Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va participa marţi, 3 iunie, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, care va avea loc la Bruxelles.
Întâlnirea de marţi constituie etapa pregătitoare a Summit-ului din luna septembrie din Ţara Galilor, agenda de discuţii cuprinzând teme precum dezvoltarea capabilităţilor de apărare, apărarea antirachetă, apărarea cibernetică, dar şi finanţarea şi reforma Alianţei.
În marja Reuniunii, ministrul român va avea întâlniri bilaterale atât cu ministrul federal al Apărării al Republicii Federale Germania, Ursula von der Leyen, cât şi cu ministrul canadian al apărării, Robert Nicholson.
Sursa: mapn.ro