În ultimii 22 de ani, în timp ce efectivele din Armată, Interne şi chiar şi din serviciile secrete s-au redus substanţial, numărul generalilor activi şi în rezervă a crescut permanent. Practic, potrivit unor date, România ar fi ţaracu cei mai mulţi ofiţeri avansaţi la gradul de general, în timp de pace. Potrivit unei statistici, numai sub preşedintele Băsescu, la MApN au fost avansaţi 478 de generali, la SRI 68 de generali, la SPP 32 de generali, iar la MAI 137 de generali. Din informaţiile noastre, în prezent, numărul generalilor activi din toate instituţiile de forţă ale statului se ridică la aproape 400.
În România există câteva instituţii mari şi late care „dospesc” generali. Cu una sau mai multe stele, numărul acestora se apropie, potrivit informaţiilor noastre, de 400. Cele mai vechi şi cunoscute instituţii publice din ţarăunde pot fi auzite la tot pasul saluturi precum „Să trăiţi!, sau „Am onoarea, domnule general!” sunt Ministerul de Interne şi cel al Apărării. Următoarele pe listă sunt SRI, SIE şi, în cele din urmă, SPP, instituţii ale statului român care, absolut toate, refuză să facă public numărul generalilor din “dotare”.
Citeste articolul integral pe puterea.ro