vineri, septembrie 13, 2024
AcasăInzestrareO gura de aer pentru Fabrica de avioane de la Craiova

O gura de aer pentru Fabrica de avioane de la Craiova

Potrivit Mediafax, Fabrica de Avioane Craiova a semnat un contract-cadru cu Ministerul Apărării Naţionale pentru repararea şi întreţinerea aeronavelor de antrenament IAR 99 Şoim, afirmă liderul de sindicat al uzinei, Victor Peţa, contract a carui valoare nu a fost facuta publica.

„S-a semnat un contract-cadru care statuează unde vor fi reparate aparatele IAR 99 din dotarea Armatei. Primul avion va sosi în acestă săptămână. Sperăm să vină şi fondurile necesare pentru că, din câte ştiu, în bugetul pe 2012 nu au fost alocaţi bani pentru repararea de avioane IAR 99”, a declarat, luni, Victor Peţa.

Potrivit acestuia, deocamdată nu a fost făcută publică valoarea contractului, însă angajaţii fabricii au mai reparat şi în trecut avioane ale MApN, iar costurile s-au ridicat la aproximativ un milion şi jumătate de euro pentru o aeronavă.

Situaţia financiară a Fabricii de Avioane Craiova este critică, de aproximativ un an existând probleme cu plata salariilor angajaţilor.

În 27 martie, directorul general al SC Avioane SA Craiova, Marin Stancu, a fost eliberat din funcţie de către ministrul Economiei, în urma unui protest spontan al angajaţilor, care au cerut plata salariilor restante. Noul director general al SC Avioane SA este Ioan Sava, care are mandat până în martie 2014.

Fabrica de Avioane din Craiova mai are în prezent 296 de angajaţi, numărul lor diminuându-se constant după 1990, când uzina avea peste 4.700 de salariaţi. Fabrica a fost scoasă la privatizare de mai multe ori, însă actionarul majoritar a ramas in continuare statul roman.

Sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE