vineri, iunie 21, 2024
AcasăActualitate militaraSecuritatea nationala.

Securitatea nationala.

Unele aspecte privind securitatea internă
România este membră a Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene. Necesitatea și oportunitatea acestor realități nefiind subiectul acestui eseu, consider aceste fapte ca fiind un postulat.
Având în vedere faptul că apărarea colectivă (în cadrul NATO) sau securitatea comună (în cadrul UE) reprezintă o realitate, totuși, în prima perioadă a unui conflict sau a unei crize, până la mobilizarea forțelor tratatului sau uniunii necesare acțiunii, statul național trebuie să supraviețuiască, atât ca teritoriu căt și ca popor.

Realizarea acestei apărări individuale (și aici includ și latura economică) este posibilă doar dacă sistemul național de securitate și apărare este apt să reziste agresiunii, dacă economia posedă acele caracteristici minimale necesare asigurării existenței poporului pe timp de criză sau conflict și dacă populația este pregătită pentru apărare, în spirit patriotic, civic, militar.
În contextul general complex, dinamic și conflictual, cu tendințe de globalizare, securitatea națională, însăși existența statului român, poate fi pusă în pericol chiar și din interior în condițiile în care starea morală a populației este degradată (trădare, necinste, minciună, corupție, hoție, defetism, proastă pregătire profesională).
De asemenea, inexistența unor minime resurse naturale, mijloace de producție, elemente de infrastuctură aflate la dispoziția statului în situații de criză sau conflict constituie un pericol major.
Armata trebuie să fie în măsură să dea o ripostă hotărâtă oricărui agresor, încă din primele momente, astfel încât teritoriul național și populația să aibă minim de suferit în acest caz. Este tardivă o intervenție colectivă dupa ce poporul nu mai există sau avutul statului sau privat a fost distrus.
Fără a neglija importanța apărării colective sau comune, voi încerca să fac unele considerații asupra apărării individuale și să aduc în discuție anumite realități concrete și soluții.

Pregătirea populației pentru stări de criză sau conflict

Cunoașterea, înțelegerea și evaluarea corecte a proceselor interne, a gradului de coeziune socială, a capacității de mobilizare publică este o necesitate, în consecință încep cu unele consideratți asupra stării de fapt.
În țara noastră, unde alternativa marxist-socialistă este discreditată (obiectiv sau nu), alternativa liberal-occidentală este pusa în pericol tocmai de modul în care elitele nu constituie un model de urmat, ci dimpotrivă.
Se spune că pacea este inexistența stării de război, în plus existănd dreptate și prosperitate.
În țara noastră, dreptatea nu este înfăptuită corespunzător, iar prosperitatea este cunoscută doar de anumite categorii, în mare majoritate cu încălcarea legii și moralității.
Atât la nivelul superior al societății, căt și la nivel de individ, se constată racile teribile (lipsă de patriotism și conștiință civică, hoție, corupție generalizată, defetism, carențe de educație și cultură, slabă pregătire profesională, slabă informare). Se constată slăbiciuni ale regimului democratic, ale societății civile și o anemică dezvoltare a spiritului public.
Pe acest fond extrem de negativ, în prezent, singura soluție de a asigura funcționarea cât de cât normală a statului este cea coercitivă. Însă, nici justiția nu este funcționala inducând tensiuni latente, neîncredere în stat și frustrări, modelele de urmat fiind infractorii. Populația nu consideră că singurul izvor de drepturi stă în muncă și proprietate, ci este predispusă la acte antisociale, chiar ne mai conștientizând acest lucru.
De asemenea, sunt create condiții de dezinformare, manipulare a populației, în funcție de interesele economice, politice ale unor actori interni sau străini.
Clasa politică este expresia cea mai hâdă a poporului, dând impresia unei găști împărțite în clanuri, bezmetică și inconștientă, pusă pe rapt și distrugerea țării când interesul personal sau de grup o cere.
În momentul actual, politicienii ar putea ceda țara fără nici o împotrivire dacă interesele personale ar cere-o. În acest moment, clasa politică constituie un risc și o mare amenințare.
Instituțiile statului sunt inerte, slabe, ineficiente și profound corupte.
Instituția polițienească nu este doritoare de dreptate (menționez experiența personală în care un ofițer de cercetări penale mi-a declarat că toata lumea fură, așa că îl sesizez degeaba).
Chiar și instituția militară este atinsă de corupție și lipsă de moralitate (iarăși din experiența personală, o grupa de ofițeri-studenți a votat în majoritate să copieze la examene). De asemenea, furtul și delapidarea se practică pe scară largă, cei cinstiți fiind marginalizați și ridiculizați. Învățământul este superficial, fiind minat atât de „zestrea“ cu care elevii participă, cât și de lipsa de interes și dedicare a cadrelor didactice.
Instituția religioasă nu se apropie de valorile creștine, de textile biblice, de enoriași, de popor până la urmă, ci și-a construit un mod de comportare și evanghelizare bazat pe interesul personal și de grup. Folosindu-se de masiva ignoranță a credincioșilor, mistifică adevărurile propovăduite de scripturi, putând constitui un mare pericol de manipulare. Așa cum Biserica creștină a ținut ascunsă Biblia popoarelor, așa se încearcă și acum îndepărtarea cetățenilor de adevărul istoric și contemporan.
În aceste circumstanțe, cu toate că spațiul politic este bine încadrat de partide și organizații, opinia publică continuă să exprime numeroase rețineri față de modul de organizare și funcționare a democrației și statului de drept (ca urmare, publicul conferă Bisericii și Armatei o cotă remarcabilă de încredere, mult în fața presei, guvernului sau parlamentului).
De aceea Biserica și Armata pot fi folosite pentru îndreptarea stării de lucruri existente.

Această stare de fapt trebuie acceptată, doar astfel putându-se acționa conștient pentru îndreptarea situației.
Ca principală soluție propun punerea unui mare accent pe educație patriotică, civică, ortodoxism moderat, pregătire profesională, inseminarea unor cunoștințe profunde precum și a unor metode științifice de cunoaștere încă din copilărie, școală, astfel ca adultul să fie deja format în spiritul celor de mai sus.
Încă din ciclul primar ar trebui introduse cursuri de educație civică, democrație, istorie a patriei, urmând ca în ciclurile superioare să se predea chiar informații de natură geopolitică, de securitate și apărare. Menționez că un individ, oricât de bine pregătit profesional, fără adânci convingeri civice, patriotice, morale și creștine, nu valorează mai nimic, ba chiar poate face mult rău. Manualele acestor cursuri trebuie întocmite de către autoritățile centrale ale statului, cu maximă responsabilitate și discernamânt, cu avize ale Academiei Române și ale structurilor de securitate, cu obiective clare, reducând la maximum pericolul intrepretărilor subiective ale profesorilor, care momentan nu sunt un model de urmat, ci trebuie folosiți doar ca portavoce. Controlul însușirii cunoștințelor la aceste cursuri trebuie făcut tot de autoritățile centrale.
De asemenea, religia trebuie acceptată ca materie școlară doar în sensul că aceasta inoculează încă din copilărie cetățenilor valorile morale creștine (pacea, toleranța, buna înțelegere între oameni și popoare), universal umane, valorile statului național.
Atât cunoștințele și deprinderile civice, cât și cele religioase trebuie inoculate încă din prima copilărie, oamenii prin natura lor fiind gata să lupte pentru orice consideră sacru: ideologii, credințe, teritorii sau pentru statul–națiune. Nu o dată s-a întâmplat în istorie ca religia să fie parte integrantă a eforturilor naționale de a dezvolta capacitatea de sacrificiu necesară forțelor armate și de a motiva populația pentru conflict armat.
Practic, astfel se pot crea generații de cetățeni devotați patriei, cu profund spirit democratic și civic. Avalanșa de imoralitate, necinste și tot setul existent în prezent nu vor reuși astfel să se impună.
Acestea se vor izbi ca de un zid de credințele formate încă din copilărie.
Aceste cursuri vor prima celorlalte, fiind necesare formării caracterului și personalității omului, dându-i deprinderi corecte pentru întreaga viață. Manipulatorii actuali, toate tipurile de lichele, agenții de influență, vor protesta energic contra acestor măsuri, însă nu vor îndrăzni niciodată să se exprime public împotriva credinței și tradiției statului român.
În privința clasei politice propun ca pentru fiecare post ocupat prin alegeri, aceste cursuri să se țină cu un an înaintea începerii mandatului. În acest an, politicienii vor efectua un an de pregătire, în regim militar încazarmat (tip scoală de ofițeri de rezervă), timp în care vor absolvi un masterat pe teme de securitate și apărare, eliminatoriu.
Politicienii se vor opune, așa cum se opun mereu chiar și poporului, exprimărilor acestuia chiar și prin referendum validat, nepunând preț pe „masele nespălate“, și vor trebui obligați de societate prin acțiuni nonviolente, dar ferme (starea de spirit a populației face posibil acest lucru).
Trecerea de la serviciul militar bazat pe conscripţie la serviciul militar fondat pe voluntariat şi integrarea României în NATO au avut drept urmare firească o continuă diminuare a coeziunii sociale şi consensului naţional în ceea ce priveşte responsabilitatea fiecărui cetăţean privind apărarea ţării.
În acest context, percepţia responsabilităţii cetăţenilor faţă de garantarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale se transformă, majoritatea considerând-o ca o atribuţie exclusivă a armatei, la rândul său văzută ca o instituţie specializată în executarea acestui tip de activităţi şi nu ca o parte componentă a naţiunii. Aceste aspecte negative pot fi estompate prin introducerea unor stagii de pregătire a populației apte luptei armate, dupa modelul Gărzii Naționale ale SUA (convocari periodice, fără scoaterea din producție, în cadrul cărora accentul se va pune pe informări asupra situației geopolitice, a conflictelor existente sau potențiale, asupra intereselor marilor puteri în diverse zone, astfel reușindu-se nu neapărat o pregătire militară generală a populației ci contracararea manipulărilor practicate de organele mass media ostile intereselor naționale ).
Pregătirea populației trebuie să nu aiba un caracter cazon explicit, în sensul disciplinei și instrucției militare, ci trebuie îmbracată în forme acceptabile de societatea civilă, tip informări, pentru a evita crearea de tensiuni.

Pregătirea armatei pentru stări de criză sau conflict

Conform structurii și dimensiunii actuale, Armata României nu poate apăra de una singură teritoriul național și poporul român.
Totuși, până la activarea forțelor apărării colective, țara trebuie apărată. Retragerea strategică, în contextul rapidității și tehnologizării ducerii acțiunilor de luptă actuale, nu este o opțiune acceptabilă, eliberarea teritoriului național și urmărirea ulterioară fiind tardive, oamenii și bunurile lor materiale fiind deja distruse.
În situația unui agresiuni masive, alianța nu poate interzice simultan toate direcțiile de pătrundere, ci va apăra selectiv, pe priorități, zonele în care are amplasate facilități militare comune destinate operațiilor ulterioare.
În această situație, interesul național impune atragerea de facilități ale NATO pe teritoriul României, astfel încât acesta să fie apărat încă din primele minute ale războiului (baze aeriene, de rachete antiaeriene etc.).
De asemenea, forțe armate, altele decât cele destinate apărării colective, trebuie destinate apărării individuale, în contextul în care forțele principale ale alianței nu s-au prezentat la timp pe teritoriul național (nu poate fi exclusă niciodată posibilitatea trădării) sau sunt în dificultate ori înfrânte definitiv.
Pe scheletul unei forțe reduse dar foarte capabile, prin trecerea la mobilizare a armatei de rezerviști, se poate organiza „oastea cea mare a țării“, cu adânci tradiții istorice, care chiar după o eventuală înfrângere poate duce acțiuni de rezistență.
În aceste condiții , pregătirea populației nu atât pentru luptă, cât în spiritual rezistenței este esențială, fiind posibilă atitudinea de non-combat.
Conducerea politică a țării are un mare rol în organizarea rezistenței, însă în contextul actual, acest rol trebuie jucat de Armată și Biserică, instituții fundamentale ale poporului ce rămân în afirmarea identității și unității naționale.
Armata, pe lângă faptul că este o instituție a statului, este și o instituție a poporului, oastea fiind constituita din cetățenii țării.
Armatei ii revine apararea armata, iar Bisericii apararea spirituala a integritatii si fiintei nationale.
Încrederea în armată, spre deosebire de poliție și jandarmerie, este generată, în afară de tradițiile istorice naționale și de neexpunerea ei la viața de zi cu zi a populației civile. De aceea trebuie evitată compromiterea armatei în acțiuni pe timp de pace, cu excepția celor de strictă necesitate, prezervându-i-se rolul de salvator al națiunii în caz de dezastru major.

