marți, octombrie 15, 2024
AcasăCeremonii militareMihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane...

Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan

Afirmatia apartine însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher. Acesta a precizat, în discursul său, că România este unul dintre cei mai buni şi mai loiali aliaţi ai SUA.

„În ultimul deceniu, în calitatea sa de membru NATO din anul 2004, România s-a transformat într-unul dintre cei buni şi mai loiali aliaţi ai Statelor Unite, aducând o contribuţie timpurie la eforturile NATO şi ale coaliţiei în Kosovo, Irak şi Afganistan”, a spus Butcher.

”Pe măsură ce se apropie retragerea trupelor ISAF din Afganistan, Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan”, a declarat acesta.

Declaratiile oficialului american au fost facute cu ocazia unei receptii organizate de ambasada SUA, pe nava USS Mount Whitney pentru oficialităţi cu ocazia acostarii in portul Constanta.

Mount Whitney (MTW) a fost construită în şantierul naval din Newport, numele său provenind de la un munte din zona Sierra Nevada. Mount Whitney are 150 de militari la bord, 12 ofiţeri şi 150 de marinari civili.

Este prima navă de război a SUA la bordul căreia se află, în mod permanent, personal feminin. MTW are la bord rezerve de hrana pentru 90 de zile şi poate transporta provizii pentru a evacuarea de urgenţă a peste 3.000 de persoane. Nava produce zilnic 100.000 galoane de apă (circa 378.500 litri) prin sistemele proprii şi are în rezervoare circa un milion de galoane de combustibil (375 milione litri).

Nava produce peste 7.500 kilowaţi, suficient pentru a alimenta un oraş de mic dimensiuni. Pe navă se află permanent şi un elicopter Knight Hawk cu capacitatea de a ateriza la bordul oricărei fregate.

USS MOUNT WHITNEY, nava amiral a Flotei a 6-a a din Marea Mediterană, are programate mai multe exerciţii tactice NATO alături de marinarii români. Nava stă la Constanţa patru zile.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE