat eu cat si colegele si colegii din Scoala de ofiteri in rezerva absolvita, am primit ordin de concentrare cu scoatere din productie, pentru instructie si avansare in gradul urmator, la o “ M.U. “, ( Mare Unitate – Divizie mecanizata din armata romana ).
La data ordonata pe Ordinul de concentrare primit, m-am prezentat la Marea Unitate Militara, si mare a fost bucuria reintalnirii cu fostii colegi si fostele colege de arme si studii. Dar cine ar fi crezut ca la sfarsitul concentrarii vom uda cu lacrimi stelutele noi de “ Locotenent “.
Dupa terminarea perioadei de instruire, ca orice Concentrare militara, se termina cu participarea la o Aplicatie militara la nivel de tara, cu Trupe din toate categoriile de forta si mijloace de lupta din Sistemul de Aparare Nationala ( Trupe de toate Armele, de Uscat, Marina, Aviatie, Speciale din Armata, Minister de interne, Trupe de Securitate, Garzi Patriotice s.a.m.d. ).
Pentru prima oara in viata mea am vazut tehnica militara ce vedeam numai in filme, vedeam militari cu adevarat luptatori, si tot atunci cred ca am invatat cu adevarat ce inseamna “ Datorie “, “ spiritul de camarad “, “ spiritul de sacrificiu “ si tot ce tine de limita omului, de viata omului. Noi, rezervistele de medicina si infanterie, pe timpul Aplicatiei ne dasfasuram activitatea militar-medicala, intr-un Spital militar de campanie, aflat intr-o zona de conflict armat de mare amploare ( potrivit exercitiului de Aplicatie cu armament si munitie de manevra si razboi ), in care erau implicate atat Forte militare de Uscat dar si Aeriene si Trupe special pregatite pentru Operatiuni speciale, asa cum era stabilit conform Planului de lupta al Aplicatiei militare. Presupusa lupta se dadea intr-o zona muntoasa, greu accesibila, dar si in imprejurimi care cuprindea si zona de dealuri, localitati s.a.m.d. Eram fascinata de cadrul in care ma aflam, nu-mi venea sa cred ca traiesc momente de acest gen, dar urma sa traiesc si ceva care te duce la limita luptei umane. Intr-o seara, la ordin a fost adunat tot Spitalul militar de campanie si ni s-a adus la cunostinta ca in noaptea asta va avea loc asaltul general pentru cucerirea zonei cutare… s.a.m.d. ocupata de fortele inamice. S-a dat comanda scurta “ La posturi fuga mars “.
Imediat s-a prezentat si femeia subofiter sanitar ( care era si “ plutoniera de Companie “ a noastra, a femeilor subofiter si ofiter in rezerva, pe care noi o numeam “ mama fericirii “, mama a noastra de adoptie, pentru-ca tinea la noi, si ne iubea ca pe copiii ei, cu toate ca nu era diferenta de varsta prea mare intre noi, dar ne placea sa ne alintam, ca mama cu fiicele ei ), si ne-a intrebat daca toata lumea este bine, daca a mancat toata lumea, si ne-a mai dat de grija sa na imbracam bine pentru-ca se va schimba vremea peste noapte si sa fim atente la ordinele pe care le primim pentru-ca va fi “ asaltul general “, adica “ Noaptea cea mai lunga “.
Nu am inteles nici acum, de ce intotdeauna cand mergeam la instructie, pe timpul stagiului militar T.R., ca si acum in “ starea de conflict armat “ in care ne gaseam trebuia sa se schimbe si vremea, de parca nu era de ajuns viata dura de transee din Aplicatie, deci nici vremea nu tinea cu noi.
Si a inceput “ viata bate filmul “.
In timp ce aranjam instrumentarul medical, ne echipam, si ne ridicam armamentul personal, odata ce se schimba vremea cu o furtuna de lapovita de nu stiai de-i ploaie sau ninsoare. Nu trecu mult timp si incepu sa se auda Artileria grea, chiar plutoniera exclama : “ sunt ai nostrii “ de parca aveam chiar inamic adevarat in fata muntilor nostri. Am iesit afara, m-am aruncat in transeul care limita zona de Spital de campanie si pe sub casca de pe cap am zarit pentru prima oara in viata ce inseamna “ foc de artilerie “.
La un moment dat parca se inrosise cerul, se vedeau cum proiectilele taiau vazduhul plin de lapovita, dar fascinant a fost cand lansatoarele de racheta, cele de fabricatie ruseasca, au inceput sa lanseze acele rachete cum vedeam in filmele cu rusii, plecau cate zeci de rachete de se cutremura pamantul ( cei care cunosc stiu ca vorbesc de instalatiile de rachete montate pe acele autovehicule blindate care lansau una dupa alta rachete ). Dupa aceea s-au auzit zgomotele motoarelor zburatoare, erau avioanele de asalt, MIG-urile s.a.m.d.
La ceva timp am intrat in “ paine “ cum se spune, asa ca trebuia sa demonstram ca si noi femeile ofiter doctor si femeile subofiter sanitar, asistentele medicale, active sau in rezerva, stim sa ne facem datoria.
In timp ce lucram la trierea ranitilor, urechile le tineam ca pe “ receptoare “ duble, cu o parte eram atente la comenzile si semnalele in zona si cu o parte receptam ce era afara, da’ ce era afara pentru-ca era “ infernul “ pe pamant.
Deodata se auzi un tipat mai mult decat o ar fi sunat o camanda, aparuse plutoniera care striga cu disperare ca sa se faca auzita “ urgent am nevoie de un medic voluntar, urgent “. Era insotita de doi militari de la Trupele de Vanatori de munte – cercetare – parasutare, ( VM ) si un caporal T.R. radist, adica un transmionist tot din Trupele VM-cercetare. Greu de facut liniste, pentru-ca in timpul asta, deja soseau ranitii de pe “ front “, chirurgii trecusera la treaba, dar cu tonul mai ridicat plutoniera ordona : “ am nevoie de un medic care sa nu aiba rau de munte si rau de inaltime de zbor, trebuie sa ma insoteasca urgent pe munte, s-a intamplat o nenorocire, nu o luati in gluma ca-i aplicatie, e ceva real, s-a prabusit un militar VM – parasutist de la desantul aerian pe un platou stancos si nu se poate ajunge la el decat pe calea aerului “. Fiind medicul de serviciu pe Urgente impreuna cu doi medici, am ridicat mana si am raportat ca ei doi raman pentru trierea ranitilor iar eu sunt gata de plecare. M-a chemat afara din cortul sanitar, si mi-a intins receptorul de la statia radio unde am avut o convorbire cu medicul sef al Diviziei.
I-am spus “ mamei fericirii “ tovarasei plutoniere, ca medicul sef a aprobat sa o insotesc, ( asa era pe atunci modul de adresare, adica in loc de “ doamna “ , “ domn “ se folosea “ tovarasa “, “ tovarasul “ ).
Am plecat cu tot ce trebuia la mine din punct de vedere medical, insotita de ea si militarii ceilalti. A fost un cosmar deplasarea pana la TAB-ul sanitar ( Transportorul blindat “ Crucea rosie “ ), din cauza noroiului, mai bine zis a mocirlei. Am urcat si in cateva clipe am ajuns acolo la baza muntelui. Am coborat la destinatie unde eram asteptati, si plutoniera m-a prezentat : „ Tovarase general, dumneaiei este voluntarul, este femeie ofiter in rezerva, medic, si a primit aprobarea sa intervina impreuna cu mine , pentru-ca toti cei din subunitatea de Operatiuni speciale sunt in campul tactic, deci numai eu am ramas ca specialista in Operatiuni de salvare si tovarasa sublocotenent doctor de la Urgente ”. Generalul s-a uitat la mine si mi-a spus scurt : “ tovarasa sublocotenent doctor, nu vreau fapte de eroism, va rog ca impreuna cu tovarasa plutonier sanitar, care are experienta in Operatiuni de salvare sa faceti tot posibilul ca sa-l aduceti jos pe militarul cazut pe Platoul stancos, dar numai dupa ce veti face o evaluare medicala la fata locului, si va rog sa nu va puneti amandoua viata in pericol, uitati ce vreme nenorocita este, va rog sa-l salvati pe militarul prabusit “. La un semn s-a apropiat un plutonier major VM ( mai tarziu am inteles ca era comandantul grupei de cercetare VM – desant aerian, care trebuia sa distraga atentia unui grup inamic, iar pe timpul misiunii ca sa nu fie descoperit, un caporal VM-cercetare, a ales sa coboare pe alt versant stancos, dar un piolet a cedat in timp ce militarul cobora in rapel, prabusindu-se astfel in gol de la cativa metri buni, pe o portiune de platou stancos ), si acesta mi-a dat un pistol de semnalizare cu duble cartuse de semnalizare, rosii si verzi, spunandu-mi: “ va rog ca dupa ce veti face evaluarea situatiei sa trageti cartus verde daca este binisor si va puteti descurca, iar rosu daca este pericol mare, in asa fel incat sa stim de aici ce avem de facut ”.
Toata aceasta prezentare s-a facut in doar cateva minute, asa in vorbe scrise poate vi se pare mult, dar totul a durat cateva minute.
Greul de abia acu incepuse.
La cativa metri ne astepta elicopterul sanitar – salvare – Crucea rosie, ( un Alouette ), am urcat si acesta a inceput sa ia inaltime. Era cutremurator, vantul puternic ne legana de parca eram pe valuri. Prima tentativa de a zbura a esuat. Elicopterul a aterizat, si dupa cateva minute pilotul a spus : “ mai incerc o data, va rog tineti-va bine, acum sau deloc “.
Am simtit “ stomacul in gat ”, m-am prins de chingi si le-am strans cu toata puterea. Deja zburam prin intunericul brazdat de ploaie-ninsoare. La un moment dat aud glasul pilotului: “ pregatiti-va de coborare, la comanda –zero- coborati ”. Peste cateva secunde plutoniera a deschis trapa ne-am prins de “ scaunul-coborare ”si am inceput sa coboram in gol intr-un intuneric dens , frig si cu ploaia sfichiindu-ne fetele. Deodata am simtit sub talpi stanca platoului, ne-am echilibrat si am dat drumul la “scaun”. Pentru o clipa am vazut-o pe subofitera ca se clatina, dar ea a spus ca nu-i nimic, si sa ne continuam misiunea. Imediat am aprins lanternele si in lumina am zarit langa stanca militarul ranit. Am trecut imediat la evaluarea situatiei, inca mai respira, am facut ce trebuia pentru stabilizare, dar cand ma uit in spatele meu, plutoniera era prabusita la pamant.
M-am indreptat repede spre ea, i-am desfacut vestonul ud leoarca, am incercat sa o stabilizez, se trezise din lesin, si incet, fara vlaga, a spus “ copilasul meu “ ducand mana spre burta. Mi-am dat seama imediat despre ce este vorba. Continuu apa curgea siroi peste noi, frigul era groaznic. Avand in vedere situatia medicala deosebit de critica a militarului ranit dar mai ales situatia subofiterei care era expusa involuntar unui avort spontan in orice moment, din cauza efortului fizic depus, a frigului, si a umezelii creata de lapovita, dar si din cauza oboselii, a solicitarii maxime a subofiterei, de la decolare si pana pe Platoul stancos, asa ca nu mai aveam decat o singura solutie, astfel cu mainele aproape inghetate, am scos pistolul de semnalizare l-am incarcat, am tras in plan vertical o racheta rosie, am descarcat-incarcat, si am tras a doua racheta rosie, astfel sa dau de inteles ca sunt vieti in pericol. Rachetele se inaltau cu o rapiditate si strapundeau vazduhul luminandu-l de parca si ele doreau sa ajute, sa avertizeze lumea ca acolo sus in munti este o lupta pe viata si pe moarte. Tot cerul se inrosise de la lumina rachetelor de semnalizare.
Acum eram sigura ca cineva va vedea si va actiona ca atare. Mi-am dat jos mantaua am acoperit-o pe plutoniera si incercam sa-i tin treji pe amandoi, pe plutoniera si pe caporal. Imi muscam buzele ca sa nu plang, ca sa-mi pot opri lacrimile, si de ce sa nu recunosc ca imi era putin frica de situatia in care ma aflam, de viata celor de langa mine, mai ales de viata din burtica plutonierei, pentru-ca una e sa primesti ranitii in Spital si alta situatie era cea de atunci, dar m-am stapanit si incercam sa ii mentin in stabilizare. Cateva minute trecute pe Platou mi s-au parut ore, zile, credeam ca totul va ingheta cu noi cu tot. La catva timp am auzit zgomote puternice din aer, si la un moment dat am fost invaluiti in lumina, m-am uitat in sus si am vazut doi colosi zburatori, erau doua elicoptere “ I.A.R.-Puma “ de salvare, unul avea doua proiectoare, cu care lumina spatiul in care ne aflam, iar din cel de al doilea a coborat ingerul salvator, un VM-ist parasutist care a strigat catre mine ( cand am zarit elicopterele m-am ridicat in picioare si cu lanternele aprinse faceam semne ca sa arat ca totusi cineva mai este „ pe picioare „ ) : “ va rog, prima urgenta, repede, repede, avem prioritate aeriana grad zero-zero ”, si imediat am pus pe targa pe “ mama fericirii “, targa care incepuse sa urce, disparand in noapte cu “ colosul zburator “. Am asteptat, urmatorul transport, fara sa-l scap de sub observatie, pe caporalul ranit. Intr-un tarziu a sosit si vremea noastra, vantul se mai domolise dar continua sa ploua, de nici nu stiai ce – i ploaie sau ninsoare.
M-am linistit cand deja eram in Spitalul militar de campanie, totul reusise, greu dar vietile erau salvate. Maiestria pilotilor de “ I.A.R.-Puma “, si “ Alouette “, rezistenta noastra, curajul VM-istilor cercetasi si parasutisti care au coborat din elicopter de fiecare data pentru noi ca niste ingeri salvatori, da cu adevarat ca niste ingeri salvatori, m-au facut sa cred ca Omul poate fi greu de invins.
Am intrebat unde este “ mama fericirii “, si o colega rezervista locotenent doctor mi-a spus sa stau linistita, totul este in regula, pentru-ca plutoniera a fost transportata de urgenta pe calea aerului impreuna cu militarul VM-ist ranit la cel mai apropiat Spital militar de garnizoana.
Nu va pot spune ce era la sol, cand s-a aflat ca femeia subofiter, cu toate ca era insarcinata, s-a oferit sa plece in salvarea militarului prabusit in munti. Toata lumea mutise, chiar si vremea parca nu mai era rea cu noi, se mai domolise. Cand am intrat in cortul Spitalului de campanie, toti au venit si m-au imbratisat, spunand ca : „ sunteti eroinele Aplicatiei, nebunelor ce sunteti ”, dar eu le-am replicat, scurt si ostaseste: „ ea, „ mama fericirii ” este eroina noastra, nu eu, ea ne-a demonstrat ca indiferent de situatie, nu trebuie sa-ti lasi camarazii in urma, nici morti nu ai voie sa-i lasi in urma pe camarazii tai ”.
Peste cateva zile, Aplicatia a luat sfarsit, si a sosit ziua avansarii si trecerii in rezerva din Concentrare a rezervistelor si rezervistilor.
Pe platoul Comandamentului Marii Unitati, frontul era incheiat, si s-a dat citire Ordinului prin care, printre altele noi rezervistele eram avansate la gradul de “ Locotenent “ in rezerva de medicina militara si infanterie si lasarea la vatra, acolo de unde venisem, acolo unde ne asteptau sotii, sotiile, tatii, mamele, copiii, dupa cazul fiecaruia. Inca o etapa din viata noastra a trecut cu bine.
Cand am mai primit inca o steluta pe epolet, m-am uitat in jur, si cu lacrimi in ochi, am soptit colegei, ca lipseste cineva din formatie, ca nu o vad in Front pe “ mama fericirii “, pe plutoniera de Companie ( “ Companie “ – este o subunitate militara formata din cel putin trei plutoane de militari ), si ca nu putem sa ne bucuram de momentul avansarii, fara ea.
Dupa festivitate, ne-am facut bagajele, si “ ura si la gara “, dar nu spre casa, ci spre Spitalul militar. Era o datorie de onoare, sufleteasca sa o salutam pe “ mama fericirii ”. Am ajuns tarziu in noapte, si cu chiu cu vai am reusit sa-l convingem pe ofiterul medic de garda sa ne lase sa mergem la cea care incerca zi de zi sa ne faca viata de armata mai dulce. Am ajuns in salon, am aprins lumina si… lacrimi, imbratisari, pupaturi, si raportul “ tovarasa plutoniera noi femeile ofiter si subofiter de medicina si infanterie ne-am facut datoria, va multumim pentru ceea ce ati facut pentru noi ” si lacrimi pe obrajii nostri.
Am intreba-o daca a mai venit cineva, sa o viziteze, si ne-a spus ca insusi Prim adjunct al ministrului Apararii Nationale s-a deplasat la Spitalul militar, unde dupa o scurta “ critica “ in gluma, i-a comunicat ca a fost avansata la gradul urmator si ca vrea sa ii boteze copilul cand va fi timpul. Lucru care s-a si intamplat mai tarziu. Totusi am intrebat-o de ce a ascuns ca este insarcinata, iar ea, plutoniera, “ mama fericirii “ a spus: “ acelasi lucru pe care vi-l spun voua doctoritelor, acelasi lucru l-am raportat si generalului, si anume ca in viata mea Familia si Armata sunt pe acelasi palier, iar in al doilea rand nu puteam sa las o fata, adica pe tine Axinio, singura intr-o Operatiune de salvare reala, cat de doctorita esti tu, si sa mai stii ca Datoria, Onoarea, Demnitatea si Spritul camaraderesc sunt lucruri tari mai tari decat orice, sunt Viata noastra a militarilor activi, indiferent ca esti femeie sau barbat “.
( nu am dat nume, pentru-ca nu stiu daca persoanele participante la Aplicatie, doresc asta, iar despre locul Aplicatiei cred ca va dati seama unde a fost ).
In timp am tinut legatura, asa ca aflati ca plutoniera, a trecut cu bine sarcina, mai tarziu dand nastere unei fetite, careia i-a pus numele de “ Victoria “, sugestiv nu, fetita care mai tarziu impreuna cu fiica mea cea mare au urmat UMF-ul in Romania si amandoua sunt acum medici chirurgi rezidenti in State, departe de Romania de azi saracita si injosita de guvernantii noastri.
Injosire care continua zi de zi.
Deci, dragi cititori, o femeie subofiter sanitar din Fortele Armate Romane, si-a riscat viata ei, a riscat viata copilasului din burtica ei,( fiind insarcinata in luna a doua ), pentru a salva viata unui parasutist VM-ist prabusit pe stanci. Oare acesta fapta nu poate fi numita o fapta de eroism, de devotament, de onoare si de simtul datoriei fata de camarazii sai, fata de Romania? Si totusi, ea femeia subofiter sanitar din Trupele speciale ale Desantului aerian roman, ( azi pensionara militar, cu pensia redusa de regimul PDL-UDMR ), a ramas in anonimat pana in ziua de azi, datorita bunului simt, datorita modestiei ce-o caracterizeaza pe acesta femeie subofiter, in prezent rezervista a Armatei Romane.
Spun asta, pentru – ca sa inteleaga si alte romance, femei parlamentar si consilier, ca Roberta Anastase ( „ marea Miss ” ), Sulfina Barbu, Paula Vass, Monica Macovei si alte pipite de genul lor, pipite care dupa Revolutie ridicandu-si poalele au ajuns cu cracii in sus in Parlamentul Romaniei, dand ele „ lectii de morala ” femeilor din Romania. Si tot aceste „ exemplare cu cracii in sus ”, ( scuze dar adevarat ), au votat in Parlamentul Romaniei reducerea soldelor militare si reducerea si recalcularea pensiilor militare, dar mai ales au votat desfiintarea Casei de pensii militare, astfel punand pe acelasi palier de pensie civila, subofiterul cu muncitorul necalificat si ofiterul cu muncitorul calificat.
Oare este drept ca in Romania pensionarii militari sa fie trecuti cu cotizatiile si pensiile militare la Pensiile civile?
De ce domnii Basescu, Boc, Seitan, Ialomiteanu, mafiotul de Botis, Vladescu si alti mafioti PDL-isti nu propun Inaltului Comandament N.A.T.O., ca si militarii americani sa fie trecuti la cotizatii si Pensii civile? Cred ca in secunda urmatoare, americanii sau alti militari N.A.T.O. i-ar impusca pe mafiotii romani mentionati mai sus, ( vezi cazul maiorului doctor american, care si-a descarcat armamentul in superiorii lui, pentru-ca nu i-au fost respectate drepturile de militar american ). Cu americanii nu te joci, ii ceri, dar trebuie sa ii si dai ce merita, nu ca la noi.
In America, ca de astfel ca in toate statele N.A.T.O., militarii au un statut privilegiat, intreaga Armata a lor are statut privilegiat, ca sa nu mai vorbim de respectul si statutul aparte de care se bucura corpul medical, profesoral si politienesc, si nu in ultimul rand Serviiciile secrete. Deci institutiile statului sunt respectate, si mai ales platite foarte bine.
La noi, militarii, medicii, politistii si profesorii muncesc cot la cot ca si omologii lor din N.A.T.O. si U.E., poate chiar mai mult si in conditii vitrege, dar sunt platiti ca in Romania. Si atunci, cum ramane cu egalitatea la nivelul de trai?
Deci, dragi cititori nu va vine sa vomati cand vedeti la televizor ca niste nemernici ca Emil Boc, care habar nu are cu ce “ se mananca ” Armata, ca mai toti ministrii, cum sunt decorati pentru “ faptele lor de eroism “ in lupta de a infometa poporul roman, de a distruge societatea romaneasca? Cum de-am ajuns asa anapoda?
Ce parere au reprezentantii Armatei romane? Da, chiar ca parere sa aiba, daca sunt condusi politic de niste civili neinstruiti?
Ma uitam zilele trecute cum in judetele tarii pensionarii militari au iesit in strada aparandu-si Onoarea, Demnitatea, Dreptul la o viata decenta dupa ani de munca in conditii grele fata de noi civilii, cerand respectarea legilor, cerand respectarea Deciziilor de pensionare, decizii care au fost date in baza legilor statului aflate in vigoare la data iesirii la pensie a acestora.
Asta am vrut “ noi “ oare in Decembrie ’89, aste zile de prezent ? Mai bine ramaneam ca inainte, ca inainte era mai bine, vorba unora.
Asta am “ vrut “ ca in aceste vremuri copiii nostri sa plece in bejenie si nu vor sa se intoarca acasa spunand ca “ in Romania de azi e mai groaznic decat oriunde, ca era mai bine in comunism cand erau ei copilasi “?
Macar in comunism munca era respectata, dar mai ales Omul, era respectat, daca-ti vedeai de treaba si de casa nu avea nimeni treaba cu tine, viata mea de femeie medic pe vremea comunismului nu as fi schimbat-o pe nimic in lume pentru viata mizera de azi din prezentul “ capitalist-PDL-ist-european-popular “, repet, pentru nimic in lume.
Nu am fost membra de partid, dar ca sotie, ca mama, ca doctorita imi traiam linistita viata, munca mea fiind respectata, in schimb azi daca nu ai carnet de membru de partid, si atentie ce partid, si nu “ pupi mana “ cui trebuie, greu mai accezi in functii sau prinzi un loc intr-o institutie unde poti sa-ti pui in practica ce ai invatat atatia ani de medicina. Si treaba asta este valabila pentru orice om din orice breasla romaneasca. Am ajuns sa fim indobitociti de un regim PDL-ist si de o Uniune Europeana care aplica scheme de supravetuire pe poporul roman, tinandu-ne departe de progres si bunastare.
Pana si pe vremea comunismului, cu Sovieticii si celelalte tari din C.A.E.R. si din Tratatul militar de la Varsovia, eram mai avansati in societatea social-stiintifica.
Pe atunci romanii ajunsesera sa zboare deja si in cosmos. Adevarat, nu ? Perfect adevarat.
Daca traiam bine si se realiza in tara ceea ce ne propusesem in Revolutie, atunci nu mai aminteam de comunism, dar cum sa nu amintesti, daca acum traim mai rau decat inainte.
Acum, Uniunea Europeana ne “ invata “ sa mergem pe “ bicicleta cu privirea in pamant “, nu mai avem voie sa privim inainte sau in sus, pentru-ca noua romanilor, ne este interzis inclusiv sa mai visam, sau sa mancam, astea lucruri sunt numai pentru “ europenii “ din “ cartierele luxoase “, nu pentru “ muritorii de rand din “ cartierele suburbii “ ca Romania si Bulgaria, de exemplu.
Eu in ziua de azi “ in era europeana minidezvoltata ilateral si cu imbecialitate minidezvoltata societate euro-romaneasca “, ca doctorita la salariul pe care il am, trebuie sa-mi cumpar masina de spalat facand un credit la banca, in schimb pe vremea comunismului o cumparam cu banii pe loc, si mai in schimb, fiica mea ca medic in State intr-un Spital metropolitan castiga trei mii de $ pe saptamana, la care se mai adaoga “ primele “ date oficial de pacienti ca drept recunostinta pentru medic si Spital ( pentru cei care nu pricep, este vorba de : acolo in State un pacient, la externare, drept multumire are voie sa doneze Spitalului sau medicului, sau personalului asistent o anumita suma de bani, ca semn de recunostinta in plus ). Deci, mai aveti cuvinte de lauda pentru sistemul, pentru regimul de azi din Euro-Romania? Nu Tara e de vina, nu Statul e de vina ci guvernarea, v-ati prins? Pacat, cam tarziu, dar poate nu-i tarziu sa dam jos ticalosia de azi din tara.
Continui:
Dar pana unde merge nerusinarea Comandantului Suprem, domnul Traian Basescu, care iese pe posturile de televiziune si spune : “ nu este adevarat, nu a scazut nici o pensie militara “.
Dar pana unde poate merge nerusinarea Prim-ministrului Emil Boc, care zi de zi instiga clasele sociale unele impotriva altora, spunand ca nu este drept ca unii sa aiba salariile mai mari, sau pensiile mai mari unii fata de altii, uitand domnul Premier ca in nici o oranduire fie ea comunista sau capitalista nu se poate ca toata lumea sa aiba pensiile si salariile egale, ci fiecare trebuie sa beneficieze de un salariu sau pensie in functie de munca depusa si gradul de periculozitate, dar tinand cont si de anii de munca. Dar domnul Emil Boc este intotdeauna “ neconstitutional “, in afara legilor, facand propria lui “ lege-ordonanta “. Rusine Guvernarii.
Si ca sa dovedesc ca domnii Traian Basescu si Emil Boc mint, aflati ca sotul meu medic militar pensionar, care a fost si in zonele de conflict din Africa in primele serii din primii ani din ’90, a trecut in rezerva in baza Ordonantei 7, ca urmare a desfiintarii Unitatii Militare in care lucra, deci nu a plecat de buna voie cum afirma cei doi respectiv domnii Basescu si Boc, si mai ales toti PDL-istii, iar despre plutoniera ce sa va spun ca si ea s-a trezit cu pensia militara taiata, si mai ales cred ca ati vazut si la televizor cum i-a fost taiata si pensia doamnei lt.col. care si-a pierdut fiul in Irak.
Si peste toate acestea uite ca si Televiziunea publica a devenit unealta manipularii publice, unealta Guvernantilor si PDL-istilor-UDMR-istilor-UNPR-istilor falimentari.
Dovada campania pornita impotriva pensionarilor militari, de
catre Televiziunea romana prin emisiunile “ Tema zilei “ moderate de Mihai Constantin impreuna cu doamnele ziariste-analiste Pora si Lidia Moise, invitate de “ onoare “ , “ mari “ analiste sociale, si mai ales de Livia Dila cu emisiunea “ Fata in Fata “, si emisiunea “ Judeca tu “ moderata de doamna Rodica Culcer, care a afirmat ca : “ un pensionar cu gradul de maior castiga pensie de 3400 de lei Ron, ceea ce este fals, pentru-ca sotul meu pensionar militar, medic cu grad de locotenent colonel are o pensie militara de 1002 lei Ron.
Si unde mai pui, ca noi in ziua de azi criticam regimul comunist si pentru faptul ca se transmitea in direct, in acele vremuri, pe Televiziunea romana Tvr, toate Plenarele si Congresele P.C.R.
Pai de ce criticam? In ziua de azi e altfel?
Cum sa fie altfel, cand doua zile la rand, canalul Televiziunii publice ( Tvr ), Tvr info, a transmis in direct „ Plenara mare PDL si Congresul PDL, privitor la alegerea noului Presedinte PDL ( tot ala vechi a fost reales la al… Congres, adica domnul Boc), deci Televiziunea publica mai este publica sau a devenit Tvr-pdl? Dumneavoastra ce spuneti, este normal ca un canal al Televiziunii publice sa fie la dispozitia unui partid fie el si de guvernamant?
Dar ce este „ Normal ” in viziunea guvernantilor, si noi, cetatenii „ vedem Anormal ” ? In strainatate ati vazut asa ceva ? Eu nu.
Deci cine minte? Cine manipuleaza?
Revin, si atunci se mai pune o intrebare: cine respecta munca Oamenilor? Eu sunt de acord ca ar trebui cu adevarat un maior sa aiba o pensie de 3400 lei Ron, iar subofiterii peste 2000 de lei, asa cum si medicii, asistentii medicali, profesorii si politistii ar trebui sa aiba salarii si pensii foarte decente, dar astea sunt numai vise.
Sau ramanem numai cu nostalgia vremurilor bune trecute si cu placerea de a povesti fapte de arme, episoade din munca noastra, din viata noastra.
Acum am inteles de ce ne pleaca copiii si nu vor sa traiasca in guvernarea “ portocalie cu dungulite verzi si rosii “, probabil asteptand sa se indrepte lucrurile. Pacat de culoarea portocalie ca a fost si este injosita de politica PDL si a guvernantilor.
Dar asa cum Partidul Democrat, un partid iubit odata de popor, partid al fostului presedinte de partid PD si Premier al Romaniei domnul Petre Roman a fost transformat de domnii Basescu si Boc cu camarila lor intr-un partid cu o ideologie de nimicire a fericirii Omului, tot asa culoarea portocalie care te ducea cu gandul la portocalele mancate cu placere, a fost transformata in ura si dispret. Asta au facut domnii Basescu si Boc cu camarila lor.
Asteptam sa cada nemernicii ca sa putem manca bucurosi din nou fructul exotic, portocala . Pe cand oare, cine stie cand.
Si uite asa, ca sa uite poporul de salariile taiate si de procentele luate cu japca, acum s-a trecut la arestari in masa, la injosirea Politiei de frontiera, si asta pe fondul incapacitatii guvernarii de a crea o viata buna poporului roman.
Culmea ironiei, acum este ca sunt arestati niste politisti care primeau si ei ceva ciubucuri, ciubucuri lasate de oameni asa cum dai la coafor, sau frizerie, in schimb mafiotii din guvernare care au deturnat cei 25% din salariile noastre in conturile bancare ale lor din strainatate sunt totusi liberi si ne guverneaza prost in continuare. Culmea este ca aceasta coruptie in vami si Politie de frontiera duce catre cine ?
Catre fondurile partidului de guvernare PDL si catre oamenii politici PDL.
Ce sa inteleaga poporul roman de aici, ca PDL-istii s-au “ impuscat “ singuri?
Se pun niste intrebari:
– De ce aceste arestari acum si de ce atata tam-tam? Ca sa uite poporul de procentele de 25% care trebuiau returnate salariatilor acum ? Deci se incearca distragerea atentiei populatiei de la furtul celor 25% de catre guvernanti ?
– De ce sunt arestati si injositi politistii? Ca sa faca guvernantii pe placul infractorilor? Ca nu cumva politistii sa-si aduca aminte de procentele taiate din salarii de catre guvernanti si sa-i actioneze in judecata pe guvernanti ?
– Daca politistii, medicii, profesorii si alte categorii sociale ar fi avut salariile de la 2000 de euro in sus, ca in UE, atunci s-ar mai accepta aceste “ mici atentii “, mici ciubucuri de catre unii dintre noi? Raspunsul este simplu ca nu.
– Se justifica desfasurarea de forte umane speciale si tehnica inclusiv tehnica aeriana pentru arestarea politistilor la comanda politica si razbunarea domnului Basescu ( aduceti-va aminte de “ iesi afara javra ordinara “ ) ? Cred ca actiunea a costat Statul roman mai mult decat valoarea “ ciubucarelilor “ pentru care sunt arestati vamesii si politistii. Pacat, inca o data domnii Basescu, Boc si camarila PDL, impreuna cu “ Justitia portocalie “ au injosit uniforma si oamenii legii.
Culmea culmilor este ca ei PDL-istii striga hotul, dar de fapt din ciubucarerile facute la frontiera, o parte ajungeau in conturile PDL, de, trebuie si ele completate, adica conturile.
De curand, cineva, un fost ofiter SIE, pensionar acum, m-a vizitat pentru un consult medical, nu se simtea prea bine. Printre altele ne-am luat cu vorba si am ajuns in discutii la politica falimentara a guvernarii actuale. La un moment dat mi-a spus : “ doamna doctor, daca actualii ofiteri SIE ar fi loiali cu adevarat profesionalism Statului si poporului roman asa cum sunt ofiterii din Secret Service-ul american ( Serviciul Secret ) sau din FBI fata de poporul american, multe ar iesi la iveala si la noi, dar intotdeauna este un dar… adica ai nostri ofiteri din Serviciile Secrete romane, daca descopera ceva si raporteza autoritatilor competente ori este mutat in alta “ Zona “, ori i se da o functie ca sa stea linistit pana la pensie, ori i se cauta “nod in papura” daca ofiterul respectiv nu se “ linisteste”. Ma refer la faptul ca este imposibil ca ofiterii care lucreaza “ dincolo “, sa nu stie despre conturile si “afacerile” guvernantilor si oamenilor politici romani. Pentru-ca si guvernantii romani au “ invatat “ si aplica metoda latino-americana adica “ sa iei legal de la supusii tai si depoziteaza in strainatate pentru tine “. Aceasta metoda este practicata de catre conducatorii si guvernantii din tarile latino-americane, unde sub diferite pretexte acestia “ strang “, “ colecteaza “ de la populatie si asa saracita, taxe, impozite, taieri de salarii, iar banii rezultati legal prin “ Lege “, sunt transferati in conturile conducatorilor si guvernantilor din strainatate, asigurandu-si pentru prezent si viitor o viata luxoasa pentru ei si familiile lor.
Cand am auzit ( spuse mai departe pensionarul Ofiter SIE ), ca Guvernul roman in frunte cu domnul Emil Boc, a trecut la “ vaicareli si plansete “ ca “ visteria Statului e goala “ si trebuie taiate salariile si pensiile poporului roman, ca e criza s.a.m.d., mi-am sunat un “ specialist “ in domeniul economico-financiar, de “ sus “ si mi-a spus ca bani sunt, pentru-ca se strang mai multe taxe si impozite, cei care platesc sunt mai multi, productia si vanzarea merge, exporturile merg la fix, asa ca Statul roman trebuia sa iasa din criza inchipuita de mult, dar cineva doreste sa o prelungeasca
Scuze, s-a intrerup, dar continui. Multumesc pentru intelegere.
––––––––––––––––––––––––
––––––––––––––––––––––––
…Statul roman trebuia sa iasa din criza inchipuita de mult, dar cineva doreste sa o prelungeasca pentru anumite scopuri pe care tu le intelegi colega, si ca atare nu spun mai mult, se intelege, mai ales ca vin alegerile si sa vezi ca subit am iesit din criza inchipuita de guvernarea PDL-UDMR-UNPR, o sa vezi ”, ( chiar se si adeveresc spusele, vezi campania domnului Boc, pentru realegerea ca Presedinte PDL, citez, : „ datorita intelepciunii partidului si guvernarii PDL, eu ca Prim – ministru declar ca au inceput sa creasca veniturile oamenilor, ca se inregistreaza multe contracte de munca, ca am iesit din recesiune si ne apropiem de iesirea din criza…” ), o sa vezi ce-o sa fie de acum incolo, ce de promisiuni si realizari marete. Iti vine sa vomiti cand il auzi, toate se intampla de bine, tocmai acum cand cere sa fie reales si a fost reales, ce sa faci, asta-i politica.
Normal ca am inteles, deci a inceput sa functioneze si in Romania acel “ principiu latino-american “, adica tu om politic, tu guvernant, creeaza “ situatii de criza, manipuleaza, intareste si mentine situatii de conflict, fa sa creasca preturile, inebuneste populatia cu situatii sociale instabile, si sub umbrela lor strange bani de la ei si de la Stat si baga-i in contul tau pentru binele tau si al familiei tale “. Simplu, dar omul simplu se gandeste la asa ceva ? Niciodata.
Ca atare asa cum un ofiter american din Secret Service, sau din FBI, descopera ceva in neregula cu vreun Congressman, Congressvomen sau chiar cu Presedintele S.U.A. sau alt om politic din Statul american, acesta, ofiterul, anunta imediat persoanele in drept printre care si Procurorul federal, iar daca ceva va “ schiopata “ in demersul sau atunci are “ rezerva “, adica Mass media, care ii va devora pe vinovati, nu ca la noi in Romania unde nu gasesti macar un jurnalist “ razboinic “.
Intrebarea care se pune acum doamna doctor, este care ofiter SIE va avea curajul sa de-a in vileag, “ colectarile “ din conturile straine ale oamenilor politici si ale guvernantilor, si atunci poporul va gasi raspuns la intrebarea : cum de o duc asa de bine oamenii politici si guvernantii atat pe timpul mandatului cat si dupa, in timp ce poporul moare de foame? Tin sa fac o precizare, ca nu toti dar mai toti guvernantii o practica, de aceea se retrag unii, inainte a-si termina mandatul pentru-ca spun ca le este de ajuns, dar unii… nu se mai satura si nu mai pleaca, asa ca vai de noi.
Ca atare, doamna doctor acele procente taiate sa le caute cei in drept sa le descopere, daca nu atunci vom trai cu impresia ca suntem in criza inchipuita si trebuie sa muncim gratis ca banii de pe munca noastra sa-i colecteze cei care taie pensiile si salariile.
In alta ordine de idei as intreba cine ii mai urmareste legal pe unii ca fostii ministrii Vladescu, Seitan, care prin hotararile lor au distrus sistemul de pensii si taxe ( de fapt au facut ceea ce au dorit asa zisii investitori straini, au facut pe placul strainilor pentru-ca au fost platiti in acest sens, adica sa reprezinte interesul strainilor si mafiei din economie ), sau exemplul din prezent, ministrul Nelu Botis, ( de fapt ce se ascunde in spatele acestei mascarade ieftine, cum ca in propria casa a ministrului functiona un ONG cu fonduri europene si ministrul nu stia ce este in casa lui? Oare nu se ascunde altceva? Dar cine sa cereceteze? ), ministru, care dupa ce si-au umplut sacii pleaca, fara sa il intrebe nimeni, fara sa ii intrebe nimeni ceva, sau sa cerceteze daca nu cumva in spatele hotararilor si masurilor guvernamentale luate de ei impotriva poporului roman si a economiei romanesti, nu se ascund interese obscure, interese straine impotriva economiei si societatii romanesti. Cine va cerceta? Nu cumva se ascunde ceva mai grav, nu cumva prin aceasta au vrut sa inchida gura sindicatelor care cereau demisia ministrilor mai sus mentionati, pentru distrugerea Dreptului muncii in Romania?
Sau cazul MISA, doamna doctor, mai tineti minte? Aceasta organizatie a intrat in vizorul Serviciilor secrete romanesti, inclusiv al Serviciilor de informatii si contrainformatii militare. De ce? Pentru ca “ lucratorii “ acei recrutori din MISA ( Miscarea de Integrare in Absolut ), au trecut la racolarea de femei si barbati din medicina, invatamant, din randul procurorilor si judecatorilor, din randul personalului M.A.I. si mai grav incercau sa se apropie ( si in unele cazuri au reusit sa racoleze persoane din sistem sau din randul rudelor acestora ), de personalul Serviciilor Secrete si de personalului Armatei, mai ales, acesti recrutori s-au apropiat de familiile acestora, frati, surori, sotii si chiar de copii.
Primul lucru pe care il facea MISA era sa-si faca publicitate prin mass media, si prin simpla publicitate de strada, prin afisarea in locuri publice a unor afise care te indemnau la meditatie, la asa zisa filosofie de cunoastere a Omului. Cetateanul, naiv ca intotdeauna, sau dornic de cunoastere, mergea la primele sedinte, unde personalul MISA reusea sa demonstreze ca totul se face din stiinta pentru stiinta Omului, dar dupa cateva intalniri se intampla ceea ce se intampla. Oamenii luati de val, continuau, mai ales ca in scurt timp “ filosofia cunoasterii “ devenise de fapt asa zisa “ stiinta sexologiei si pornografiei “ condusa de Bivolaru, “ marele Guru”, care se dovedise in timp, a fi un ordinar de “ pornograf “, santajist “, un om fara scrupule care ajunse sa corupa si minore.
Cazul a ajuns si pe masa Informatiilor si contrainformatiilor militare, pentru-ca unele cadre militare au raportat ca persoane dubioase incearca sa le santajeze sotiile si copiii ( elevi, studenti ), pentru simplu fapt ca in urma participarii la cateva sedinte, membrii familiilor acestora au renuntat sa mai participe, dandu-si seama ca in spatele acestor sedinte de “ stiinta “ se afla altceva.
Sau cazul unei sotii de ofiter, sotie care lucra intr-un Spital ca asistenta medicala, si care la randul ei a participat la mai multe sedinte, unde era indemnata sa se dezbrace in fata unor barbati goi pusca. Aceasta a fugit si nu s-a mai dus la MISA. In timp a crezut ca scapa, dar plecand in concediu la mare, cosmarul a inceput. De cate ori iesea cu sotul ei pe plaja, erau inconjurati de barbati care se asezau in jurul lor, fara ca sa banuiasca cineva ceva. Dar ea si-a dat seama, ca de fapt ea era tinta. Intr-o zi intrand intr- o toaleta publica, a fost inconjurata de cateva femei de la MISA, spunandu-i ca nu-i bine ca s-a retras, ca are un trup frumos de care ar trebui sa se bucure si alti barbati si femei, propunandu-i ca in dimineata urmatoare sa se trezeasca mai devreme, sa motiveze barbatului ca trebuie sa coboare in Hotel pentru o treaba, si astfel sa vina la un loc anume de pe plaja ca sa faca niste poze nud impreuna cu alti barbati si femei. Asistenta a tacut, si cand s-a vazut scapata de nenorocitele alea de la MISA, s-a dus la sotul ei si indiferent de ce se va intampla, i-a spus ca trebuie sa vorbeasca ceva cu el urgent in camera de Hotel. Norocul ei ca ofiterul, a judecat la “ rece “ situatia, si a anuntat imediat Serviciile speciale ale Armatei.
Acesta este unul din cazurile care au stat la baza infiltrarii ofiterilor si subofiterilor de informatii militare in structura MISA, mai ales ca foarte multi copii, eleve si studente ale cadrelor militare au anuntat ca persoane dubioase le tin calea pe drumul de la scoala si ca se simt amenintate. Atentie, mai ales ca unele fete urmarite erau minore.
Cazul a fost rezolvat foarte repede de militarii de informatii si contrainformatii, cu concursul M.A.I.-ului si S.R.I.-ului, numai ca a fost “ munca in zadar “.
Va mai aduceti aminte finalul? In momentul cand pe baza probelor stranse de institutiile abilitate, Justitia romana a decis perchizitionari la sediile MISA, si arestari in randul “ conducatorilor “ MISA ” ( pentru-ca deja fenomenul MISA lua amploare, ca infractionalitate, erau implicate si santajate persoane cu raspundere in Statul roman, inclusiv magistrati femei si barbati), societatea romana nu stia ce sa mai inteleaga, ca de obicei, pentru-ca pe de-o parte institutiile statului in drept au aratat ca MISA s-a transformat intr-o organizatie infractionala, iar pe de – o parte o sectiune din populatie incluzand si membrii MISA au trecut la demonstratii de strada in forta impotriva domnului presedinte Iliescu ( ce treaba avea domnul Iliescu, de parca era de vina Presedintele, dar mafia MISA, dorea distragerea atentiei populatiei de la adevar ), si impotriva institutiilor statului, motivand demonstrantii ca este o facatura politico-comunista, „ ca de obicei ”.
Unde mai pui ca au sarit si ONG-urile romanesti si straine, „ ca de obicei ”, cu vechea lozinca ca “ in Romania nu se respecta drepturile omului “. Asa ca schizofrenicul si pornograful de Bivolaru a fost “ scapat “ peste granita si este protejat acum de legile, de “ marile legi “ ale Uniunii europene intr-o tara europeana respectabila. Nu am inteles si nu numai eu, cum de au sarit atatia sa apere o Organizatie infractionala, care printre alte infractiuni promova coruperea sexuala a minorilor, de santajare, de promovare a pornografiei in public s.a.m.d.? Dumneavoastra ati inteles?
Deci munca unor oameni de informatii si contrainformatii sub acoperire si munca magistratilor a fost “ munca in zadar “, pentru-ca la presiunea strazii si a ONG-urilor s-a dat uitarii cazul, din “ degetul “ politic romanesc. De ce?
Cine sectanta? Statul american, a ordonat o cercetare amanuntita, iar cand procurorii federali au strans dovezi, zona sectantilor a fost inconjurata de Forte militare amecerceteaza aceste ONG-uri, cine se ascunde in spatele lor?
Doamna doctor, daca acest caz se petrecea pe teritoriul Statelor Unite, Bivolaru si ceilalti erau impuscati. Va mai aduceti aminte cazul petrecut in statul Texas din S.U.A., petrecut ce ceva ani in urma cu acea Organizatiericane, iar F.B.I.-aiul a arestat tot ce misca si se afla in zona respectiva. Presa a primit un comunicat scurt si sec, iar infractorii arestati si condamnati, unii chiar au fost raniti, impuscati, pentru-ca au opus rezistenta fortelor de ordine federale.
Pe cand si la noi asa dreptate si aplicare a legii, fara sa se bage mafia din presa si mafia din ONG-uri si politicul?
Sa asteptam doamna doctor sa apara un “ haiduc – detectiv contabil- ofiter SIE – SRI “ care sa sparga “ buba latino – americana romaneasca “, sau macar niste jurnalisti razboinici, asa ca in America sau Germania ”, spund asta si-a incheiat si vizita.
Am ramasa ca la Cinema, dupa discutia cu militarul pensionar, si va intreb : oare de ce bataia asta de joc, de ce nu sparge cineva “ buba “?
Mai departe alta figura PDL-ista:
S-au desfiintat, fabrici si uzine, unitati militare, acum guvernarea vrea sa rada spitalele si institutiile de cultura si Politia ?
Si asa sanatatea poporului roman este subreda, gradul de mortalitate fiind ridicat in tara noastra, si chiar acum domnii Basescu, Boc si camarila PDL-UDMR-UNPR si-au gasit sa introduca coplata si desfiintarea spitalelor? Doresc ei oare sa lichideze poporul roman ? Doamne fereste, speram sa de-a Dumnezeu sa scapam de acesti nemernici.
Si uite asa, de curand domnul Basescu, impreuna cu Monica Macovei, Sever Voinescu, si altii si altele, anunta abandonarea partidului si politicii acestuia, vrand sa infiinteze un alt partid, cu o noua sigla, cu o noua politica ( de asuprire a poporului roman ), dar, ei uita un lucru ca indiferent cat se vor schimba poporul nu va uita cat a suferit, si mai ales nu a uitat zicala romaneasca:
“ lupul isi schimba parul dar naravul, ba “, asa ca “ nu incercati sa ne imbatati cu apa rece “ PDL-istilor.
Si se mai pune doua intrebari :
– Cine i-a cerut domnului Boc sa modifice Codul Muncii? Nimeni. Deci? Sau sufera de schizofrenie, mai precis acest om bolnav, domnul Boc, vrea sa arate tuturor ca el face, el drege si numai el le face si poate sa le faca pe toate. Cred ca doctorii de la Spitalul Socola ar trebui sa se ocupe putin de domnul Boc,nu?
– Cati bani, sau ce spaga ( ca tot e la moda ) au primit guvernantii nostri in frunte cu domnii Boc, Botis si camarila PDL-UDMR, de la investitorii straini pentru a umili oamenii muncii din Romania prin noua Lege a Muncii ? Ati vazut si auzit ce a spus domnul Botis, in momentul cand a fost prins cu O.N.G.-ul cu fonduri europene“ Sansa la Demnitate “, in casa lui? In conferinta de presa domnul Botis a spus: “ Nu stiam ca am asa ceva in casa ( zicea de Demnitate sau demnitate?)“, dar dupa cateva ore, dupa ce presa (in sfarsit a facut ceva si presa romaneasca) a publicat dovezi, domnul Botis, nevinovat ca un iepuras, a spus : “ a, stiti nu e ceva asa… sotia se ocupa de…”, deci sa intelegem domnule Botis ca nu stiti ce se ascunde in sufrageria si dormitorul dumneavoastra? Aiurea, uite cine ne cerea sa rabdam de foame, sa rabdam taierea de salarii si pensii, sa rabdam multe alte idiotenii guvernamentale.
Care ziarist si care institutie va investiga mai departe sau ne oprim aici, si ne multumim cu un pestisor, cu un iepuras “ nevinovat “ ?
Si uite asa mergem zi de zi din scandaluri in scandaluri, de exemplu, iar se incearca distragerea atentiei publice de la neputinta si incapacitatea guvernantilor de a guverna Romania, guvernarea actuala folosindu-se acum de “ CNSAS “ si de asa zis “ Institut de cercetare a crimelor comunismului “, “ descoperind “ informatori peste informatori, care dadeau informatii Securitatii de Stat si Militiei. Si uite asa guvernantii nostri incearca sa discrediteze persoane simple dar mai ales personalitati ale statului roman, folosind institutiile mai sus mentionate pentru a crea in tara o instabilitate, sa insufle o teama si neincredere in randul cetatenilor Romaniei, pentru-ca romanii de azi trebuie sa aiba de “ lucru “, ca sa uite de foame, de mizerie, de lipsa locurilor de munca, de falimentara guvernare. Aceasta “ goana dupa dezvaluiri senzationale “, de fapt este goana de a discredita niste oameni de valoare din toate domeniile, personalitati iubite inainte, acum dar si in viitor de catre popor. Orice s-ar spune de exemplu despre Ion Besoiu, Ducu Bertzi s.a.m.d., ei tot vor ramane ai poporului roman, chiar daca este om simplu sau o mare personalitate a Romaniei.
Nu inteleg, daca tot sunt la moda “ Institutele “, de ce nu se infiinteaza si un “ Institut “ de cercetare a crimelor comise de regimul burghezo-mosieresc, ( sa ne amintim de rascoala taranilor pornita de la Flamanzi, la 1907, inabusita cu tunurile de regimul burghezo-mosieresc ), de ce nu un “ Institut “, al cercetarii crimelor comise de regimul ungar pe teritoriul romanesc transilvan, de ce nu un “ Institut “ al crimelor comise de regimul capitalist impotriva miscarii comuniste din ilegalitate din Romania, s.a.m.d. Daca vrem sa fim “ corecti “ atunci hai sa cercetam totul pe fata cu amanunte si obiectivitate, sa dam de “ lucru “ poporului ca sa uite de viata mizera creata de guvernarea actuala.
Pe cine credeti ca mai intereseaza porcaria asta cu “ informatorii “? Pe nimeni, pentru-ca aceasta problema nu mai prezinta interes, pentru-ca stim cu totii ce vremuri erau, stim cu totii ca o simpla discutie amicala sau oficiala, era inregistrata si transmisa in baza prevederilor legale de atunci, pentru anumite interese ale unor organe de stat din acea vreme, adica pentru securitatea si integritatea statului, asa cum si americanii o fac in prezent, mai precis orice american are datoria sa informeze despre orice fapta suspecta sau sa informeze despre orice persoana straina pe care o vede in zona sa. Deci?
Deci ce facem, ne razboim intre noi, sau poporul trebuie sa ceara acum socoteala pentru vremurile grele pe care le traim? Pentru-ce? Cui foloseste ? Guvernarii pentru distragerea atentiei.
De ce trebuie sa dezgropam niste treburi de care stim cu totii ca la un moment dat se jonglau cu ele pentru ambele “ parti “, sau mai bine zis asa traiam noi cei din „ spatiul tarilor comuniste ”.
Exemplific: inainte de 1990, eram proaspat numita sefa de sectie intr-un Spital din Romania. Deci aveam in subordine multi salariati si bine platiti la vremea aceea. Totodata, de Spitalul in care imi desfasuram activitatea raspundea si un ofiter de informatii de Securitate, pe care il stia tot personalul Spitalului, si care raspundea de anumite treburi in conformitate cu prevederile legilor de atunci. Atentie, pe vremea aceea ca si in prezent, sunt anumiti ofiteri de informatii sau contrainformatii care au anumite atributii stabilite prin Lege fata de institutiile statului, deci ce mare scofala, ei isi faceu datoria lor, noi ne faceam datoria noastra si nu aveam nimic rau unii cu altii.
Poate printre cei care citesc acum aceste randuri se gasesc si foste sau fosti colegi si le reamintesc ce ne distram ( decent ), pe seama lui, sau chiar ne foloseam de el, si omul ne ajuta pentru binele mers al Spitalului, pentru-ca daca nu erau probleme in Spital si noi personalul o ducem bine, automat o ducea bine si el. Il mai tineti minte pe cel care raspundea de Spitalul nostru si pe care il poreclisem “ Alifie “? Era un ofiteras tanar, caruia mereu ii crapau buzele si venea la noi, mai ales la asistente sa ii dea alifie pentru a-si trata buzele. Deci il stia toata lumea. In alta ordine de idei, ne mai foloseam de el, si anume, de exemplu venea cate o asistenta si ma intreba : “ doamna doctor iar a venit ofiterasul si m-a intrebat daca totul e bine, ce sa-i spun? “ Draga spunei sa informeze organele de partid si de stat competente ca avem nevoie de paturi noi, lenjerii de pat noi, ceva instrumentar nou, aparatatura si asa mai departe, stii doar ce ne lipseste. Zis si facut, nu dura saptamana si venea camionul cu aprovizionarea plin de ceea ce solicita asistenta sefa si directorul economic. Deci unde era turnatoria, cand toata lumea il stia si toata lumea stia mai ales ce se vorbeste in Spital cu el, fara ca sa fie vorba de mizerii de care se incearca in ziua de azi sa se arunce pe trecutul unor oameni. Cateodata pe holurile Spitalului, verbal ma mai intreba ce fac, iar eu razand ii spuneam: bine, dar de ce te intereseaza ofiterasule, vezi ca daca afla sotiorul meu care e capitan medic te cheama la raport si poate iti face si o injectie. “ A, nu tovarasa doctor ( raspundea el ), v-am intrebat din respect, asa, nu pot sa trec ca prostul pe langa dumneavoastra, doamne fereste nu am ganduri rele”, si razand ne continuam drumul fiecare. Deci ce rau era?
Alta situatie, era atunci cand paraseam Republica Socialista Romania, atat eu cat si colegele si colegii mei, pentru a merge in strainatate, la cursuri de perfectionare, sau seminarii de medicina, internationale, de specialitate in diferite tari ca RFG, RDG, Austria, URSS, Bulgaria s.a.m.d. Cum soseam in tara, indiferent ca erai medic, inginer, sportiv sau de alta breasla, daca erai sau erau persoane importante in domeniu, eram invitati pentru cateva minute intr-un birou al aeroportului unde un ofiter ne dadea niste hartii pe care trebuia sa le completam in anumite rubrici printre care eram intrebati daca pe timpul calatoriei si sederii in strainatate ne-au fost puse in pericol viata sau daca au incercat anumite persoane straine sa ne racoleze in slujba lor. Noi razand spuneam ca nu este cazul, completam formularul semnam si plecam. Deci nu era vorba de turnatorie, pentru-ca nu ne intreba de anumite persoane si ale porcarii care se “ fabrica “ azi. Cum ar fi, vezi ce bataie de joc au facut unii jurnalisti de anumite personalitati romanesti, mai ales de sportivi, si pana la urma s-a vazut ca acele formulare nu erau note informative, si mai ales nimeni nu a turnat pe nimeni, dar la noi ca la nimeni in lume, sa se faca mizerii din orice. Trebuia sa spun asta ca sa se lamureasca lucrurile, sa nu mai traim cu impresia ca ne turnam unii pe altii.
Deci, cum spuneam, cu putin timp inainte de Revolutia din ’89, am fost numita sefa de sectie intr-un Spital mare, de renume in Romania. Primul lucru, dupa numire, a fost sa vad si sa iau in primire Sectia medicala, si sa ma intalnesc intr-o sedinta fulger cu tot personalul medical si auxiliar al Sectiei medicale pe care urma sa o conduc. Cu alte cuvinte, asta sunt eu si aceste lucruri doresc sa se execute. Am trecut la cunoasterea si evaluarea personalului, am stabilit tot ce tinea de ordinea interioara si disciplina personalului si pacientilor, am dispus renovarea Sectiei medicale, am pus la punct Camera de garda pe Sectie, avand in vedere importanta acesteia, Sala de tratamente, Camera asistentei sefe, camera asistentelor, camera medicilor si rezidentilor, si avand spatiu, langa Sala de mese, am infiintat chiar la intrare in Sectia medicala si o Sala de vizitatori, pentru-ca bolnavii sa nu mai fie nevoiti sa-si primeasca vizitatorii in Saloane sau sa coboare la poarta Spitalului, am pus la punct Sala de terapie intensiva, am stabilit conform normelor in vigoare si tinuta personalului medical. Pe linie de disciplina am stabilit ca nimeni nu paraseste Sectia medicala fara aprobare, fara inlocuitor, am stabilit ca orice persoana straina de Sectia noastra medicala, indiferent ca este medic, asistent sau director, trebuie trecut intr-un registru de vizitatori, ca atare nimeni nu misca in Sectie fara sa stim, inclusiv am pus la punct si am cerut respectarea graficelor cu personalul medical de serviciu indiferent de persoana si rangul medical, si mai ales am interzis ca in Fisele de observatie ale pacientilor sa scrie fiecare dupa dorinte, am dispus ca numai persoanele in drept sa faca acest lucru. Am trecut la multe, crezand ca fac bine, dar de unde sa stiu ca nu toata lumea iubeste profesionalismul, ordinea si disciplina muncii si mai ales moralitatea. Cand credeam ca totul merge bine, ma trezesc chemata intr-o zi la Director, acesta anuntandu-ma ca urmeaza sa vina un control de la Minister impreuna cu secretarul Comitetului politic superior din Sanatate, avand tinta pe mine si Sectia medicala pe care o conduceam. Am adunat personalul si le-am adus la cunostinta problema, spunandu-le ca noi ne vom continua treaba de zi cu zi. A venit si ziua sosirii Comisiei superioare si au inceput controale, discutii individuale cu personalul medical si auxiliar s.a.m.d. Culmea era ca pe mine nu ma intreba nimeni nimic. In sfarsit, intr-o dimineata am fost chemata la Sala de Consiliu a Spitalului. Mi-am luat agenda si m-am prezentat la Comisia de control. Am fost invitata sa prezint pe scurt activitatea mea de la numire si pana in ziua aceea. Scurt am prezentat o „ dare de seama ”, dupa care am intrebat de ce eu si Sectia medicala fac obiectul controlului, si daca ceva este in neregula, sa-mi fie adus la cunoscinta.
Secretarul Consiliului politic superior de partid de la minister, s-a uitat la mine, a zambit si a spus: „ tovarasa doctor, nu are rost sa va ascund nimic, noi suntem aici in urma unei sesizari anonime, dar stim cine sunt autorii, ( eu stiam ca era vorba de asistenta sefa, un medic rezident si directorul ), mai suntem aici si ca urmare a sesizarii directorului Spitalului, pentru a clarifica o situatie creata de „ ordinea si disciplina ” „ intronata ” de dumneavoastra de la numire si pana in prezent. Imediat veti primi un exemplar cu rezultatele controlului, dar pana atunci doresc sa aflati de la mine personal ca ati facut treaba buna, si ca atare va recomand, sa continuati sa va faceti datoria de medic asa cum o cere profesia si sufletul dumneavoastra. Daca aveti ceva neclar cu privire la Procesul verbal incheiat, cu privire la sesizare va rog sa-mi spuneti. Va rog sa-l cititi. O asistenta mi-a inmanat exemplarul, si am inceput sa-l citesc. In timpul acesta, Secretatul P.C.R. din minister, a luat telefonul operativ si a cerut sa vorbeasca cu Prim-secretar al judetului. Imediat a inceput sa vorbeasca pe un ton foarte aspru : „ pai bine tovarase Prim’, sunt atatea probleme in tara asta si eu sunt chemat ca sa analizez o porcarie de anonima? Tovarase Prim’, vad ca in judetul asta cine este cu dor de munca si isi face cu constiinciozitate treaba este reclamat. Eu va spun atat, ca prin venirea mea de la Bucuresti am constatat ca unii nu-si fac treaba si se tin de reclamatii si ar trebui sa fiti mai bine informat si mai ales ar trebui sa coborati in mijlocul poporului ca sa vedeti cum stau treburile in judet. Imi pare rau ca va spun, dar oamenii care nu muncesc se tin de mizerii, si treaba mea nu este sa ii descopar ci dumneavoastra prin mijloacele de care dispuneti, sa-i inlaturati, iar pentru bine, sa faceti ca oamenii care muncesc si cu simtul datoriei sa nu sufere de pe urma rauvoitorilor. Nici nu trebuia sa fiu chemat pentru o mizerie ca asta, dar este bine totusi ca am venit si am vazut cum arata un om dedicat meseriei de medic. Ar trebui sa fiti mai aproape de acesti oameni de bine. Va salut tovarase Prim’,” si inchise telefonul.
In timpul asta, isi facu aparitia si ofiterul de securitate ( pe care noi il porecleam „Alifie” ), cel care raspundea de Spitalul nostru, si se prezenta scurt : „ tovarase Secretar m-am prezentat la ordin ”. Secretarul i-a facut semn sa se aseze si il intreba scurt : ” dumneavoastra stiti ce se intampla aici ? ”. Ofiterul de securitate se uita catre mine, dupa aceea catre Secretar, dar din privirea Secretarului a inteles ca poate vorbi deschis si zise : ” Tovarase Secretar, imi pare rau pentru situatia creata, noi stiam ca tovarasa doctor nu este bine venita in acest Spital pentru-ca, sunt impamantenite niste obiceiuri proaste, dar sefa de sectie nou numita in persoana dumneaei, le-a inlaturat, instaurand disciplina muncii si mai ales a inceput sa creeze o responsabilitate personalului in ceea ce fac de zi cu zi toti cei din personalul medical si auxiliar. De aceea nici nu am dat curs „ informatiilor primite ” pentru-ca nu erau reale, nu aveau nimic cu ceea ce se intampla de fapt in teren si anume cu respectarea prevederilor legale si profesionalismul sefei de sectie si a celorlalti medici si asistenti care au inteles ce vrea tovarasa doctor in Sectia pe care o conduce ”.
Secretarul de partid, se uita la mine, se uita la comisie si ma intreba :” aveti ceva neclar cu privire la cele spuse si scrise? ”.
Am spus ca nu si am intrebat daca pot sa plec. ” Inainte de a pleca tovarasa doctor, spuse Secretarul, am auzit ca sunteti buna si la bancuri, ca atare in incheiere, va rog sa-mi spuneti care este ultimul banc scurt ? ”.
M-am uitat la ei si nu stiam ce sa zic, dar cu curaj, pentru-ca nu aveam nimic de pierdut, am zis : ” Stiti de ce cauta Securitatea sa recruteze femei ofiter cu sanii mari ? ”. Au inceput sa zambeasca, ” Alifie ” se cam inrosise, si au zis ca nu stiu niciunul. ” Pai, ca sa tina piept capitalistilor, tovarase Secretar, zic eu, cam sec dar adevarat, nu ? ”. ” Ba nu, e chiar adevarat si se uita catre „ Alifie”, si razand ii zise : femeia este totul mai tinerete, vezi ca americanii si rusii selecteaza numai femei, voi ce faceti? ”.
Dupa aceea mi-a spus : ” tovarasa doctor, este bine ca ati ” coborat Armata din pod ”, aveti grija si sa auzim numai de bine, puteti pleca, si sa stiti ca aveti un sprijin total din partea ministerului pentru dotarea si lucrarile incepute in Sectia pe care o conduceti, felicitari pentru numire si nu uitati ca pacientii sunt pe primul plan ”.
Am iesit lasandu-i sa discute si sa plece, m-am indreptat catre Sectie si am intrat in normalitatea de zi cu zi. La un moment dat, asistenta sefa si medicul rezident au zis ca vor sa se transfere, dar eu le-am spus ca totul este de domeniul trecutului, chiar daca m-au turnat la ”Alifie ” si la minister, eu nu sunt suparata, ci voi fi foarte bucuroasa sa-si puna in valoare si in slujba pacientilor calitatile lor de om de medicina, in rest nu conteaza ce s-a intamplat, si mai ales sa nu se mai repete treburi urate de genul turnarii, ci sa-mi spuna in fata si impreuna vom gasi o solutie de rezolvare sau vom apela la altii mai profesionisti decat noi. Si asa am conlucrat pana am plecat eu din Spital, fiind promovata in alta functie, dar sa stiti ca si in ziua de azi ne sunam cu diferite ocazii si nu se mai aminteste nimic din ceea ce a fost o pata in viata noastra. Si cu asta s-a incheiat un capitol urat din viata mea.
Va intreb, este normal ca in prezent sa asistam la fel si fel de asa zise ” desconspirari „ in public ? Cui folosescte? Sunt de acord cu faptul ca, daca o persoana s-a simtit persecutata de cineva, sa ceara desconspirarea dar sa tina pentru el, nu are rost sa ne improscam cu mizerii la televizor si in presa. Nu asta caracterizeaza romanul si salveaza Romania din mocirla in care se afla acum. Dar mai ales cred ca cea mai mare satisfactie este sa afli si sa ierti, pentru-ca asa au fost vremurile si atata i-a dus capul pe unii, nu are rost sa ne improscam in public, cred ca la vremurile de azi avem mult mai multe lucruri de facut, dacat sa ne noroim in public. Sa invatam sa iertam pe cei care au gresit cu sau fara voia lor fata de noi, si sa mergem mai departe, altfel vom bate pasul pe loc, si ne ducem in trecut fara sa vedem noi orizonturi. Luati exemplu de la fosta DDR, odata ce s-a unit cu RFG, trecutul l-au lasat trecutului si merg mai departe spre progres, noi de ce ne-am impotmolit si disecam acum firul in nu stiu cate parti?
Oameni buni, Romania are nevoie de noi, va rog sa iesim din mizeria care ne-a cuprins si sufletele noastre, si sa ” aducem soarele ” si deasupra Patriei noastre si in sufletul nostru.
Ceea ce am relatat mai sus este nimic pe langa ce am trait eu in S.U.A., anul trecut, cand impreuna cu sotul meu ne-am vizitat fiica casatorita acolo. Relatez cu sinceritate ca din momentul ajungerii noastre in aeroportul american, parca sosise teroristi si nu pasageri onesti. Controale, peste controale, si mai ales am fost tinuti mai multi pasageri intr-o zona deschisa in aeroport pana cand rudele au venit si ne-au insotit la domiciliul acestora, in cazul nostru in alt stat federal, pentru-ca din cauza vremii nu s-a putut ateriza la destinatie. Asa cu chiu cu vai am trecut de controale, de barajele din aeroport, si mai ales am dat declaratii peste declaratii ca nu avem nimic suspect de terorism asupra noastra si vai de capul nostru nu mai povestesc prin ce am trecut pana la destinatie.
In sfarsit am ajuns la domiciliul fiicei si ginerului nostru, dar a doua zi, am luat-o de la capat. Primul lucru facut, a trebuit sa ne prezentam la “ Boureau Seriff “, din oraselul respectiv, impreuna cu ginerele nostru. Acolo a trebuit sa completam alte formulare, sa prezentam toate actele, ( noroc ca le aveam pe toate, inclusiv livretele militare de rezervisti ). Seriful, a ramas mirat ca sunt si rezervista, el credea ca numai americancele si rusoacele pot face armata. Dupa verificarea documentelor si completarea formularelor, am plecat. A, era sa uit, avand in vedere ca ginerele nostru este medic dar si rezervist in Garda nationala americana, am fost trecuti si in baza de date ca “ vizitatori speciali “, si intr-un registru de evidenta, pentru-ca suntem si noi rezervisti, cu specificatia sub semnatura, ca in caz de solicitare a statului roman, sau a statului american in cazul unui conflict armat sa ne prezentam imediat la sediul Serifului pentru noi instructiuni. Ei, ce ziceti de asta, la noi in Romania se procedeaza asa? Va spun eu ca nu, chiar in prezent, de soarta rezervistilor romani nu se mai intereseaza nimeni. Oare se stie cati rezervisti combatanti si necombatanti mai sunt pe teritoriul Romaniei? Dar sa revin la vizita in State. Dupa ce ne-am acomodat cu clima si obiceiurile americane, am incercat sa cunoastem zona mai bine asa cum face romanul. Curios era faptul ca de cate ori ieseam in orasel trebuia sa dam explicatii. De exemplu, am mers la Mall-ul de la marginea oraselului, si la casa inainte de a plati, vanzatoarea ne-a intrebat daca suntem straini, si daca ne-am prezentat si la Sediul Serifului pentru informare. Alta si mai si, intorcandu-ne la domiciliul copiilor, am vazut vecinul copiilor nostri in fata casei lui, l-am salutat si am intrat in vorba, ca romanii cu americanii, vorba de unde am aflat ca din datoria de cetatean american a informat si el Biroul Serifului de venirea noastra. In concluzie ce sa mai zic, cred ca si pasarelele din copaci informau prezenta noastra, acolo pe teritoriul american. Si pun intrebarea, cui foloseste in Romania, vanatoarea asta de “ informatori “, cand in strainatate se “ informeaza “ unii pe altii, si mai ales cand in celelalte tari est-europene fost comuniste, nici nu se mai insista pe subiectul “ turnarii “, pentru-ca oamenii de acolo au inteles ce a fost in trecut si se tolereaza unii pe altii, vazandu-si in continuare de bunul mers al tarii pentru un trai decent al populatiei. In schimb la noi, s-a uitat de bunul mers al treburilor tarii si de realizare a unui trai decent pentru populatie, guvernul cautand “ mizerii “ in neputinta lor de a realiza o viata mai buna populatiei romanesti. Deci ? Cui foloseste ? Bineinteles guvernantilor actuali, pentru distragerea atentiei populatiei de la subiectul neputinta guvernarii, de la ingroparea economiei si industriei romanesti. Apropo, vezi ce se intampla cu C.F.R.-ul in ziua de azi. De cand a ajuns PDL-ul la puterea Ministerului Transporturilor prin domnul Traian Basescu, pe vremuri, ca ministru al acestui minister, primul lucru a fost ca acest domn onorabil ( cum ii place sa i se spuna ), sa distruga calea ferata, si sa desfiinteze personalul, astfel ca nu s-a multumit numai cu vanzarea Flotei maritime romanesti ci a continuat cu desfiintarea unor statii C.F.R., sa dea afara personalul calificat, pe motiv de restructurare, iar de infrastructura ce sa mai vorbim ( vezi in ce hal au ajuns garile, calea ferata, podurile feroviare, vezi podul feroviar de la Gradistea jud. Giurgiu, zici ca a fost bombardat ), s-a mai pus vreun surub la calea ferata? Nu, ca atare, trenurile “ rapid “si “ accelerate “ au devenit trenuri “ personale “ si mai avem putin pana dispar si acestea si vom trece la caruta cu cai, ca de, guvernarea PDL-UDMR-UNPR, ne duce in “ zbor “ catre un “ viitor intunecat, fara stiinta, progres si bunastare “ , catre… nici noi nu mai stim unde, dar sigur este ca actuala guvernare pune pe “ butuci “ Romania de azi. De ce oare? In unele tari s-a ajuns ca trenurile sa circule cu peste 300 de Km/h, iar la noi romanii care odinioara zburam in Cosmos, acum vom ajunge…vai de capul nostru, nu-mi vine sa ma gandesc la ce nenorociri sa ne mai asteptam daca mai continua guvernarea asta PDL-UDMR-UNPR, guvernare dusmanoasa de rasu-plansu.
Dragi cititori, peste putin timp, vor fi alegerile de toate “ tipurile “. Voi romanii veti uita mizeria si inapoierea la care ne-a adus guvernarea PDL-UDMR-UNPR, guvernare care ne repeta zilnic “ popor consumati prea mult, popor mancati prea mult… popor nu mai aveti nevoie de unitati militare, popor nu mai aveti nevoie de Spitale, popor nu mai aveti nevoie de bani, popor nu mai aveti nevoie de Politie, popor trbuie sa munciti gratuit fara salarii, popor…”.
Incotro Romania de azi?
Asistam in zilele de azi la distrugerea Corpului militar activ si in rezerva, distrugerea institutiei ” Politia ” ( guvernantii reduc numarul de politisti, facad pe placul infractorilor ), tot guvernantii distrug sistematic incet si sigur ” Invatamantul ” si ” Sanatatea ”, ce se va alege de poporul roman, de Romania de azi fara o Armata bine incadrata si dotata, fara o forta de Politie numeroasa, bine dotata si mai ales ce se va alege de poporul roman, fara carte si sanatate?
Si tot acum asistam la inceperea distrugerii sistematica o organizarii teritorial-administrativ-teritoriala a Romaniei, sub pretextul ca nu sunt bani. Dar guvernul ce face? De ce nu ” face ” bani?
Este mai usor sa distrugi poporul roman si organizarea teritorial-administrativa statala a Romaniei? Aude domnul presedinte Basescu aude si guvernarea?
Sa ne asteptam la un nou ” Kosovo”, sau la o divizare ca in fosta Iugoslavie? Doamne fereste, zic eu, voi ce spuneti? Si asta numai de dragul de a ne supune orbeste Uniunii Europene? Unde este demnitatea romanilor de a trai si munci intr-un stat suveran. Apropo, mai suntem suverani, mai suntem liberi, ne mai hotaram noi soarta noastra si a tarii?
Puteti raspunde, oameni buni?
Ce n-a distrus camarila lui Ceausescu, distrug ramasitele camarilei trecute, transformata in camarila PDL-UDMR, care nu ” iarta ” nimic, distruge tot. Fiind in America cu putin timp in urma, la fiica si ginerele meu american, ( acesta fiind medic civil si ofiter rezervist in Garda nationala americana ). Am ramas fara cuvinte la intrebarea ginerului meu american: ” De ce l-ati distrus pe Ceausescu, de ce il faceati prost, pentru-ca nu el va asuprea, si nu era prost de loc ”. Si ca sa intareasca cele spuse, m-a pus sa vizionez un documentar cu declaratiile de presa ale lui Ceausescu in America, in prezenta lui Nixon si Carter, ( ultimii doi fiind fosti presedinti americani ). ”Mama soacra, ma intreba ginerele, in urma vizionarii peliculei poti sa mai spui ca Ceausescu era prost? Va inselati toti romanii, si anume voi nu vedeti ca in trecut ca si in prezent va chinuie aceeasi camarila politica, tinandu-va in trecut fara nici o perspectiva, camarila care nu are legatura nici cu comunismul dar nici cu capitalismul in adevaratul sens al cuvintelor, Treziti-va romani, altfel ramanane-ti ” de caruta ” cum spuneti voi romanii, si poate si mai rau, doamne fereste ”.
Si acum ma gandesc la ceea ce a spus ginerele meu american. Voi, la ce va ganditi, dar ca sa va ganditi, intai trebuie sa va treziti, sa va ridicati si sa va scuturati de trecut cu gandul la prezent si viitor.
Foamea, mizeria, saracia, taierea de salarii si pensii duce la coruptie.
Omul trebuie sa supravetuiasca prin orice mijloace.
Sa fie si in Romania o viata decenta cu salarii si pensii decente si o sa vedeti ca nu mai este nevoie de “ atentii “.
Jos si afara cu parlamentarii PDL-UDMR si mai ales cu hoata de presedinta a Camerei Deputatilor, care fura voturile in Parlamentul Romaniei. Aceasta femeie este o rusine pentru romance, ca de altfel ca toate femeile PDL-iste, sunt o rusine.
Jos cu jurnalistii sustinatori ai politicii falimentare PDL-UDMR, jos cu ei.
Multumesc pentru rabdare la citit si va salut si scuze pentru eventuale greseli gramaticale, nu mai am rabdarea sa ma intorc si sa corectez. Multumesc de intelegere.
“ Pentru Patria noastra Romania “.
Dr.Axinia Hera,
Medic primar, locotenent in rezerva, sotie si mama, fara apartenenta politica, in Romania de azi.