Pregătirea economiei pentru criză și conflict

Unul dintre indicatorii securității naționale este dezvoltarea economică durabilă și prosperitatea pentru cetățeni.
Unul dintre mijloacele de asigurare a securității este cel economico-financiar.
Principial, globalizarea este o șansă reală de dezvoltare economică, dar nu este o certitudine garantată pentru fiecare țară.
Din cauza condițiilor create atât înainte de 1989, dar mai ales după acest an (corupție, hoție, lipsă de clarviziune a conducătorilor, spolierea avuției naționale etc.), economia românească este aproape inexistentă. Societatea s-a bazat pe împrumut și consum în lipsa producției de bunuri materiale. Axarea pe servicii și consum a fost o gravă eroare, la fel dezindustrializarea țării și distrugerea agriculturii. Majoritatea resurselor naturale de petrol și gaze nu se mai află în patrimoniul statului român. Industria prelucrătoare a fost înstrăinată sau distrusă, la fel construcțiile de mașini și industria de apărare. Băncile au fost devalizate sau vândute astfel încât aproape nu mai există bănci cu capital românesc. Infrastructura – rutieră, dar în special cea feroviară – a rămas la nivelul anului 1989, dar mult degradată. România nu mai are flotă.
În contextul globalizării, România intră cu un handicap important, iar dacă tendințele de polarizare între tabăra bogată și cea săracă vor continua, se poate lesne ajunge la faliment și distrugerea statului național.
De asemenea, așa cum comunismul naționalist era o utopie de societate universală și perfectă, tot așa este acum cea a pieței fără granițe și a universalismului economic, care impune pretutindeni aceleași norme de producție și stil de viață.
În fața acestor provocări, aparent situația este fără ieșire. Situația economico-financiară este un butoi cu pulbere, nu doar un risc sau o amenințare.
Totusi, dacă vom folosi puterea creativă și de muncă a poporului român, după eradicarea tarelor mai sus amintite, s-ar putea să avem o șansa. Foarte mica. Însă, nu acest aspect este obiectul acestui eseu.
Contextul actual al crizei economice poate simula situația care s-ar crea în caz de conflicte, atât regionale dar în special globale.
Soluția pe care o propun este crearea în patrimoniul statului a unui minim sector economic, chiar nerentabil, dar care ar putea asigura strictele necesități ale populației în cazuri extreme: aprovizionarea cu apă și alimente, cu bunuri de consum de strictă necesitate, energie electrică generată hidro, nuclear și pe cărbune. Acest sector trebuie să funcționeze la parametri minimali pe timp de pace, dar să aibă capacitate suficientă pentru întreaga populație, cu materii prime și energie din interior, independentă de relațiile economice ale pieței internaționale.
Riscul înstrăinării profitului acestor capacități economice – sifonări de fonduri – de către clasa politică și clientela ei este mai mic decât pericolul inexistenței acestei plase de siguranță.
Este evident și acum că UE, cuprinsă de criză, nu poate ajuta statele în dificultate, în plus este posibil și să nu vrea să o facă la un moment dat (se pot invoca motive atât obiective – corupția, hoția, justiția derizorie etc. –, cât și subiective – Germania va uita foarte greu comportamentul nostru anterior).
De asemenea SUA, în condițiile în care ar trebui să salveze mai multe țări cuprinse de criză, ar ajuta România doar dacă ar avea mari capacități militare pe teritoriul nostru.
În caz de conflict major, nu ne va ajuta nimeni.
Capacitatea de supraviețuire a poporului va fi condiționată de îndeplinirea cerințelor de la paragraful legat de pregătirea populației, de minimă subzistență, de existența unor instituții puternice precum Armata și Biserica.
Pe de altă parte, economia de piață în România este la limită funcționalității ei. Dezvoltarea economică este frânată dacă nu blocată de tarele fantastice ale societății noastre. Capitalul românesc este obținut în mare parte din spolierea statului, capitaliștii români sunt urmașii bișnițarilor din socialism.
Crearea unui așa-numit moment zero este fără sens în contextual actual. Până la rezolvarea tarelor morale și de comportament, singura soluție este conservarea valorilor naționale până la reîmprospătarea poporului român.

Ca o concluzie, ieșirea din acest marasm pe cale legică, dialectică, obiectivă este de lungă durată. Grăbirea acestui proces s-ar putea face, însă, numai cu limitarea unor drepturi și libertati fundamentale ale omului, pe o perioadă determinată. De fapt, PE TIMP DE PACE și din proprie inițiativă, benevol, acest lucru este imposibil în contextul entropiei populației românești, în contextul apartenenței la NATO și UE.

Sursa: assspidic.wordpress.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE