duminică, februarie 9, 2025
AcasăActualitate militaraDecorații militare franceze pentru nouă militari români din forțele terestre și aeriene

Decorații militare franceze pentru nouă militari români din forțele terestre și aeriene

Domnul Philippe GUSTIN, Ambasadorul Franței în România, va conferi decorații militare franceze pentru nouă militari români din forțele terestre și aeriene, miercuri, 19 martie, la ora 12.00 în cadrul unei ceremonii care va avea loc la sediul Statului Major al Forțelor Ferestre din Bucureşti, în prezența autorităților române din domeniul apărării.

Militarii români care vor fi decorați au participat, alături de militarii francezi, la misiunea ISAF din Afganistan, din a doua jumatate a anului 2012 și până la finele anului 2013.

Opt dintre acești militari aparțin forțelor terestre și au cooperat cu militarii francezi în cadrul misiunii NATO de instruire a armatei afgane în domeniul blindatelor in Kabul.

Militarul apartinând forțelor aeriene române a participat alături de militarii francezi la misiunile desfăşurate în cadrul comandamentului aeroportului internațional din Kabul.

Prin acordarea acestor decorații, autoritățile militare franceze, doresc să își arate recunoștința pentru devotamentul, profesionalismul și spiritul de colaborare de care militarii români au dat dovadă pe tot parcursul misiunii.

Ceremonia marchează, de asemenea, excelenta colaborare în domeniul apărării între Franța și România.

Sursa: ambafrance-ro.org

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE