vineri, februarie 7, 2025
AcasăActualitate militaraConducerea MApN in vizite oficiale internationale

Conducerea MApN in vizite oficiale internationale

Daca ministrul apararii nationale, Mircea Dusa, a luat drumul SUA, unde va participa la o dezbatere organizată de către Consiliul Atlantic, pe tema ” Stadiul programelor bilaterale SUA – România” si se va intalni cu oficiali americani, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, va efectua o vizită oficială în Slovenia, în perioada 15-18 octombrie, la invitaţia omologului său.

Potrivit MApN, in perioada 17 – 18 octombrie, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Daca în data de 17 octombrie, ministrul Dusa va participa la dezbaterea organizată de către Consiliul Atlantic, pe tema ” Stadiul programelor bilaterale SUA – România”, pe 18 octombrie, ministrul se va întâlni cu secretarul american al apărării, Charles Timothy Hagel.

În aceeaşi zi, ministrul apărării are planificate întâlniri cu preşedintele comisiei de apărare din Camera Reprezentanţilor, Buck McKeon şi cu preşedintele Departamentului Afaceri Strategice, din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers. Agenda de vineri, 18 octombrie, cuprinde şi întâlnirea cu Frank Rose, asistent adjunct pentru politica de apărare al secretarului de stat american.

Programul ministrului in SUA mai cuprinde si o vizita la baza din localitatea Moorestown, New Jersey, unde va avea loc modificarea sistemului antibalistic AEGIS de pe navă, pentru a fi instalat la sol.

Generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, efectuează, în perioada 15-18 octombrie, o vizită oficială în Slovenia, la invitaţia omologului său.

În cadrul întrevederii avute cu şeful Statului Major General sloven, generalul de brigadă Dobran BOŽIČ, au fost abordate subiecte privind stadiul cooperării bilaterale, analiza iniţiativelor regionale la care participă cele două armate, proiectele de cooperare viitoare, situaţia de securitate din regiune şi perspectivele evoluţiei acesteia.

„Participarea României şi Sloveniei în operaţiunile NATO din Afganistan şi Balcani, la realizarea de capabilităţi multinaţionale strategice care sunt puse la dispoziţia Alianţei şi noi proiecte în cadrul iniţiativelor „Smart Defence” şi „Connected Forces” demonstrează sprijinul clar al ambelor ţări pentru procesul de transformare aliat”, a transmis generalul-locotenent Ştefan Dănilă.

Totodată, a fost reiterat faptul că, fără un angajament ferm pe termen mediu şi lung în Afganistan, există riscul diluării succeselor majore înregistrate până în acest moment.

„România înţelege că asigurarea stabilităţii în Afganistan şi după 2014 este esenţială pentru a susţine succesul misiunii ISAF. În acest sens, se analizează posibilităţile concrete de participare la noua misiune NATO „Resolute Support” şi se aşteaptă finalizarea negocierilor cu statul afgan precum şi aprobarea documentelor de planificare aliate,” a mai precizat şeful SMG român.

Cooperarea cât mai eficientă între UE şi NATO şi schimbul de informaţii între cele două organizaţii vor putea conduce la armonizarea proceselor de dezvoltare a capabilităţilor şi evitarea duplicărilor, au concluzionat cei doi lideri militari.

În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul iniţiativelor regionale, au fost analizate posibilităţile ca Republica Slovenia să participe la proiectul Forţa Multinaţională de Pace din Sud-Estul Europei ca membru cu drepturi depline.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE