marți, noiembrie 12, 2024
AcasăLegislatieRegulamentul onorurilor si ceremoniilor militare suporta modificari.

Regulamentul onorurilor si ceremoniilor militare suporta modificari.

Nu stim daca aceste modificari survin in urma scandalului provocat anul trecut pe 1 decembrie prin acordarea onorului de catre garda de onoare primului ministru si nu presedintelui Senatului cum era normal, ceea ce stim cu siguranta este faptul ca Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.30/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică.

Iata modificarile, asa cum rezulta ele din ordinul nr. 14 din 31 ianuarie 2011, act publicat in Monitorul Oficial nr. 99 din 7 februarie 2011:

1. La articolul 14, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 14. – (1) Instituţia care organizează activităţi la care se acordă onoruri militare transmite pentru aprobare, prin comandantul garnizoanei, şefului Statului Major General, pentru garnizoana Bucureşti, respectiv şefilor categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţilor comandamentelor de armă, pentru celelalte garnizoane, cu cel puţin 15 zile înainte de desfăşurarea activităţii, următoarele date:”.
2. La articolul 14, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Şeful Statului Major General sau persoana desemnată de acesta, respectiv şefii categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţii comandamentelor de armă transmit răspunsul la solicitarea de aprobare formulată potrivit alin. (1), prin comandantul garnizoanei care asigură organizarea onorurilor militare. Comandantul garnizoanei stabileşte tipul detaşamentului de onoare şi activităţile ce se desfăşoară în cadrul ceremoniei militare, conform prevederilor anexei nr. 11.”
3. La articolul 25, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
„(2) Participarea armatei la ceremoniile publice prevăzute în prezentul regulament se asigură de către comandantul garnizoanei, care obţine avizele necesare şi raportează ierarhic, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării activităţii, la structura de specialitate din Statul Major General şi la Componenta pentru situaţii/Centrul de conducere operaţională, comunicând în principal următoarele date: programul ceremoniei, unităţile militare participante – efective, armament, tehnică – şi persoana desemnată să conducă activităţile.
(3) Participarea armatei la ceremonii publice, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 7, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a persoanelor juridice, se face cu aprobarea şefilor categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţilor comandamentelor de armă care au în subordine efectivele solicitate şi raportarea ierarhică cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării activităţii, la structura de specialitate din Statul Major General şi la Componenta pentru situaţii/Centrul de conducere operaţională, comunicând în principal următoarele date: programul ceremoniei, unităţile militare participante – efective, armament, tehnică – şi persoana desemnată să conducă activităţile.”
4. La articolul 69, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 69. – (1) Parada militară la nivel local se organizează de comandanţii garnizoanelor respective, pe baza aprobării date de şefii categoriilor de forţe ale armatei/comandanţii comandamentelor de armă care au în subordine structurile participante. Onorul militar se acordă conform prevederilor art. 10.”
5. Articolul 70 va avea următorul cuprins:
„Art. 70. – La parada militară locală, regulile prevăzute la art. 43, art. 44 alin. (1), (3)-(5) şi art. 45 alin. (2)-(9) se aplică în mod corespunzător.”
6. La articolul 74, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Retragerea cu torţe se desfăşoară cu aprobarea şefului Statului Major General, pentru garnizoana Bucureşti, respectiv a şefilor categoriilor de forţe ale armatei sau comandanţilor comandamentelor de armă, pentru celelalte garnizoane, şi se organizează de comandantul garnizoanei, care obţine avizele necesare. Militarii care iau parte la retragerea cu torţe nu poartă armament şi execută deplasarea pe jos.”
7. Articolul 134 va avea următorul cuprins:
„Art. 134. – Participarea armatei la ceremonii publice, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 7, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a persoanelor juridice, constituie prestări de servicii şi costurile se suportă de solicitant, potrivit prevederilor legale în vigoare.”
8. Articolul 136 va avea următorul cuprins:
„Art. 136. – (1) Ceremoniile militare organizate în situaţiile prevăzute la art. 7 se desfăşoară cu suportarea cheltuielilor din fondurile aprobate cu această destinaţie din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
(2) Ministerul Apărării Naţionale suportă din bugetul propriu desfăşurarea anuală a unei singure ceremonii militare pentru comemorarea eroilor străini căzuţi pe teritoriul României, pentru fiecare stat care solicită, cu un detaşament de onoare de tip C. Solicitările suplimentare constituie prestări de servicii şi se suportă de solicitant, potrivit prevederilor legale în vigoare.”

Ordinul de modificare este semnat de Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE