joi, ianuarie 16, 2025
AcasăActualitate militaraColonelul Claudiu Hermeniuc este noul comandant al Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer

Colonelul Claudiu Hermeniuc este noul comandant al Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer

Saptamana trecuta a avut loc, la sediul Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, ceremonia de investire în funcţia de comandant al Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer a colonelului Claudiu Hermeniuc, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Laurian Anastasof.

Colonelul Claudiu Hermeniuc este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie şi Rachete Antiaeriene, promoţia 1984. Şi-a început cariera de ofiţer la Brigada 1 Rachete Sol-Aer, ocupând funcţii pe linie de comandă în cadrul unităţii până în prezent. Până la data 25 iulie a.c. a îndeplinit funcţia de şef de stat major în Brigada 1 Rachete Sol-Aer.

Cateva date despre colonelul Hermenciuc multumita paginii roaf.ro, care si-a facut treaba de aceasta data:

Colonelul Claudiu Hermeniuc s-a născut la data de 4 mai 1963 la Vaslui. După absolvirea Liceului Militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc în 1981, a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie şi Rachete Antiaeriene – promoţia 1984.

Cariera ca ofiţer de artilerie şi rachete antiaeriene şi-a început-o la Brigada 1 Rachete Sol-Aer, unde a îndeplinit funcţii precum ofiţer cu dirijarea, comandant de baterie şi ofiţer de stat major în divizioane de rachete sol-aer.

Ca absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare, în 1998, se reîntoarce la Brigada 1 RSA îndeplinindu-şi responsabilităţile ca şef de stat major şi apoi comandant de divizion până în anul 2007, când a fost numit şef al logisticii la comandamentul Brigăzii şi apoi şef de stat major al marii unităţi. Începând cu 25 iulie 2014 îndeplineşte funcţia actuală.

De-a lungul carierei a urmat mai multe cursuri în domeniul militar şi de specialitate în institute civile şi militare din ţară şi străinătate. Deţine o licenţă în drept şi masterate în management public şi administraţie publică.

Colonelul Hermeniuc este căsătorit şi are doi copii.

STUDII:

• Liceul Militar „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, 1981;
• Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie şi Rachete Antiaeriene, 1984;
• Curs avansat pentru ofiţerii de arme/specialităţi militare, 1989;
• Curs de perfecţionare comenzi RAA, 1996;
• Curs de stat major pentru ofiţerii de arme/specialităţi militare, 1996;
• Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti,1998;
• Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică, 2005;
• Curs postuniversitar de perfecţionare în conducere – Forţe Aeriene, 2006;
• Masterat, Management public, AISM, 2006;
• Masterat, Administraţie publică, ASE, 2006;
• Curs „Senior Course 113”, Colegiul NATO din Roma/Italia, 2009;
• Curs postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică (nivel JOINT), 2012.

FUNCŢII ÎNDEPLINITE:

• 1984-1988 – ofiţer cu dirijarea şi şef cabină baterie radiotehnică în divizioane din subordinea Brigăzii 1 Rachete sol-aer;
• 1988-1996 – comandant baterie radiotehnică şi ofiţer stat major în divizioane din subordinea Brigăzii 1 Rachete sol-aer;
• 1996-1998 – Academia de Înalte Studii Militare;
• 1998-2000 – şef de stat major divizion, Brigada 1 Rachete sol-aer şi ofiţer birou coordonare integrare, Secţia cooperare militară internaţională, SMG;
• 2000-2007 – comandant divizion rachete sol-aer, Brigada 1 Rachete sol-aer;
• 2007-2008 – observator, misiune ONU în Sudan;
• 2008-2009 – şef al logisticii, Brigada 1 Rachete sol-aer;
• 2009-2012 – şef de stat major, Brigada 1 Rachete sol-aer;
• 2012-2013 – împuternicit ca locţiitor al comandantului Brigăzii 1 Rachete sol-aer;
• 2013-2014 – şef de stat major, Brigada 1 Rachete sol-aer;
Din iulie 2014 – comandant al Brigăzii 1 Rachete sol-aer.

DATE DE ÎNAINTARE ÎN GRAD:

• 1984 – locotenent;
• 1988 – locotenent major;
• 1990 – căpitan;
• 1995 – maior;
• 2000 – locotenent colonel;
• 2007 – colonel.

ORDINE ŞI MEDALII:

• Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler;
• Emblema de Onoare a Armatei României;
• Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 ani de activitate;
• Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 ani de activitate;
• Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 ani de activitate;
• Titlul onorific de „Militar Veteran” pentru militari;
• Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene.

LIMBI STRĂINE:

• Engleză;
• Germană.

Felicitari domnule colonel si mult succes in cariera!

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sustine acest site achizitionand produse Emag spot_img

COMENTARII

POPULARE